Setea de viață nu seacă niciodată. Un pacient de 97 de ani și-a revenit după o intervenție complicată efectuată de medicii moldoveni

662
0
Un bărbat în vârstă de 97 de ani a fost operat cu succes de către o echipă de medici de la IMSP „Institutul de Medicină Urgentă” din Chișinău. Acesta le-a mulțumit medicilor și asistentelor medicale care i-au salvat viața. „Le doresc sănătate și succese în munca destoinică în domeniul sănătății”, a spus pacientul M. S.
Bărbatul s-a născut în anul 1926. A fost internat în Secția Ortopedie și Traumatologie nr.1 de la IMSP Institutul de Medicină Urgentă, pe 28 septembrie cu diagnosticul de Fractură de col femural pe dreapta cu deplasarea Garden IV. Peste câteva zile, bărbatului i-a fost efectuată hemiartroplastia la șold cu proteză bipolară cimentată. Timp de 24 de ore a fost internat în Secția Terapie Intensivă pentru monitorizare și pentru că totul a decurs bine pacientul a fost transferat în Secție.
La vârsta de 97 de ani, un pacient și-a revenit rapid după intervenția chirurgicală. Pacientul a dat dovadă de o dorință puternică de viață și de mult optimism, spun medicii specialiști.
Per general, pacientul, destul de înțelept, s-a restabilit încet, dar sigur, astfel la câteva zile după intervenția chirurgicală a început să se deplaseze de sine stătător în cadru de mers.
În semn de mulțumire, în ziua externării, 11 octombrie, a lăsat un mesaj pentru întreaga echipă de medici specialiști și asistente medicale care i-au salvat viața.
„În opinia mea, în calitate de savant matematician, doctor, profesor, consider că echipa medicală din această instituție este pregătită la cel mai înalt nivel, atât intelectual cât și profesional.
Menționez, în particular inteligența și profesionalismul medicului Sergiu Cobîlețchi, șeful Departamentului Anestezie și Terapie Intensivă, Serghei Șandru, șeful Catedrei Anesteziologie și Reanimatologie Nr.1 „Valeriu Ghereg”, dnei Natalia Stefanțov, medic anesteziolog-reanimatolog și a dnei Tatiana Cecan, medic anesteziolog-reanimatolog, ele nu au doar pregătire profesională, dar și un comportament deosebit, prietenos cu bolnavul.
În privința medicului chirurg traumatolog Sergiu Ratcov a venit în această specialitate parcă ar fi trimis de Dumnezeu. Cred că puține instituții medicale au asemenea medic specialist. În convorbire cu mine s-a arătat a fi un om inteligent, înțelept și de înaltă calificare în domeniul său.
Exprim sincere mulțumiri și închinăciune întregii echipe de medici și asistente medicale care au contribuit la salvarea vieții mele. Le doresc sănătate și succese în munca destoinică în domeniul sănătății”, a spus pacientul M. S..
Echipa chirurgicală care a efectuat intervenția:
Chirurg principal: Serghei Ratcov;
Chirurg asistent: Ion Ungureanu;
Medic rezident: Andrei Popov;
Asistenta de operație: Angela Verdeș;
Medic anestezist: Tatiana Cecan;
Medic rezident anestezist: Maria Stoica;
Asistenta medicală de anestezie: Carolina Silvestru.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE