Ofensive și defensive

892
0

Nu știm mai nimic despre cum se desfășoară ofensiva ucraineană în sudul și în estul țării. Statul Major al ZSU oferă informații puține, de regulă, confirmând sau infirmând știrile care circulă în presa națională sau internațională. Din sursele oficiale și neoficiale rusești reiese că forțele armate ucrainene au fost nimicite de vreo sută de ori de la începutul războiului – dacă te iei după Konașenkov și propaganda moscovită, Kievul a pierdut, din 24 februarie 2022 încoace, tehnică militară și efective comparabile cu cele ale armatei chineze. Aceste surse nu se dezmint nici acum – însuși Putin a declarat deunăzi că ZSU a rămas fără aproape o treime din artileria și vehiculele militare pe care le-a primit recent de la aliații occidentali.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Pe de altă parte, ucrainenii admit că suferă pierderi considerabile pe front. E și firesc: ZSU nu controlează spațiul aerian, unde își face de cap aviația rusă, oprind înaintarea trupelor la sol. Atacurile ucrainenilor sunt, deseori, directe, și aproape că nu există posibilitatea de a ocoli sau de a induce în eroare un adversar care a avut timp suficient să se pregătească pentru o defensivă eșalonată, întinsă pe cam toată linia frontului. Din această cauză, niciun expert serios nu se încumetă să facă prognoze acum. E chiar acea situație în care se poate întâmpla absolut orice: de la victoria zdrobitoare a ucrainenilor la usturătorul lor eșec.

Sigur că oamenii de bună-credință așteaptă numai victorii de la ZSU. Iar unii privesc la confruntarea în curs ca la un joc video – era rândul ucrainenilor să-i piseze un pic pe ruși, își zic ei, dar uite că nu le merge. Parcă au acumulat „puncte“ și „bonusuri“, parcă au trecut la un alt „nivel“ al jocului, și totuși… nu se întâmplă mare lucru! Poate că Statul Major ucrainean nu se pricepe la „gaming“? Poate că trebuia să încerce un joc mai simplu sau să rămână la un nivel inferior? se întreabă fanii dezamăgiți.

Dar nu numai oamenii obișnuiți să privească la realitate cu ochii virtualului percep războiul ca pe un fel de competiție online. Liderii Occidentului înșiși continuă să drămuiască asistența furnizată Ucrainei ca într-un joc de strategie la calculator și în funcție de un milion de factori numai de ei știuți. Aproape că nu există instrucțiune sau recomandare peste care aceștia să fi sărit de dragul ucrainenilor, respectul față de protocoale și față de opinia tuturor țărilor-membre (chiar dacă nu toți membrii înțeleg ce se întâmplă) fiind cele două „vaci sacre” care au întârziat și întârzie în continuare caravana ajutorului militar pentru Ucraina. Bătălia cea mare de la Bruxelles se dă mai degrabă pentru unanimizarea deciziilor decât pentru urgentarea asistenței. Pentru că asta e cutuma acolo și nimănui nu-i trece prin gând să se abată de la ea nici măcar pe durata celui mai sângeros război continental din ultimele opt decenii. Urmările acestor tergiversări sunt însă dramatice: armata ucraineană a primit abia în ultimele luni ajutorul de care trebuia să beneficieze, după toate regulile războiului, încă anul trecut.

De îndată ce a început contraofensiva, toată lumea și-a dat brusc seama că acest ajutor nu este nici pe departe suficient pentru a-i alunga definitiv pe ruși măcar din regiunile Herson și Zaporijie. Urmează încă vreo șase luni în așteptarea avioanelor și rachetelor cu bătaie lungă, răstimp în care Putin va mai distruge o parte din Ucraina și va băga în mormânt alte zeci de mii de oameni. Iar în Rusia vor apărea fabrici de drone și noi stocuri de muniții, cu componente aduse, fără complicații, din toate colțurile lumii, în ciuda sancțiunilor și restricțiilor comerciale.

Abordarea celor de la Bruxelles și Washington a rămas una birocratic-managerială, adică nici militară, nici strategică. Da, ei înțeleg pericolele și scopul lor strategic e clar definit, doar că nu se văd… strategiile. Dacă nu sprijini la timp singura forță capabilă, în momentul de față, să oprească tăvălugul care vine dinspre Răsărit, furnizându-i arme cu țârâita și negociind la nesfârșit termenii și condițiile de utilizare, despre ce fel de strategii vorbim? Aliații Ucrainei procedează ca la încheierea unei tranzacții importante: fiece pas, mărunt și prudent, e menit mai curând să tatoneze terenul, pregătindu-l în vederea unor noi discuții pentru efectuarea pasului al doilea, la fel de măreț ca și primul. Din păcate, în ciuda revelațiilor și a șocurilor prin care a trecut într-un an și jumătate de război, clasa politică occidentală nu este în stare să-și depășească limitele, care sunt nu atât intelectuale, cât morale și culturale. Semn rău nu doar pentru Ucraina, ci și pentru toate celelalte țări situate în vecinătatea Rusiei.

Am putea crede că prudența excesivă și livrarea îndelung cântărită și dozată cu strictețe a armamentului sunt menite să țină sub control resursele militare și capacitatea de reacție a Occidentului însuși, conștient de iminența unei confruntări majore în viitor, dacă nu cu Rusia, atunci cu China sau cu Iranul (cine știe?). Dar nu, singurul control pe care vor să-l exercite occidentalii e asupra războiului. Ochii lor văd o balanță complicată, cu multe talgere, pe care acum ei pun mai multe greutăți, sperând să echilibreze mai întâi dezechilibrul produs de invazie, iar mai apoi, să forțeze un nou echilibru, ceva mai favorabil Kievului. Livrările de armament ilustrează perfect acest joc de spițer: le dăm atâtea tancuri și rachete ucrainenilor cât e necesar ca să-i silim pe ruși să-și reconsidere unele poziții și să facă măcar un pas înapoi, apropiind astfel părțile de masa negocierilor.

Adevărul este că Putin reușește să dejoace cam de fiecare dată mutările „strategice“ bine cumpănite ale Occidentului anume din această cauză: ele sunt elaborate în perioade prea lungi de timp și sunt mereu la vedere. Dezechilibrând situația în folosul său prin decizii luate spontan și oportunist, dar cu efect tactic imediat, așa cum a făcut și săptămâna trecută, când a ordonat detonarea barajului de la Novaia Kahovka. Atunci, planurile ucrainene au fost zădărnicite chiar în ajunul ofensivei, iar birocrații și bürgerii de la Bruxelles au urmărit, perplecși, cum iau foc și se distrug iremediabil miraculoasele lor tancuri pe un câmp de luptă saturat cu mine, soldați, fortificații și tehnică rusească. [„Am livrat 300 de tancuri!“ exclamă cei surprinși acum de realitatea care a bătut calculul de pe hârtie, deși niște strategi adevărați ar fi știut că era nevoie de cel puțin o mie de monștri blindați și de o sută de avioane performante doar la etapa actuală a războiului.]

Înțelege oare această lume, cu atât mai ineficientă cu cât e mai rânduită, că rezistența ucraineană are și ea o limită și că, din clipa în care cedează, războiul va bate la porțile UE? Teoretic, da, înțeleg; practic însă, nu, nici pe departe. Sacrificiul poporului și al militarilor ucraineni nu mai poate fi folosit ca pârghie în războiul diplomatic. Rezistența ucraineană are o valoare în sine, ea nu poate fi instrumentată la nesfârșit în speranța că Putin va pricepe, într-un moment dat, că trebuie să mai lase și de la el. Căci nu părerea lui Putin contează în acest război, ci eliberarea Ucrainei, indiferent de ce crede, poftește și visează președintele rus. Pare un raționament simplu, dar, oricât de elementar și de necesar ar fi, el rămâne deocamdată inaccesibil elitelor politice din Vest. Care aspiră în continuare mai curând la potolirea Rusiei, decât la eliberarea Ucrainei.

Aceasta este ierarhia priorităților în mintea politicianului vestic care, s-o recunoaștem, e încă destul de sceptic în ceea ce privește victoria Ucrainei. În pofida declarațiilor și a gesturilor frumoase pe care le face, dacă ar crede cu adevărat în șansele ZSU, ar face abstracție de factorul rus și ar da Ucrainei armele necesare, ar formula garanțiile de securitate pe care aceasta le solicită și i-ar oferi, la viitorul summit NATO, un calendar de aderare. Niște oameni de stat, nu politicieni de duzină, ar fi mizat acum totul pe cartea ucraineană, asumându-și riscurile de rigoare: de la căderea în sondaje până la rușinea eșecului. Căci singurul lucru care poate garanta pacea în Europa în următoarele decenii este victoria totală, fără drept de apel, a ZSU, dublată de apariția unor baze militare NATO în Donbas și în Crimeea. Oricât de iluzoriu ar părea acum, acest scenariu este unica garanție a securității continentale. Orice altă evoluție înseamnă instabilitate, un nou asalt propagandistic al rușilor asupra Europei și Americii – mai vulnerabile ca oricând, dată fiind calitatea umană și intelectuală a noilor generații de cetățeni și lideri formați în era digitală –, o irepresibilă dorință de a reveni la business as usual cu Kremlinul și, în cele din urmă, o altă agresiune care, de data aceasta, nu se va mărgini la Ucraina.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE