Puterea minciunii

843
0

Vecinii mei nu sunt indiferenți față de ceea ce se întâmplă acum în Ucraina, iar unii dintre ei își dau cu părerea despre tot ce văd sau aud la televizor, la radio sau, și mai bine pentru ei, la colț de stradă, la scara blocului, la piață sau la alimentară, oriunde se poate afla ceva nou, interesant, veridic…

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Ai auzit? Niște refugiați ucraineni, care au fost primiți într-o casă liberă de la țară, au pus pe foc gardul, poarta și au început să taie și copacii din grădină. Dacă nu veneau stăpânii să-i verifice, nu era să rămână niciun copăcel. Da’ de asta ai auzit? Un om gospodar de la nordul republicii a primit o familie din Ucraina, care a fugit de război în automobilul propriu. Stăpânul casei ținea în garaj niște mobilă, iar ucrainenii i-au cerut să o scoată afară, ca să-și pună ei la loc de nădejde automobilul. Da’ asta cum îți place? Unii din cei care le propuneau refugiaților bogați din Ucraina casă și masă au fost refuzați, pentru că nu aveau instalate mașini de spălat blidele, bre! Îți închipui?!”, mă tot întreabă Ion, șofer pe ambulanță. Nici nu-mi dă voie să răspund, dar cred că nici nu aș fi în stare să-i aduc contraargumente.

Soția lui Ion, Dumnezeu s-o odihnească, era ucraineancă și bătea din palme când rușii au ocupat Crimeea, mai apoi – Donbasul, Donețkul, Luganskul. Zicea că toată Ucraina e pământ rusesc, la fel și Basarabia, că toate aceste teritorii vor fi, până la urmă, eliberate. Ion o susținea, iar acum, mancurtizat, crede în dreptatea și adevărul lui Putin. Pentru el și pentru alții din blocul nostru locativ eu sunt „românul”, adică dușmanul. Ca Ion avem mii în R. Moldova. Stau cu toții și așteaptă să vadă în care parte o să încline balanța, căci, deocamdată, e prea devreme să se manifeste prea tare, fie și cu cuvântul…

Fiul meu a zis că așa le trebuie ucrainenilor. Au vrut în NATO, în Europa! Acuma văd cu toții că au greșit. La fel, și Maia Sandu! Se joacă cu focul vrând să ne bage în Uniunea Europeană, că nu ne mai lasă rușii în pace, în vecii vecilor!”, îmi spune un alt vecin, pensionar.

Aceste și alte mici manifestări de inepție curată, de nepăsare față de suferința celor care au fugit de ororile inimaginabile ale războiului, bătrâni, femei și copii, sunt rezultatul unei propagande a diavolului. Exemple ar putea fi mai multe, dar cred că fiecare dintre dumneavoastră v-ați ciocnit deja cu asemenea situații.

Toate acestea îmi amintesc de faptul că și pe vremea „podurilor de flori” circulau diferite zvonuri despre românii care „abia așteaptă să ne vadă slugile lor”. Dintre multe altele, vă amintesc doar unul. Cică „un țigan” de dincolo de Prut, venit în ospeție la rudele din Moldova, intrase într-un magazin și le-a spus basarabenilor că „degrabă venim iar, o să ne spălați picioarele și o să ne beți apa”. Nici mai mult, nici mai puțin! Această scârboșenie cu vârsta de trei decenii și acum mai poate fi auzită din gura unora, care sunt siguri că așa s-a întâmplat, pentru că „mi-a spus cumătrul, iar lui i-a spus altcineva care a auzit-o de la…”.

Nu este greu să ne dăm seama cine se ocupă de difuzarea în serie a acestor minciuni. Ele fac parte din războiul hibrid, acum combinat cu unul adevărat. Din păcate, există mulți care, cu voia sau fără voia lor, distribuie fake-urile. Unii dintre aceștia cred că racheta sau obuzul lansat i-ar alege doar pe unioniști sau pe cei care nu-l iubesc pe Putin cu toată camarila sa.

Vom trăi și vom vedea, vom vedea, de vom trăi!

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE