Simeze// Grigoraș

Anatol Grigoraș era pentru mine un nume necunoscut până să primesc această carte. Au trecut două decenii de la trecerea lui dincolo, și iată că una din elevele sale, istoricul de artă și artistul plastic Eleonora Brigalda i-a elaborat o mică monografie, bogat ilustrată, din care ne putem face o opinie – fie și fugară – despre opera unui veteran al artei noastre postbelice.

Viitorul artist s-a născut în 25 iunie 1919, la Tighina, pe malul Nistrului, tot acolo a urmat studiile primare și cele liceale, după care a început al Doilea Război Mondial, la care tânărul Grigoraș a contribuit fiind mobilizat într-un batalion de construcții. Și-a pierdut tatăl pe front, și acest fapt l-a pus în situația de a deveni sprijinul mamei rămase văduvă.

În toamna lui 1945, își reia studiile de artă la Școala de Arte Plastice Ilya Repin, întrerupte din cauza războiului. Aici l-a avut ca îndrumător și mentor pe faimosul pedagog basarabean Ivan Hazov (1888-1957), poate unul dintre cei mai reprezentativi formatori din câți a avut această școală, prin atelierul lui au trecut cam toți pictorii generației postbelice: Eleonora Romanescu, Mihail Petric, Valentina Rusu-Ciobanu, Mihail Grecu, Igor Vieru ș.a. Astfel, Grigoraș a deprins aici temeinic tehnica desenului, a compoziției, a însușit temeiurile formale ale construirii unui tablou. Această dimensiune propedeutică a devenit pentru multe decenii „marca” școlii Ilya Repin, de la Chișinău.

Cu un astfel de bagaj de cunoștințe și deprinderi, tânărul artist se înscrie la Institutul de arte din Kaunas, Lituania, care după 1951 a fost comasat cu cel din Vilnius, astfel că Anatol Grigoraș s-a pomenit în mijlocul unei culturi în care rudimentele perioadei burgheze încă se făceau resimțite, muzeele și bibliotecile încă mai erau conectate la valorile europene, încă nesovietizate. Intuiesc că această experiență a fost determinantă și benefică pentru el, iar vizitarea acelor focare de cultură l-au îndemnat pe tânărul artist să facă notițe, schițe, însemnări și eboșe, acumulând un bagaj de cunoștințe și observații care l-au ajutat mult în procesul lui de formare ca om, ca plastician, ca pedagog și mentor. Anume această activitate l-a întipărit în conștiința celor care i-au fost discipoli, în cele două instituții de învățământ artistic în care a predat: între 1956-1974 (Școala de arte plastice Ilya Repin, actualmente – Alexandru Plămădeală), și 1974-1980 (Școala-Internat Republicană de Arte Plastice, acum, Liceul Academic Igor Vieru). Ambele instituții au fost principalele focare de forjare a viitoarelor personalități artistice, ale celor care vor pleca în marile centre de învățământ artistic ale fostului stat URSS, din care RSS Moldovenească a făcut parte.

Aminteam mai sus de notițele pe care le-a acumulat Anatol Grigoraș în timpul studiilor sale universitare, și după acestea, astfel că antologatoarea volumului de care ne ocupăm, Eleonora Brigalda, consemnează: „Primele notițe datează din 1952, iar ultimele au fost trecute în 1974. Aceste însemnări, risipite prin foile îngălbenite de caiet, realizate în diferite perioade ale vieții pictorului, i-au oferit un bogat material pentru creație” (p. 11). Înțelegem din această sugestie că acest „jurnal intim” al pictorului i-a irigat în permanență opera, gândurile, problematicile formale, tematicile, iar în anumite momente i-a propus soluții în procesul didactic, recomandând elevilor săi: „Privește natura, dar nu copia, pictează ceea ce vezi dincolo de ea, ceea ce simți”(p. 16).

Opera sa, așa cum reiese din albumul editat, nu este deloc una unitară, coerentă, sudată în toate încheieturile, încheiată la toți nasturii, dar scoate în relief realizări disparate foarte puternice, expresive, experimentaliste, demne de a rămâne în canonul picturii autohtone, dintre care aș înșirui doar câteva titluri: „Amiază”, 1967; „Natură statică cu pește”, 1969; „Femeie-sudor”, 1971; „Natură statică cu urcior și fructe”, 1972; „Mere”, 1972; „Serviciu de ceai”, „Autoportret în cămașă albastră”, „Farfurie cu mere”; „Prietenele”, 1972 ș.a.

Unele lucrări ale lui Anatol Grigoraș sunt conservate în colecția Muzeului Național de Artă a Moldovei, altele, în cea a Muzeului de stat de arte Plastice din Tighina. Iar o bună parte a operei sale încă așteaptă să fie descoperită, analizată critic, pusă în ecuație cu întreaga moștenire a artei ante și post comuniste, dar este clar de pe acum că opera sa a contribuit în mod decisiv la eliberarea artistului de sub jurul formalismului ideologizat al statului opresor, în care a trăit, redus doar la statutul de mentor. Percepția sa ca artist, să sperăm, de-abia de aici încolo debutează!

Vladimir BULAT