Angajații din sectorul public care s-au îmbolnăvit de Covid-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, până la data de 30 septembrie 2020, precum și personalul medical, infectat pe parcursul anilor 2021-2022, vor beneficia de o indemnizație unică de 16 mii de lei. O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvern, la propunerea Ministerului Finanțelor.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEDe indemnizația unică vor beneficia 1311 persoane, dintre care 1287 – personal medical.
În acest scop, din Fondul de intervenție al Guvernului vor fi alocate 20,9 milioane de lei.
Din această sumă, 10,2 milioane de lei vor fi alocate Ministerului Sănătății pentru 635 de persoane; 3,2 milioane de lei – Consiliului municipal Chișinău pentru 203 persoane; 880 mii de lei – Consiliului raional Sîngerei pentru 55 persoane; 592 mii de lei – Consiliului municipal Bălți pentru 37 persoane, iar restul va fi distribuit altor autorități publice centrale și locale.
Precizăm că, până în prezent, 20378 de angajați au beneficiat de indemnizația unică de 16 mii de lei.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE