Operațiune CNA-SIS-PA, în dosare de finanțare ilegală a unor partide politice

427
0

Ofițerii Centrului Național Anticorupție și Serviciului de Informații și Securitate, în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție, au efectuat astăzi 25 de percheziții în regiunea de Nord a țării și în mun. Chișinău la reprezentanți ai unor partide politice, pe parcursul zilei de astăzi, în dosare penale ce vizează finanțarea ilegală a Partidelor Politice.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Potrivit probelor administrate pe dosare, s-a constatat că mai mulți reprezentanți ai partidelor ar fi implicați în procesul recepționării, transportării şi distribuţiei mijloacelor băneşti ilicite, destinate pentru plăți neoficiale.

În rezultatul perchezițiilor, au fost ridicate mijloace bănești în sumă de 189 200 de lei, 25 415 de euro, 2 430 de dolari, 4500 de franci elvețieni, telefoane mobile, dar și înscrisuri de ciornă. O persoană au fost reținută și plasată în izolatorul CNA pentru 72 de ore.

Notăm că, orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE