Cel care era gata „să se întâlnească și cu diavolul” va compărea în fața instanței într-un nou dosar

945
0

Încă un dosar pe numele procurorului general suspendat de drept, Alexandr Stoianoglo, a ajuns pe masa magistraților. De această dată, procurorii îi impută lui Stoianoglo săvârșirea infracțiunii de încălcare a inviolabilității vieții personale, manifestată prin răspândirea cu bună-știință a informațiilor, ocrotite de lege, despre viața personală, ce constituie secret personal al altei persoane, fără consimțământul ei, realizată într-un discurs public, prin mass-media, cu folosirea intenționată a situației de serviciu.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Mai exact, procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, este învinuit că, în calitatea sa de procuror ierarhic superior, folosindu-se de situația de serviciu, a intrat în posesia unei corespondențe private a fostului procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, cu alte persoane, obținute din telefonul mobil al ultimului, ridicat în cadrul cauzei penale în care ultimul era vizat.

Potrivit procurorilor, în octombrie trecut, în cadrul unei conferințe de presă, contrar prevederilor legale care consacră dreptul persoanei la secretul corespondenței, la inviolabilitatea vieții private și interzicerea divulgării informației despre viața personală a altei persoane, cu bună-știință, fără a avea consimțământul persoanei vizate, învinuitul a răspândit informații ocrotite de lege, despre viața personală și profesională a ultimului, ceea ce constituia secret personal.

Astfel, procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, în cadrul discursului public, în fața reprezentanților mai multor instituții mass-media, utilizând intenționat informațiile obținute în cadrul cauzei penale în care era vizat fostul șef de la anticorupție, a dat citire unor conversații private ale ultimului cu anumiți reprezentanți ai societății civile, consilieri guvernamentali, precum și cu fostul șef al Delegației Uniunii Europene la Chișinău, exprimate prin discuții legate de înlăturarea primului de la conducerea Procuraturii Anticorupție. După care, la indicația acestuia, discursul în formă scrisă a fost plasat pe pagina web oficială a Procuraturii”, specifică procurorii.

CtEDO cere explicații Guvernului de la Chișinău în raport cu Stoianoglo

În același timp, Procuratura informează că noul capăt de acuzare nu are nicio tangență cu informațiile prezentate de avocații lui Stoianoglo privind solicitările CtEDO către autoritățile moldovenești, dosarul fiind expediat anterior în instanță pentru examinarea în fond.

Potrivit avocatului Victor Munteanu, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) „nu a fost convinsă că probele din dosarul penal, care au stat la baza reținerii și menținerii în arest la domiciliu a lui Alexandr Stoianoglo, au fost suficiente pentru a convinge un observator obiectiv că el ar fi comis pretinsele acțiuni pentru care i-au fost pornite dosare penale”.

Potrivit lui Munteanu, CtEDO a cerut explicații Guvernului de la Chișinău de ce autoritățile i-au interzis lui Alexandr Stoianoglo să participe la întruniri publice și să comunice cu presa pe durata procedurilor penale în privința sa. De asemenea, CtEDO a solicitat Guvernului justificarea faptului suspendării lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general. Mai mult, CtEDO ar sugera autorităților de la Chișinău să inițieze „procedurile de reglementare amiabilă pentru a nu ajunge la o eventuală condamnare a Republicii Moldova”.

Precizăm că, la începutul anului curent, avocații lui Stoianoglo anunțau că au depus două plângeri la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Apărătorii procurorului general suspendat au invocat încălcarea drepturilor la libera circulație și libera exprimare ca urmare a mandatelor de arest repetate pe numele lui Stoianoglo. A doua plângere vizează decizia CSP prin care clientul lor a fost suspendat din funcție și pe care ultimul o consideră, de asemenea, ilegală.

La rândul lor, factorii responsabili din cadrul Ministerului Justiției au calificat informațiile publicate de avocații lui Stoianoglo drept „încercări de manipulare grosieră a opiniei publice” și au specificat că Agentul guvernamental va solicita opiniile tuturor autorităților implicate și, în termenul acordat de către instanța europeană de contencios a drepturilor omului va prezenta poziția Guvernului referitor la cererile menționate până la 22 septembrie 2022.

Amintim că Alexandr Stoianoglo a fost suspendat din funcția de procuror general în octombrie trecut, după ce procurorii au descins cu percheziții în biroul său de serviciu. Ulterior, el a fost reținut și învinuit pe mai multe capete de acuzare, inclusiv abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu, corupere pasivă. El este cercetat în libertate fiind sub control judiciar.

La data de 23 mai curent, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a dispus eliberarea din funcție a lui Stoianoglo. Decizia finală urmează să fie luată de șefa statului, Maia Sandu, care nu a semnat deocamdată decretul de demisie. În fața membrilor CSP, Stoianoglo a recunoscut că s-a întâlnit și chiar l-a consultat pe controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, menționând că era gata „să se întâlnească și cu diavolul”.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE