PRIMUL ȘI ULTIMUL…

608
0
Unii rătăciți, certați cu memoria, au intrat în competiție să ne spună cine a fost Mircea Snegur, alții, contaminați de ideea că istoria începe de la ei, s-au grăbit să-i confiște ultimul drum, iar leprele și lingușitorii de tot soiul, care nu i-au dat voie să privească peste Prut, scoțându-l din istoria mare a neamului românesc, au vărsat lacrimi de crocodil…
Păi, cum să nu se afișeze, când se pierde măsura și bunul simț în societate, măscăricii ajung de la nivelul lor să determine valorile, să aprecieze faptele omului, să interpreteze trecutul, prezentul și viitorul unui popor.
De aproape patru decenii se duce un cumplit război hibrid, vizibil și invizibil de a șterge din memoria colectivă orice pagină de glorie, scrisă cu mari jertfe de moldovenii deșteptați în anii de Renaștere și Eliberare Națională de sub jugul și ocupația rusească. De-a lungul timpului s-a lovit neîncetat, în mod perfid și sălbatic, în oricine lua apărarea moldovenilor striviți de cizmele străine. Cu „aprobarea clasei muncitoare” au ajuns să fie linșați în public cei mai buni fii ai acestui pământ: de la Gheorghe Moroziuc, Nicolae Testimițeanu sau Sergiu Rădăuțanu, până la Grigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi sau Nicolae Dabija. Cele câteva instituții care au îndrăznit să fie vocea mulțimilor trezite din „somnul cel de moarte”—Uniunea Scriitorilor, săptămânalul „Literatura și Arta”, Primul Parlament – au cunoscut cele mai mizerabile și ticăloase campanii de calomniere și defăimare pentru a distruge solidaritatea și unitatea dintre intelectualitate și popor. Finalul se cunoaște.
Când a bătut ceasul istoriei, dându-ne semnalul să spargem zidurile închisorii rusești, ne-am unit, transformându-ne într-o forță uriașă, de temut pentru satrapii de la Kremlin și marionetele de la Chișinău. În acei ani de cutremure sociale și naționale, fiecare moldovean sovietic a avut de ales – trece de partea poporului său ori rămâne slugă la stăpân. Foarte mulți au decis să stea în tufari, alții priveau din ascunzișuri încotro înclina balanța puterii și, doar câțiva nomenclaturiști de partid, au ales să coboare de la etajele de sus ale Comitetului Central și să treacă de partea mulțimilor însetate de libertate, care strigau de se auzea până la Moscova – Limbă, Alfabet, Tricolor! În acele zile istorice, Mircea Snegur a făcut alegerea vieții sale și a venit să fie împreună cu poporul care l-a născut. Mulțimile înfierbântate nu l-au respins, ci l-au primit ca pe unul de-al lor. Puțini înțeleg că în clipa când Mircea Snegur a găsit în adâncurile sale curajul să fie vocea și purtătorul de drapel al poporului răsculat, el și-a semnat sentința, iar Moscova l-a inclus în lista „morților vii”.
E o nerozie să-l scoți pe orice om din timpul și epoca sa, aducându-l în veacul tău și tratându-l ca pe un contemporan cu drepturi și libertăți nelimitate. Mircea Snegur făcea parte din moldovenii cu carte, care venise de la țară și se simțea atras de pământ și agricultură. Părinții îi dăduse drept zestre ceea ce aveau mai de preț – cei șapte ani de acasă. „Perestroica” lui Gorbaciov îl găsește în lanul de grâu, nu între cărți interzise, din care să afle adevărul despre istoria și originea românească a moldovenilor. Probabil, ședințele închise de la Comitetul Central din anii1985-1988 îi provocau mari frământări interioare, iar prima întâlnire cu adevărul istoric l-o fi buimăcit (am văzut destui doctori în științe și academicieni moldoveni, care nu puteau să creadă prin ”85-89” că ei sunt români). Ceea ce știu exact este că în afară de „Glavlit”, KGB și cenzură, nomenclatura de sus și de jos citea cu lupa orice articol din „Literatura și Arta”, căutând cu toții pretexte „plauzibile” să închidă săptămânalul, înainte de a deveni tribuna Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională.
La fel, cunosc de la mai mulți demnitari comuniști moldoveni, inclusiv de la Mircea Snegur, că materialele etichetate „dușmănoase și subversive” din „Literatura și Arta” le-au deschis ochii și i-au ajutat să treacă de partea noastră și a părinților lor. Nu le-am reproșat și nu am aruncat cu pietre în puținii nomenclaturiști, care au început să susțină revendicările legitime ale moldovenilor deșteptați. Dimpotrivă, le-am oferit tribuna și microfonul. Cei prea înfierbântați sau radicali peste măsură, ne atacau dur, fără să vadă drumul, procesul în întregime și destinația. Iar pentru noi, unitatea și solidaritatea moldovenilor era esențială pentru a cuceri cetate după cetate și a ne depărta de Moscova, de a ne desprinde, măcar juridic, de Rusia imperială.
Trecerea lui Mircea Snegur de partea noastră a fost în 1989 o mare victorie pentru Mișcarea de Renaștere și Eliberare Națională. Împreună cu el, și prin intermediul lui, ne-am apropiat foarte mult de obiectivul stabilit. Dețineam informația ascunsă cât sânge a curs la Alma-Ata, Bacu și Tbilisi, mai știam că provocatorii din serviciile speciale așteptau ora X, ca să declanșeze o baie de sânge și la Chișinău. Înțelepciunea, manevrele și curajul lui Mircea Snegur la sesiunea Sovietului Suprem al RSS Moldovenești (29 august – 1 septembrie 1989), sincronizate cu presiunea miilor de susținători din stradă, a diminuat rezistența deputaților rusofoni și a făcut posibilă votarea și legiferarea Limbii Române și a Alfabetului Latin în 31 august 1989. Voi, cei care scuipați fără întrerupere în Mișcarea de Renaștere Națională și în Primul Parlament – agenți ai Rusiei, profitori, farisei, eroi de paie și șobolani din tufari – voi, care ați dat cu piciorul în luptătorii de la Nistru și ne-ați redus la tăcere după 1994, dând foc Declarației de Independență, voi, care ați ciugulit din palma primului președinte și ați închis ferestrele în jurul lui să nu privească peste Prut, vărsați pe ultimul drum lacrimi înscenate, fără să vă fi asumat vreodată responsabilitate pentru că ați deturnat mersul firesc al istoriei și ați transformat R.Moldova în feuda și proprietatea voastră. Fără voi, oricât s-ar fi împotrivit Moscova și Iliescu, Reîntregirea Țării s-ar fi făcut!
Înainte de a spune adio primului președinte, confirm pentru denigratorii de serviciu că Mircea Snegur nu a fost lăturaș la Idealurile Mișcării de Renaștere Românească, ci a acceptat cu bucurie, la 27 aprilie 1990, să votăm Tricolorul românesc ca Drapel Național, iar nici peste o lună, în 23 iunie – Declarația de Suveranitate, prin care legile și hotărârile Moscovei nu aveau putere juridică asupra R.Moldova. Apoi a promovat un pachet important de reforme a guvernului Druc, inclusiv trecerea de la învățământul sovietic la cel național și deschiderea mai multor licee românești în Chișinău și în teritoriu. Mereu a condamnat orice forme de separatism în interiorul R.Moldova. A stat zid împreună cu noi în martie 1991 și a refuzat categoric, cu toate amenințările lui Anatolii Luchianov și Mihail Gorbaciov, de a participa la referendumul unional de păstrare a URSS. La 19 august 1991, în timpul puciului de la Moscova, a condamnat vehement lovitura de stat și a dat ordin să apărăm radioteleviziunea, infrastructura, instituțiile de stat, iar pe drumuri să instalăm bariere și blocuri de beton. A susținut scoaterea în afara legii a partidului comunist și confiscarea proprietăților partidului uzurpator. Și-a trăit din plin ora astrală în ziua de 27 august 1991, când Poporul și Primul Parlament au votat imnul de stat „Deșteaptă-te, române!” și Declarația de Independență față de Rusia imperială! Se vedea cu ochiul liber că în timpul apropiat urma să votăm, ca în 27 martie 1918, Reunirea cu Patria-Mamă – România! Nu a fost să fie, fiindcă Rusia imperială, pentru a bloca reîntoarcerea Acasă și Reîntregirea poporului român, a dezlănțuit războiul la Nistru, împotriva R.Moldova. Un război nedrept, barbar, murdar și perfid, un război care nu numai l-a marcat profund pe Mircea Snegur, dar și l-a frânt. Îl cutremura orice știre despre moartea eroilor moldoveni, suferea sincer și căuta oprirea vărsării de sânge. Ce a urmat, mai mult sau mai puțin cunoașteți… Noi, un grup restrâns de deputați din Primul Parlament, care aveam drept scop Reîntregirea Țării, am văzut cum Idealul românilor basarabeni este îngropat de Rusia în tranșeele de la Nistru și de omul Moscovei la Cotroceni. Ne-am luat rămas bun de la Mircea Snegur încă la începutul lui 1994, când s-a lăsat confiscat de agrarieni și lingușitori, iar la 16 septembrie 2023 i-am spus adio cu tristețe.
În acei ani când făuream istorie, îmi făcusem o notiță despre Mircea Snegur ca președinte, întitulată – primul și ultimul…
Autor: Alecu Reniță, deputat în Primul Parlament, votant al Declarației de Independență față de Rusia imperială

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE