Republica Moldova este dispusă să achite puţin peste 1% din datoria către Gazprom, în pofida pretenţiilor financiare ale companiei ruse. Autorităţile de la Chişinău recunosc doar 8,6 milioane de dolari din factura totală de 709 milioane de dolari calculată de furnizorul rus de gaze a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEDe asemenea, ministrul a susţinut că Republica Moldova ar putea solicita Gazprom despăgubiri pentru neonorarea contractului pe care l-a avut încheiat cu S.A. „Moldovagaz”, ca urmare a sistării unilaterale a livrărilor.
Pe de altă parte, el a vorbit despre rolul important pe care România ar putea să îl joace în privatizarea reţelelor şi operatorilor de energie din Republica Moldova şi a făcut referire şi la stocurile de gaze cu rol strategic pe care ţara sa le face în depozitele din România.
Totodată, Parlicov a făcut referire în interviu şi la obligaţiile pe care Guvernul de la Chişinău le are faţă de populaţia din Transnistria în ceea ce priveşte asigurarea energiei.
AGERPRES: Preşedintele Maia Sandu a anunţat recent că începând din această lună reţelele de gaze din Republica Moldova vor fi operate de Transgaz, compania românească. În ce condiţii s-a produs acest transfer de administrare?
Victor Parlicov: În primul rând, este vorba despre un proces care a demarat încă din 2012 şi atunci ne-am asumat ca ţară, Republica Moldova, în cadrul tratatului Comunităţii Energetice, să implementăm această separare, unbundling, până acum fiind blocaţi şi de Gazprom, în mare parte. Practic, ei erau cei care au sabotat procesul. Nu se găseau soluţii. Anul trecut s-a modificat legea, inclusiv pentru a da o soluţie, chiar dacă Gazprom încearcă să se opună. Anul acesta, în septembrie, procesul trebuia finalizat. Ceea ce mă bucură foarte mult este că am reuşit să finalizăm acest proces. Bun, nu e finalizat încă de iure, dar cea mai mare parte, cel mai esenţial lucru deja s-a produs şi s-a produs prin acordul benevol al ambelor părţi – exista riscul, exista posibilitatea, ca părţile să nu ajungă la un acord şi această preluare a operării sistemului de transport din Republica Moldova să se întâmple printr-o decizie a reglementatorului – printr-o decizie, spunem bazată pe lege aici, adică printr-o decizie impusă de fapt administrativ de către statul Republica Moldova.
Am reuşit să găsim formula cum s-o realizăm cu acordul ambelor părţi şi a fost semnat acest contract de către Moldovatransgaz şi de către Vestmoldtransgaz, Moldovatransgaz fiind o subsidiară a Moldovagaz, care la rândul său este o companie fiică practic a Gazprom, iar Vestmoldtransgaz este o companie fiică a Transgaz din România. Astfel, începând cu această lună, după finalizarea procedurilor, după finalizarea părţii formale, Vestmoldtransgaz, subsidiara Transgaz, va prelua în operare întreg sistemul de transport gaze din Republica Moldova. Astfel, marcăm o nouă etapă: finalizăm transpunerea şi implementarea Pachetului trei pe dimensiunea de gaze şi putem să mergem în continuare înspre o piaţă liberă, cu mai mulţi furnizori care să nu fie stingheriţi, să nu fie obstrucţionaţi de cineva, să nu aibă riscul de a fi cumva obstrucţionată intrarea lor în piaţă de terţe părţi.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE