Fostul deputat în Parlamentul de la Chișinău din partea Platformei Demnitate și Adevăr (DA) și președintele Asociației „Forța fermierilor”, Alexandr Slusari, susține că Guvernul Recean a fost votat, la 16 februarie curent, cu scârț și multe rezerve, garnitura de miniștri fiind impusă de guvernare. Acesta susține că guvernarea nu mai are dreptul să greșească și speră că până luni, 17 iulie, își va schimba propunerea de a-l repune în funcția de ministru la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale pe Andrei Spînu.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEPotrivit postării sale, „cabinetul de miniștri, formal propus de Dorin Recean, este rezultatul nereușit al unui compromis dintre diferite grupuri de interese, care îl lasă nemulțumit în primul rând pe noul prim-ministru.
Prin urmare, structura creată este un fel de struțo-cămilă, care nu se poate mișca departe în așa componență și atmosferă. Sunt sigur că peste 2-3 luni vom vedea iar remanieri guvernamentale, care vor lovi din nou nu doar în PAS, ci, din păcate, în vectorul european”.
Azi, fostul deputat, după ce a readus în public opinia sa despre postarea din 16 februarie curent, spune că a greșit cu două luni, iar „guvernarea trebuie să conștientizeze că nu mai are dreptul să calce pe grebla intereselor de partid în raport cu interesul național.”
„Era de așteptat ca prim-ministrul, non-partiinic, își dorește autonomia maximă în procesul completării echipei și se sufocă în paradigma, impusă din partea partidului, care mai mult se găndește la echillibru între diferite tabere interne. Este un lucru normal pentru orice manager. El, pănă la urmă, răspunde față de toata țară, nu doar față de un partid.
Dar, din păcat,e remanierile guvernamentale oricum rămân în zona culoarelor de partid, care continuă să impună prim-ministrului candidaturile miniștrilor, chiar dacă demult să vede sărăcia cadrelor partinice”.
Din postarea lui Slusari, reiese că noul ministru al Educației va fi Dan Perciun, iar la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale revine Andrei Spînu.
„Nu am nimic împotriva ministrului Educației, Dan Perciun, unul din puținii fruntași ai PAS-lui, pe care îl stimez și care a inițiat o reformă arhinecesară cu optimizarea ajutorului social. După mine, el era mai potrivit în funcția de ministru al protecției sociale.
Însă revenirea lui Spînu peste cinci luni în fruntea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale ar fi o greșeală enormă și, posibil, fatală pentru guvernare. Nu o dată am scris despre ambițiile lui nesănătoase versus prestația. Consecințele acestora în sectorul energetic le recoltăm până în prezent. Cineva vrea să impună prim-ministrului un compromis pentru funcția de ministru al afacerilor interne.
Sper foarte mult ca până luni cei de la guvernare să conștientizeze că nu mai au dreptul să calce pe grebla intereselor de partid în raport cu interesul național”, a conchis fostul deputat.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE