„Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei ne obligă să avem cam aceeași lege ca și cea votată de Rada de la Kiev în domeniul securităţii statului, al celei militare şi informaţionale”

Interviu cu Alecu Reniţă, votant al Declaraţiei de Independenţă faţă de Rusia imperială, directorul revistei naționale „Natura”

 – Cât de necesară este acum o lege a lustrației în Republica Moldova?

 În vara anului 1990 am făcut parte din foarte puţinii deputaţi care au cerut o Lege a Lustraţiei. Nomenclatura comunist-kaghebistă s-a opus categoric, iar şeful şi coordonatorul acestei metastaze ruseşti, Piotr Kirilovici Lucinschi, se dădea în spectacol şi o făcea pe demnitarul îngrijorat că R.Moldova rămâne fără Parlament şi intelectualitate. Dânsul folosea un truc vechi – hoţul strigă: prindeţi hoţul! În acea perioadă de transformări radicale, o Lege a Lustraţiei ar fi împiedicat parţial mafia comunistă să preia în întregime puterea, aşa cum s-a întâmplat după dizolvarea, înainte de termen, a Primului Parlament în 1994. Iată, au trecut peste trei decenii, iar respectiva lege lipseşte şi astăzi, când există o majoritate absolută în Parlament. Probabil, cei mai mulţi agenţi şi ofiţeri KGB au trecut în cealaltă lume, îl toarnă pe Ivan Turbinca la Sf. Petru, fiindcă nu le deschide poarta raiului să ajungă stăpâni şi acolo. Cert este că cei care au comis crime împotriva românilor au dispărut, nu înainte de a şterge urmele, de a arde arhivele. Luând în calcul că în cele mai importante instituţii ale statului moldovenesc se află mulţi rusofili sub acoperire, agenţi FSB, cârtiţe adormite, e stringentă nevoie de o Lege a Lustraţiei şi Colaboraţionismului, care să-i cuprindă deopotrivă pe agenţii KGB din anii ocupaţiei sovietice (până în 27 august 1991) şi pe colaboraţioniştii cu FSB, GRU şi alte servicii secrete ruseşti infiltraţi în ministere, SIS, interne,  procuratură, justiţie, externe, mass-media, în Guvern, Parlament şi Preşedinţie (din 27 august 1991 până în decembrie 2022). Când e vorba de securitatea naţională, cu elementele ei de bază – securitatea statului, militară, economică, informaţională, ecologică – dacă vrem să avem rezultate în favoarea R.Moldova, atunci cea mai bună variantă e să sincronizăm pachetul nostru de legi ce vizează securitatea cu legile similare votate în Ucraina.

• Cât de reală ar fi realizarea unui proces al lustrației în prezent în Republica Moldova?

 Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei ne obligă şi ne dictează să avem cam aceeaşi lege ca și cea votată de Rada de la Kiev în domeniul securităţii statului, al celei militare şi informaţionale. Lustraţia cârtiţelor, informatorilor şi reţelelor de colaboraţionişti cu Rusia şi serviciile ei secrete reprezintă o necesitate vitală, de supravieţuire, de integrare a  R.Moldova în spaţiul românesc şi european. Fără stârpirea colaboraţionismului din instituţiile de bază ale R.Moldova, clanurile mafiotice şi oligarhice dependente de Rusia, dodonismul, şorismul, voronismul şi serebrenismul vor prelua puterea la următorul ciclu electoral.

• În ce relație ați fost cu KGB?

Câteva episoade legate de „relaţiile” mele cu KGB rusesc le-am descris mai pe larg în cartea mea „Pe Nistru, spre izvoare”, care a apărut în acest an la Bucureşti, în „Colecţia verde”. Am intrat în vizorul KGB-ului de la începutul studiilor la Universitate, fiindcă în AUTOBIOGRAFIA obligatorie pentru dosarul de înmatriculare nu am menţionat că bunicii mei au fost deportaţi în Siberia. Ar fi multe de spus despre hărţuiala şi ameninţările pe care le-am suportat la Universitate, fiindcă îmi făcusem în anul doi şi trei o bibliotecă de peste două sute de cărţi în limba română, procurate la Odessa, Cernăuţi, Kiev, Lvov, Ternopol, Leningrad; aveam poate cea mai bogată discotecă de muzică românească, primeam presă din România interzisă în RSSM, de la o cunoscută din Kaliningrad care, la rândul ei, fiind din Rusia, avea dreptul să se aboneze la gazete şi reviste din România, expediindu-mi-le prin colet închis la Chişinău. Reuşisem să-mi fac în fotocopii opera politică a lui Eminescu, pe care o ţineam ascunsă în podul casei părinteşti. Spre sfârşitul studiilor, KGB m-a acuzat de antisovietism şi naţionalism românesc, iar după ce m-au maltratat, anchetat şi exmatriculat de la Universitate, mi-au înscenat un proces-farsă, în stilul lor, a la Vîşinski. În fine, ani buni KGB nu mi-a permis să vin în capitală, să-mi termin studiile, să mă angajez la o redacţie sau alta din Chişinău. Ştiu că în provincie (la Soroca şi Basarabeasca), unde îmi găsisem de lucru, reprezentanţii KGB se interesau de persoana mea, chestionau unii colegi ce gândeam şi ce vorbeam cu ei, se interesau dacă distribuiam discuri şi cărţi din România. Mai pe scurt, până la prăbuşirea URSS, ochii şi urechile omniprezente ale KGB m-au urmărit pentru simplul motiv că mă consideram român, aveam conştiinţă românească şi încercam, îndeosebi la săptămânalul „Literatura şi Arta”, în perioada gorbaciovistă, să spunem adevărul despre dramele şi nenorocirile la care au fost supuşi românii basarabeni în anii ocupaţiei ruseşti, ţariste şi sovietice.

•  În domeniul Dvs. de activitate ce influență avea această structură odioasă?

În URSS, mass-media făcea parte din aparatul ideologic al regimului comunist. Exista cenzură la nivelul redacţiei şi cenzura propriu-zisă numită „LIT”, care aproba sau respingea orice gazetă, emisiune radio şi TV. Însă cel mai mizerabil cenzor fusese crescut în creierul omului de creaţie, care ştia să facă produse intelectuale în conformitate cu liniile directoare ale partidului comunist. Unii s-au dedat la cele mai degradante „orgii” publice, elogiind „eliberatorii” şi punând la stâlpul infamiei „ocupanţii români”. Evident, în spatele întregului aparat ideologic şi mass-media, stătea de veghe, cu pistolul încărcat, fiorosul KGB. Existau aşa-numiţii curatori KGB, care aveau informatorii lor în toate structurile ideologice şi în toate redacţiile republicane, la radio şi televiziune, în edituri. O lege a lustraţiei în 1990 ar fi scos la suprafaţă reţele numeroase de informatori şi turnători, dar Moscova s-a opus categoric împotriva oricăror legi, care să reglementeze activitatea KGB şi să-i facă responsabili de crimele şi abuzurile comise împotriva a milioane de oameni. Închei cu speranţa că măcar actuala majoritate parlamentară va găsi voinţă politică să promoveze cât mai urgent o Lege a colaboraţionismului, care va demasca urmaşii direcţi ai KGB-ului, demnitarii, cârtiţele şi agenţii care au lucrat şi lucrează pentru alte state şi, în primul rând, pentru Federaţia Rusă.

Interviu realizat de Victoria Popa