Anatol Șalaru: „O așchie de țară nu va fi niciodată independentă”

953
0

În ajunul sărbătorilor naționale ale Republicii Moldova, „Ziua Independenței” și „Limba Noastră”, Gazeta a adresat două întrebări unor oameni de știință și de artă, politicieni, scriitori, ziariști, cunoscuți pentru atitudinea tranșantă față de anumite realități, patriotism și obiectivitate în aprecierea situației existente. Vă îndemnăm să citiți în continuare răspunsurile la cele două întrebări adresate:

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE
  1. Cât de independentă este Republica Moldova la ora actuală?
  2. De ce are nevoie limba română pentru a fi stăpână la ea acasă?

 Acad. Mihai Cimpoi:

Independența adevărată este cea reală. Am fost mereu întrebat de colegii mei din România ce reprezintă independența declarată de noi în anii 90 ai secolului trecut. Dată fiind situația de atunci, am răspuns cum grano salis, adică cu piper și sare, că, nedeprinși încă cu alfabetul latin, am scris în loc de în dependență independență. Nota de umor trebuie păstrată și acum când avem de parcurs o cale – și aceasta este cea europeană – pentru a obține independența la care visăm.

Pentru ca limba română să fie – iarăși spunem cu adevărat la ea acasă – e nevoie ca statutul de limbă de stat, acum trecut în actele legislative și în Constituție – să fie recunoscut ca atare în toate domeniile: în învățământ, în viața publică, în Parlament și în toate instituțiile de stat, în familie, în adunări de obște, în stradă, la radio și televiziune, unde se aud încă atât de des buruienoasele „necătând”, „nu ni s-a primit”, „m-am isprăvit” și altele asemenea. „A vorbi corect limba română e o datorie patriotică”, spunea marele Grigore Vieru.

Vasile Iovu, Artist al Poporului

Mai degrabă aș spune indiferență, decât independență. De iure – da, dar de facto – nu. Actuala guvernare se străduie să ne scoată de sub influența Federației Ruse, dar ” prietenia” a fost prea mare și lor le este foarte greu să se lase de prietenii pe care i-au supus și și-au bătut joc de ei cum au vrut. Toată lumea trebuie să înțeleagă că, doar fiind membri ai Uniunii Europene și NATO, vom scăpa de urgia asta și vom fi cu adevărat independenți.

Probabil, încă nu avem legi care să protejeze limba noastră cea română. Până când li se vor permite parlamentarilor și altora din toate structurile statale să-și bată joc de noi și să vorbească în limba ocupanților, nu vom rezolva problema limbii române. La ce să ne așteptăm dacă medicului care a vorbit în română cu pacienta i s-a dat mustrare? Rușine să le fie conducătorilor instituției! Dacă alolingvilor li s-a dat apă la moară, vom fi batjocoriți în continuare . 

Andrei Covrig, colonel în rezervă

Independența statului este o chestie relativă. Nu veți găsi nici un stat absolut independent, există dependență de factorii locali și externi. Vorba e de în ce măsură aceștia influențează statul.

Republica Moldova, chiar dacă autoritățile au declarat calea integrării europene, rămâne în mrejele imperiale rusești. Stavile în calea noastră spre Europa rămân: inconsecvența, nu doar a  guvernărilor precedente, în promovarea reformelor, conflictul transnistrean, armata rusă de ocupație în stângă Nistrului, coloana a cincea,  bine închegată, dirijată și finanțată din exterior. Posibil, aici ar fi necesar să găsim răspuns la întrebarea: de ce avem nevoie pentru a obține o independență reală?

Între Prut și Nistru româna s-a simțit acasă doar în perioada interbelică.  La sovietici era un fel de cenușăreasă. Peste tot rusa era impusă cu dea sila,  de la  oficiile birocraților până la  grădiniță, fiind și  și un instrument de mankurtizare totală.

Puțin s-a schimbat situația după proclamarea independenței, puțin… Încercările de a fi pusă-n capul mesei eșuează. La Comrat și Bălți se vorbește în rusă, ba chiar și la Chișinău. Exemple avem cu duiumul…

Politica lingvistică ar trebui să fie cu mult mai dură, cu minim de milă și îngăduință.  În primul rând, față de cei din autorități. Comratul a  respins șapte candidați pentru executiv, deoarece aceștia  nu cunosc limba găgăuză, însă, să recunoaștem, sunt și de cei fără de probleme care nu cunosc nici o boabă de română.

Anatol Șalaru, politician

În primul rând, Republica Moldova și-a declarat independența față de URSS, nu față de alții. Cu toții, la acea dată, am văzut independența față de URSS ca un pas firesc spre reunificare dat fiind faptul că știam că o astfel de republică este doar un efect al tratatului dintre Ribbentrop și Molotov și nici nu va putea fi altfel, chiar dacă vom fi primiți ca membri cu drepturi depline al UE. Din păcate, guvernările post-independență au fost tributare Moscovei și au făcut totul pentru ca Republica Moldova să rămână captiva Federației Ruse prin mii de fire, de la cele militare la cele politico-sociale și economice. După începerea războiului din Ucraina pentru Republica Moldova s-a născut oportunitatea de a-și continua procesul de obținere, cu adevărat, a independenței față de Rusia și de a părăsi definitiv structurile politico-diplomatice create de Moscova pentru a ne ține captivi în spațiul său de influență. Personal, nu cred că Republica Moldova a fost independentă și nici nu cred că poate fi cu adevărat independentă. O așchie de țară nu va fi niciodată independentă. Cred că viitorul pentru realizarea bunăstării și securității în spațiul pruto-nistrean este doar reunificarea cu România. Nu regăsirea cu România în Uniunea Europeană, ci reîntoarcerea în cadrul României. 

Limba română a fost catalizatorul Mișcării de Eliberare Națională și, totodată, singurul element identitar pe care rușii nu ni l-au putut lua în totalitate nici cu forța, nici cu deportările în Siberia, nici cu KGB-ul lor. Din acest motiv, au ales să o stâlcească și să creeze pe spatele ei un popor moldovenesc diferit de cel român.

Limba română trebuie să devină limbă obligatorie în Republica Moldova, inclusiv pentru toate minoritățile și mai ales în instituțiile statului, ca să nu mai confundăm comportamentul imperial al unor etnii de la noi ca fiind toleranță de dragul democrației. Nu le place limba română, sunt liberi să plece definitiv din Republica Moldova! Am fi mai fericiți fără ei, pentru că de zeci de ani o parte a acestor minorități rusofone sunt o stavilă socială în evoluția acestui teritoriu. Cât privește vorbirea limbii române, sunt necesare niște politici care să vizeze măsuri de la predarea de cursuri de limba română celor care vor să învețe până la existența documentelor oficiale doar în limba română sau stimularea financiară a cadrelor profesorale de limbă română ce activează în mediul populat cu etnii non-vorbitoare de română. 

Vlad Pâslaru, doctor habilitat în pedagogie, profesor universitar

Dacă ne referim la independență drept caracteristică politică definitorie  a unui stat, Republica Moldova, cu siguranță, este mult mai independentă ca acum doi ani. Am putea chiar să afirmăm că adevărata independență politică RM și-o construiește abia azi, deși declarația de independență s-a făcut încă acum 32 de ani. Și ca să nu fiu doar patetic, iată și câteva argumente. RM a obținut un rol bine determinat pe tabla de șah a politicii mondiale, care, odată cu declanșarea războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei, și-a denunțat obiectivul de schimbare esențială a lumii moderne; RM a fost acceptată în rolul de candidat în membri ai UE, deci este recunoscută drept o piesă valoroasă pe mapamond; SUA, UE și alte mari puteri ale lumii și-au declarat sprijinul total pentru existența în continuare și dezvoltarea multilaterală a RM, etc. Iar RM, la rândul ei, a demonstrat că este capabilă să gestioneze cu succes situații importante pe plan european și global, precum cea a refugiaților din Ucraina, transportului de cereale către țările din nordul Africii, atitudinea profund umanistă față de războiul FR împotriva Ucrainei, și pe plan intern, precum criza energetică, destructurarea unor importante forțe ale războiului hibrid purtat de FR pe teritoriul nostru; reformele în varia structuri sociale etc.

Dar oamenii percep independența nu doar ca pe un factor/stare politică, ci și drept calitate a vieții, pentru foarte mulți aceasta fiind încă nesatisfăcătoare în comparație cu calitatea vieții popoarelor din civilizația europeană. Această categorie de cetățeni nu se simt independenți, respectiv, n-au fost în stare să avanseze la un nivel de conștiință politică adecvată problemelor sociale pe care le avem de soluționat.

Or, independența țării noastre se mai măsoară și azi, ca și acum 32 de ani, cu perspectiva de a deveni cu adevărat independentă. Dar azi, spre deosebire de siuația de acum trei decenii, RM dispune și de o temelie social-politică reală, incluzând factori interni și externi, pentru a deveni cu adevărat independentă. Indiferent care vor fi soluțiile practice spre o independență deplină, aceasta îi va face pe cetățenii RM cu mult mai liberi, având și o calitate a vieții mult mai bună. Suntem pe calea cea dreaptă. S-o urmăm cu încredere și soarele libertății se va ridica și deasupra noastră.        

De vorbitori culți.

Căci o limbă există prin vorbitorii săi. Iar vorbitorul cult nu se identifică neapărat cu omul cu multă carte. Generația părinților mei, cei născuți în primele decenii ale sec. al XX-lea, a fost una de vorbitori culți ai limbii române, deși obișnuiau s-o numească ”moldovenească”. Vorbeau limba lui Creangă și Eminescu, din opera cărora mulți știau să recite. Pentru prima dată am auzit poezia lui G. Coșbuc Numai una cântată pe o miriște din satul meu de baștină Crocmaz (turcă – ”oameni neînfricați”), situat la 35 de km de Cetatea Albă, de un bărbat de vreo 35-40 de ani. Consătenii mei vorbeau cumpătat, respectuos, cu glume fine sau mai aspre, folosind foarte puține rusisme, așa încât, în 1990, când am trecut Prutul și am fost și în câteva sate din județul Botoșani, am putut constata că nu numai troscotul, negara și căcărezele de pe toloacă erau ca la noi în sat, dar și vorbirea oamenilor era identică cu cea a consătenilor mei.

”Limba macaronică” (prof. A. Ciobanu), care s-a dezvoltat apoi sub influența ideologică, politică, socială, dar și tehnic-științifică (chiar și la secția moldovenească a facultății de filologie o serie de cursuri ni s-au predat în limba rusă, nemaivorbind de cursurile pentru tractoriști, șoferi, de vorbirea doar în rusă a șefilor), s-a înrădăcinat masiv și profund chiar și în mediul intelectualilor. Mulți (prea mulți!) dintre aceștia din urmă nici azi nu posedă limba română cultă (limba populară corectă+limba literară), de aceea, ocolind factorii social-politici, voi menționa, anume pentri ei, câteva teze mai speciale.

Deși suntem încântați de metafore gen ”limba română se învață odată cu laptele mamei”, ”limba română este patria mea” (N. Stănescu), limba română pentru nativii români este mai puțin un dat congenital și mai mult o valoare culturală – deci se însușește prin educație corectă, hic et nunc (aici și acum). Aici – în spațiul lingual al R. Moldova, acum – ieri, azi, mâine.

Deși în plan lingvistic cercetătorii de la Institutul de Filologie  Română ”B. Petriceicu-Hadeu” (IFR BPH) și cadrele didactice de la facultățile de filologie au realizat pe parcursul anilor cercetări semnificative, au perseverat în diseminarea valorilor obținute prin cercetare, promovând insistent cultura vorbirii în limba română, deși cercetătorii pedagogi de la Institutul de Pedagogie și Psihologie (precursor al Institutului de Științe ale Educației – desființat și el cu mult succes!) au elaborat și implementat și o Concepție de educație lingvistică (1995),  ”limba macaronică” persistă în societatea moldovenească, inclusiv în școli și universități, iar elaborarea unor texte științifice mai este o mare problemă pentru mulți dintre candidații la titlul de doctor în științe.

Cauza principală – desconsiderarea vădită și umilitoare (o tradiție ce vine din URSS) a pedagogilor de către lingviști (de fapt, de către toți ceilalți oameni de știință), bazată pe înțelegerea eronată a științelor educației drept științe de categoria a III-a, și abordarea separată în consecință a chestiunii culturii vorbirii de către lingviști și pedagogi. Din 2009 și până în 2023, d.e., când a apărut monografia mea Epistemele educației moderne, m-am  revoltat, am criticat și am explicat de mai multe ori, în ziare, reviste, comunicări și monografii, de ce nu este corect și, deci, dăunător pseudotermenul ”subcompetență”, inexistent în dicționarele limbii române, pe care s-au întemeiat iată deja trei ediții ale Curriculumului de limba și literatura română. Dar n-am avut susținerea publică nici a unui lingvist sau cadru didactic universitar (cu excepția a 2-3 laikuri pe Fb). N-au luat atitudine nici colegii de la IFR BPH, în cadrul căruia funcționează și un departament de terminologie, s-au publicat lucrări științifice, s-au susținut teze de doctorat, inclusiv în domeniul terminologiei pedagogice.

Soluții: 1. Dacă nu vor sau nu pot să se solidarizeze profesional lingviștii și pedagogii în vederea elaborării unei concepții și a unei strategii naționale de cultivare a limbii române în RM, statul să scoată la concurs un set de proiecte consacrate acestui subiect.

2: Academia de Științe a RM să fie reformată într-o nouă structură, în care un institut de lingvistică, teorie și istorie literară, asociat cu un centru de educație comuincativ-lingvistică și literar-artistică, să constituie baza noii Academii.

E timpul să facem cercetare științifică nu după domeniile științifice create de omenire, ci în funcție de problemele stringente ale poporului care plătește impozite.

Claudia Partole, scriitoare

Independența Republicii Moldova… Este o aparență! Ne bucurăm că nu mai suntem cine am fost și ai cui am fost, atât. O bună parte dintre ai noștri, fie sunt străini, fie trăiesc cu nostalgia trecutului fericit și glorios.  Dacă ajungeam dependenți de Țara-Mamă (acum trei decenii, când ni s-a oferit șansa reintregirii!), dacă reveneam la rădăcinile noastre firești, nu am fi depins azi de capriciile amenințătoare ale fostului imperiu. Un neam e mai puternic și mai independent când e împreună, unit prin valori și credință, așa cum l-a menit Creatorul. Noi, românii din acest spațiu, ne amăgim de treizeci de ani sărbătorind cu fast independența…

Să fie Stăpână (Regină!) la ea acasă!

Dacă nu ar fi fost, intenționat, stăvilit valul care provocase printre alolingvi (voit sau nevoit) dorința firească de învățare a Limbii Române, acum nu ar fi existat motivele discordiei. E și aceasta o dovadă, un argument că limba poate deveni steag împăciuitor și armă distructivă.

Oricum, cred, nu e târziu, dacă:

  1. Absolvenții liceelor cu studiere în limba rusă, la bacalaureat – LIMBA ROMÂNĂ, să fie apreciați CORECT (conform rigorilor de cunoaștere a Limbii Române).
  2. Necunoscătorii Limbii Române să nu fie admiși/acceptați (prin Lege!) în nicio structură de conducere a statului. Deviza: cunoașterea Limbii Române!
  3. De Ziua Limbii ROMÂNE, cetățenii Republicii Moldova, care nu cunosc Româna, dacă vor fi surprinși vorbind în public în rusă, să fie amendați. Din banii care se vor aduna să fie procurate CĂRȚI/Manuale în Limba Română. (Nu e o idee năstrușnică, a mea, ar fi o testare la capitolul: Respect față de LIMBA țării care mă consideră cetățeanul ei.                                                       

Ionel Căpiță, jurnalist

E de neînchipuit să vorbești azi despre independența acestei palme de pământ, ruptă din teritoriul României Mari, numită Republica Moldova, odată ce este înglodată în datorii ce alcătuiesc o salbă de miliarde de dolari/euro. Deci, după cum știe o lume, această așa-zisă republică, nu a avut și nu are independență nici economică, nici politică chiar din data formării ei în baza odiosului pact Ribbentrop-Molotov, ale cărui consecințe nu sunt lichidate nici până astăzi. Unica salvare de la suferințe și pierzanie a populației aflate pe teritoriul acestei așa-zise republici este realipirea acestui teritoriu la Patria-Mamă România, membră a Uniunii Europene, membră NATO.

Pentru ca Limba Română să fie stăpână la ea acasă, e nevoie ca această casă să aibă stăpân, care se iubește pe sine și neamul din care face parte, își cinstește înaintașii, nu dă uitării tradițiile și obiceiurile lăsate drept moștenire și cea dintâi comoară ce identifică Neamul – Limba Română. Să nu uităm: o limbă e vie și Neamul e viu cât limba acestuia este vorbită pretutindeni – în casă, afară, în instituțiie statului. Să trăim, românește să vorbim, Neam Frumos întru Hristos!

Florentina Loredana Dalian, scriitoare

Este o independență administrativă,  dar nu decizională.

De patriotism și de patrioți români, de curajul susținerii limbii la orice nivel. Dezvoltarea unei piețe de carte românească,  educația tineretului în acest sens  etc.

Traian Vasilcău, scriitor

La momentul adoptării Declarației de Independență am crezut că aceasta va fi o etapă absolut necesară pentru Reunirea cu Patria-mamă, care avea să urmeze în cel mai scurt timp.

O lună-două-trei-un an…

Din motive politice și economice străine n-a fost să fie.

Republica Moldova rămâne și astăzi un teritoriu la cheremul Rusiei, unde, pe ambele maluri de Nistru, interesele sale imperialiste duc tot mai mult la dispariția statului (Neunit) Republica Moldova, mai ales prin exodul masiv al populației însărăcite la maximum.

Timpul ne-a arătat că basarabenii, făuritorii Independenței de la 1991, au votat-o fiind insuflați de un Sfânt Ideal, care așa și nu a fost împlinit până la 2023.

Limba română în semiMoldova, precum îi mai zic eu, are nevoie de un spațiu unic, suveran,  de circulație. Și de un cadru legal nou, conform realității social-politice și economice.

Sărbătorire prin vorbire, trebuie să fie Limba română și nu sărbătorire și reamintire de ea doar într-o zi din oricare an.

Altfel spus: Ca să fie stăpână la ea acasă, Limba română are nevoie de legi, drepte și apărătoare legi, din care să fie clar că nu poți fi locuitor al unui petec de pământ fără să-i cunoști și să-i vorbești limba.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE