Conservele rusești sau Despre viitorul imposibil

822
0
Scriitorul Mircea V. Ciobanu
Scriitorul Mircea V. Ciobanu

Dacă destrămarea unui imperiu și nașterea, pe ruinele lui, a lumii noi, poate fi calificată  drept „vremuri interesante”, apoi războiul din Ucraina, amenințând să se extindă și peste noi, înainte de a deveni „mondial”, este din categoria vremurilor „extrem de interesante”. Doar că aceste pagini colorate ale istoriei, în realitate arată oribil. Atmosfera devine tot mai fierbinte, cu mobilizări ale resurselor războinice pe toate fronturile. În context, protestele din scuarul parlamentului mi se par nu doar sfidare a stării excepționale, ci acțiuni de mercenariat, cu oameni plătiți din bani străini (implicit, obscuri), oameni care vin pe câmpul de bătaie precum soldații ruși, angajați prin contract pentru scenele de masă ale teatrului de război.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Mobilizarea  parțială” în Rusia și „protestele” antisistem la Chișinău sunt părți ale aceluiași joc, care îi revoltă pe unii, îi lasă indiferenți pe alții sau chiar îi excită pe fanii Kremlinului. Bine, o bună parte din populația masculină activă a Rusiei pur și simplu dă bir cu fugiții. Șterge putina din țara lui Putin. Dar nu e o formă de protest. Ei nu se împotrivesc sistemului și cursului general, ei pur și simplu nu vor să fie implicați. Nici moldovenii nu se revoltă contra jocurilor Kremlinului desfășurate la noi (în fața parlamentului, în presă, la posturile TV prorusești sau pe bloguri și rețele de socializare), ei pur și simplu încearcă să nu le observe, să nu se implice.

Dar acțiunile Kremlinului devin tot mai intense, în toată Europa și chiar în toată lumea. Lovituri de stat (d.e., în Mali, iar zilele astea, a doua schimbare, în acest an, a puterii în Burkina Fasso), operate cu sprijinul direct al unității militare private „Wagner”, cu hățurile în turnurile Kremlinului, sunt fire ale păienjenișului rusesc, ca și partidele extremiste de dreapta și de stânga, deopotrivă (sic!), alimentate din aceleași surse financiare și logistice „euroasiatice”. În acest context al „mobilizării parțiale”, e și firesc să se dezgroape de la păstrare tot soiul de „conserve” ale defunctei URSS. Plină Europa de aceste mumii conservate. Fiindcă susținerea deschisă a Rusiei ar developa legăturile ombilicale cu comandamentul, la această fază „conservele” au o misiune discretă: ele minează, dens, orice legătură a țărilor Europei de Est cu Occidentul. Discreditarea Occidentului, a UE, a NATO și a SUA este misiunea lor nr. 1.

Un scriitor rus spunea că președintele Putin se vede înconjurat de NATO, de Occident, de „anglo-saxoni”, dar de  fapt el e amenințat de viitor. Discursul în care el declară pământurile ocupate ale Ucrainei drept „teritorii rusești” nu e despre Ucraina sau despre „lumea rusă”. Putin vorbește despre Occident, despre America și Europa, care nu au decât o vină: ele s-au dezvoltat enorm, tehnologic și civilizațional, în raport cu Rusia. Ele oferă libertăți democratice atât de largi, încât lui Putin îi sar timpanele (vorba rusă zice: „крыша поехала” = i-a plecat de acasă scăfârlia). Țările occidentale au viitor și tocmai asta îl deranjează pe liderul de la Kremlin. Pe când celor din anturajul său el le-a ales alt destin: ei (citez) „vor nimeri în rai”. Cât de curând posibil. Nu îl îngrijorează deloc ce se va întâmpla cu adepții lui după ce se va încheia toată nebunia. Nu îl îngrijorează ce va fi cu Rusia în continuare. El este sociopatul sadomasochist care dirijează un act de sinucidere colectivă, cum o fac liderii unor secte sataniste.

Generalul american Dwight D. Eisenhower, în cartea sa Crusade in Europe, editată în 1997, povestește despre o discuție cu Gheorghi Jukov, unul din idolii militariștilor ruși, în care acesta din urmă a fost întrebat: cum traversați voi, rușii, câmpurile minate? Răspunsul (de la p. 466 a cărții) afișează cinismul mareșalului sovietic. Citez: „Când ne pomenim în fața unui câmp minat, infanteria noastră continuă înaintarea, de parcă acest câmp nu ar exista”. Soldații ruși, proaspăt mobilizați, sunt proaspătă și pură carne de tun. O altă calitate nu o au, de vreme ce îi mobilizează pe toți, cu hurta. Iar toate instrucțiunile pe care  le-au primit până acum e cum să-și trateze rănile și cum vor fi răsplătite familiile în cazul decesului. Iar până atunci ei vor fi remunerați conform contractului. De vreme ce majoritatea nu au un alt loc de muncă bine plătit, acest contract de mercenariat cu propria țară le convine. Exact așa le convin contractele orale mercenarilor lui Șor. Nimeni nu le plătește 200 sau 400 de lei pe zi… ca să stea degeaba. Destin al oamenilor fără planuri de viitor. O problemă socială, da.

Ce va face Putin cu teritoriile anexate, cu Rusia, abandonată de lume, părăsită de personalitățile ei îngrozite de măcelul din țara vecină, de bărbații ei, morți pe frontul din Ucraina sau emigrați, ca să nu devină carne de tun? Ce se va întâmpla cu țările care, susținând Rusia, vor fi abandonate și ele de lumea civilizată, și supuse sancțiunilor Occidentului? Un jurnalist se întreabă: ce va fi cu susținătorii lui Putin atunci când acesta va pierde războiul? Mă alarmează mai mult altceva: ce va fi cu lumea din preajmă (iar noi avem toate șansele să fim victime colaterale) atunci când Putin va încremeni în mucegai, suspendat ca un cocon de omidă, într-un prezent etern, fără altă evoluție decât degradarea biologică naturală?

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE