Reconstituiri// Eu scriu când simt că vuiește în mine

659
0
*Glebus Sainciuc (1919-2012) Portretul scriitorului Vasile Vasilache Ulei/ pânză, 65x54 cm, 1968 Colecția Arte plastice, nr. de inv. 1046, MNLMK

Doar doi din marii noștri pictori au avut fericirea să vă picteze, maestre Vasile Vasilache. Mihail Grecu V-a simțit acaparat în totalitate de Confucius. V-a pictat ca pe un Confucius al Moldovei. Confucius a fost și el țăran luminat. A dat legi și pravile pentru mii de ani înainte miliardului de chinezi. Cine oare să vă aleagă vouă, moldovenilor, un țăran deputat care să vă apere în fața acestora de la putere, stăpâni ascunși ai vieții și ai avutului vostru?

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Al doilea portret, pictat de Glebus Sainciuc, este de prin 1968, și se află în patrimoniul MNLMK*. Tânăr. Frumos. Ochi treaz și visător. Decis. Ferm. Îl privesc și îmi amintesc de cel pe care l-am cunoscut prin 2004. Omul pe care să-l tot asculți, omul cu frază savuroasă, plină de regionalisme, arhaisme și neologisme. Și cum să nu-i citești Povestea cu cocoșul roșu, Două mere țigănci, Elegie pentru Ana-Maria, Navetista și pădurea, Scrieri alese, când declară cu seninătate: Sunt un biet european care a supt ideile scandinave despre crearea lumii – logica lui Aristotel, sentimentalismul creștin și ticăloșia ateismului, și de aceea… o încasez pe bună dreptate: se dă cu piciorul în mine, mi se citează la ureche același Aristotel ca să-mi fie de învățătură: Toate încercările îl caută pe cel ce este în stare să le îndure.

Dar câte mai rămâneau a fi descoperite în aparițiile postume: Caiete, Jurnal, Verzi suntem, verzi…

Credeți că ne-am mai copt?

Cât cântărește și care poate fi impactul acestei chemări total dezgolite? Oameni buni, puneți pe cântar candidații în alegeri! Și la propriu, și la figurat. Iar în parlament dați-le căpățânile la roentgen, precum gospodinele caută oul de bănuț, la lumânare, la bec…

Nu pot să nu remarc scrisorile de dragoste care pot alcătui un mare roman epistolar… Câtă iubire emană, câtă energie se evaporă din acele texte! Te-aș sfătui să citești Republica lui Platon, care zice: Pe cei care ies din întuneric lumina îi orbește. Într-o alta: Te conjur să faci rost de cartea Ciudatele povești ale lui Liaozhai, din chineză… vei vedea ce necuprinsă și nesfârșită e lumea, iar noi, oameni ai civilizației și culturii moderne, suntem niște motănași de două-trei zile… Toate dramele și tragediile se iscă din pricina că omul nu-și poate stabili o corelație corectă cu această Clipă a Vieții… Sunt însărcinat cu tine, da-da…

Simt o ușoară invidie pentru acea Marica… …îți tremură genunchii și îți lăcrimează ochii… și, fire-ar al naibii, mai dă și dragostea peste tine… Iar în concluzie o esență tare de tot: Când nu eram orgolioși, eram fericiți…

Chiar dacă Ialta este un hârdău. Un ciubăr în care se scurg vanitățile noastre. Urbe a decrepitudinii și a amneziei… Mă aflu în starea bătrânului care și-a zis: atâta timp cât domnește prostia între oameni, fugi, moarteo, încolo! Îngăduie-mi să văd sfârșitul prostiei pe lume. Moartea a hohotit: facă-se voia ta, prostule! … oamenii sunt slabi, cruță-i că-s nepricepuți.

Mai poate cineva să Vă contrazică, maestre, când În fiecare dimineață rămân prostit de deșteptăciunea cuiva. Vă puteți închipui cum arată restul zilei mele… după o ușoară Fugă năvalnică a gândirii.

Și un pic de piper: Nu critic președinții, ci politica lor găunoasă… Toți sunt călăreți pe constituțiile lor.

Până la urmă, vedeți? Nu ai azi nici cu cine tăcea!..

    Mihaela PERCIUN, scriitoare, muzeograf,  Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”

 

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE