30 de ani de la sângerosul măcel de la Tighina

Există multe similitudini între ceea ce se întâmplă astăzi în Ucraina și ceea ce s-a întâmplat cu 30 de ani în urmă în Republica Moldova. Astăzi, ca și atunci, oficialii ruși pretind că apără drepturile rușilor pe teritoriul unor state independente pe care aceștia fie că doresc să le acapareze total, ca în cazul Ucrainei, fie că formează enclave separatiste care mențin fostele republici sovietice în zona sa de influență. Opinia aparține mai multor militari pe care i-am abordat în legătură cu marcarea a 30 de ani de la sângerosul măcel din 19 iunie 1992 de la Tighina.

În dimineața zilei de 19 iunie, generalul Victor Gusleacov, fostul comisar al Comisariatului de poliție din Tighina, împreună cu alți veterani au mers la capela din Varnița unde i-au pomenit pe tinerii căzuți în luptele de la Tighina. Printre aceștia sunt și șase polițiști din comisariatul pe care îl conducea acum 30 de ani și în preajma căruia au izbucnit luptele.

Generalul Gusleacov: „Totul a început cu o provocare”

Generalul își amintește că la 19 iunie 1992, după ora 16:30, de sediul tipografiei, aflată în preajma Comisariatului de poliție, s-au apropiat ca să ridice niște materiale propagandistice doi gardiști, unul dintre care era maiorul rus Igor Ermakov. Poliția le-a solicitat actele la control, dar în timpul verificărilor cineva a început să împuște în direcția lor. Polițiștii împreună cu cei doi gardiști s-au retras în interiorul Comisariatului.

Victor Gusleacov consideră că a fost o provocare, ca și cea de la 2 martie 1992, din Dubăsari, unde a decedat Igor Sipcenko, șeful miliției transnistrene și, ca rezultat, trupele separatiste au înconjurat Comisariatul de poliție și au luat ostatici polițiștii de acolo.

În opinia sa, la Tighina, la fel ca la Dubăsari, la 2 martie, operaţiunea a fost o provocare pusă la cale de forţele separatiste conduse de polcovnicul rus Iurie Kostenko şi aşa-numitul ministru al securităţii de la Tiraspol, Vladimir Antiufeev, care ar fi trimis din timp soldați înarmați în preajma tipografiei.

„Doar că la Tighina, spre deosebire de situația de la Dubăsari, Igor Ermakov nu a fost ucis și noi nu ne-am predat. Nu a fost prima provocare. Comisariatul din Tighina a fost atacat inițial pe 10 iunie 1992, atunci am rezistat 20 de ore și gardiștii s-au retras. La 19 iunie, imediat după primele împușcături, le-au sărit în ajutor toate structurile de apărare teritoriale subordonate regimului separatist. La ora 19:20 deja m-am adresat ministrului de Interne de atunci, Constantin Antoci, căruia i-am solicitat ajutorul, aveam răniți”, își amintește Victor Gusleacov.

Imediat după aceea de la Căușeni le-a venit în ajutor un grup de 68 de combatanți în frunte cu generalul Anton Gămurari și 500 de voluntari. Reprezentanții Armatei Naționale li s-a alăturat pe 20 iunie. „Am pierdut șase polițiști în acele lupte. Cel mai greu ne-a fost pe 22 iunie, când artileria armatei a 14-a a deschis focul asupra Comisariatului”, ne spune fostul comisar.

Ion Costaș: „Armata Națională abia era în formare”

Fostul ministru al Apărării, generalul Ion Costaș, ne spune că, în seara zilei de 19 iunie 1992, se afla la o întâlnire neformală cu Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Ion Ungureanu, Lidia Istrati și un grup de jurnaliști. Intenționa să discute despre problemele pe care le întâmpina în procesul de formare a Armatei Naționale. A fost întrerupt de adjunctul său care i-a spus că este chemat de președintele Mircea Snegur la telefon.

„Mi-a zis: «Știi că rușii ne-au declarat război?». Mi-a spus că i-a telefonat ministrul de Interne Antoci și că trebuie să trimitem de urgență un pluton la Tighina. I-am spus că încă nu suntem pregătiți. În cabinetul președintelui mai erau generalul Creangă și Nicolae Chirtoacă. Le-am spus că trebuie convocat Consiliul de securitate. Mircea Snegur însă mi-a zis că Antoci a solicitat ajutor de urgență. Aveam lângă Tighina un batalion trecut din armata sovietică în cea a RM. M-am întors în sală și i-am anunțat pe jurnaliști că s-a început atacul asupra Comisariatului din Tighina și ulterior am plecat la Președinție”, își amintește Ion Costaș.

Potrivit generalului, la solicitarea lui Mircea Snegur au fost date indicații să fie trimis un batalion în ajutorul lui Gusleacov. La indicația lui Tudor Dabija Cazarov, fost viceministru al Apărării, vreo 20 de tineri soldați au fost urcați într-o mașină cu o caroserie neacoperită, iar armele și munițiile au fost încărcate într-un autobuz. „A fost o greșeală. Când batalionul a ajuns în oraș, gardiștii deja erau în cetate și au început să tragă asupra tinerilor. O parte din ei au decedat”, își amintește Ion Costaș de unul din momentele sângeroase ale acelor zile.

Tancurile Armatei a 14-a au forțat podul

Potrivit generalului, ofensiva a fost realizată de la nord la sud, din direcția Chișinău și Căușeni, prin intermediul forțelor Batalioanelor de infanterie moto nr.1, 3 și 4, brigăzii de poliție cu destinație specială, unui divizion de artilerie, trei detașamente de artilerie, două baterii antitanc și trei baterii de aruncătoare, în total, 2500 de persoane și 56 de sisteme de artilerie. La 20 iunie, orașul era în mare parte sub controlul trupelor subordonate Chișinăului, dar trupele separatiste, susținute de armata rusă au forțat podul de peste Nistru. Pe 21 iunie rușii au continuat să bombardeze orașul.

Bătălia s-a încheiat la 22 iunie odată cu intervenția trupelor armate ruse de partea forțelor separatiste care a întărit raportul forțelor de partea ultimei, după ce anterior trupele militare subordonate Chișinăului ocupaseră parțial orașul până la Nistru. Se estimează că, în urma luptelor de la Tighina, şi-au pierdut viaţa aproximativ 200 de militari şi civili moldoveni, iar circa 300 au fost răniţi. În urma luptelor sângeroase Tighina a trecut sub controlul autorităţilor nerecunoscute de la Tiraspol. Rușii aveau nevoie de controlul asupra acestui oraș pentru că astfel asigurau o mai bună apărare Tiraspolului și, totodată, dacă autoritățile de la Chișinău ar fi vrut să efectueze unirea cu România, fie doar a malului drept, în condițiile lipsei de control asupra acestui oraș, acest lucru ar fi fost dificil de realizat.

Ion Costaș: „De rezistența și curajul ucrainenilor depindem și noi astăzi”

„Ceea ce s-a întâmplat în 2014 în Ucraina, crearea unor republici separatiste, și ceea ce se întâmplă azi în țara vecină sunt scenarii trase la indigo de ruși, asemănătoare cu ceea ce ni s-a întâmplat nouă în 1992. Rușii formează enclave și stăpânesc. Omoară femei, bătrâni, copii. Distrug orașe, este o mare tragedie”, spune generalul Ion Costaș, precizând că nu a crezut nici chiar văzând că Ucraina este înconjurată de trupe rusești, că aceștia vor invada această țară. „Pentru mine ziua de 24 februarie a fost un șoc. Pericolul este mare și pentru noi. Urmăresc linia frontului. De rezistența și curajul ucrainenilor depindem și noi astăzi”, ne-a spus Ion Costaș.

 Maia Sandu: Suntem datori să păstrăm vie memoria acelor zile de foc

În legătură cu evenimentul de la 19 iunie, președintele Maia Sandu a venit cu un mesaj de recunoștință adresat veteranilor și tuturor celor care s-au jertfit în războiul de pe Nistru. „Suntem datori să păstrăm vie memoria acelor zile de foc, ca o garanţie că vom face tot ce ne stă în putere pentru a nu mai admite vărsări de sânge pe această bucată de pământ. Este un legământ necesar, mai ales acum, când un nou război s-a dezlănţuit chiar la hotarele noastre, făcând victime, aducând distrugere şi durere. Suntem o ţară paşnică şi vrem să trăim în pace şi linişte.

Doar în pace şi doar împreună vom putea construi o ţară prosperă, o societate în care oamenii cu opinii diferite să poată trăi în bună înţelegere şi respect reciproc, cu credinţă în viitor. Ne dorim acest lucru pentru ambele maluri ale Nistrului – o Moldovă liberă şi democratică”, a menționat președintele.

Casetă: Generalul Victor Gusleacov a fost șef al Comisariatului de Poliție din Tighina în timpul Războiului de pe Nistru, cel care a reușit să păstreze această secție de poliție de partea R. Moldova în pofida amenințărilor structurilor administrative și militare separatiste din acest oraș, respectând cu fidelitate principiul că poliția nu are voie să se implice în afacerile politice. Generalul Gusleacov și subalternii săi au reușit să reziste atacurilor gardiștilor asupra Comisariatului, ca ulterior, alături de generalul Anton Gămurari, să respingă cu eroism atacurile militarilor Armatei a 14-a.