Aspectul revers al medaliei

907
0

Factorul esențial în procesul de cucerire a unei medalii sportive este, fără doar și poate, munca asiduă, una titanică. Cum însă asigurăm acest proces și care sunt costurile atingerii unui asemenea obiectiv? Am început să cercetăm acest subiect în 1993, pe un eșantion de sportivi practicanți de lupte libere din UTA Găgăuzia, de la cluburile sportive „Vatan” și „Boz-Curt”, precum și de la Liceul-internat regional cu profil sportiv din municipiul Comrat. Astfel, ne-am propus să aflăm cam cât costă o medalie sportivă.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În orice magazin specializat, medalia cea mai simplă costă vreo 35 de lei. Mai mult, distincția de valoare supremă decernată sportivilor la Jocurile Olimpice de la Tokyo este, de fapt, făcută din argint pur, placat cu aur şi are o greutate totală de 556 de grame, dintre care doar 6 g sunt de aur; prețul metalului utilizat este de aproximativ 800 de dolari SUA. Acum însă ne propunem să vorbim despre un alt aspect, despre un alt preț, despre fața ascunsă a medaliei, o față pe care spectatorii nu o prea cunosc în detalii, nu o văd cu adevărat. Altfel spus, ținem să scoatem în evidență eforturile colosale ale atletului, grație cărora performerul dobândește medaliile de-a lungul carierei sale sportive.

Abnegație și dăruire

Vom porni de la premisa că practic toți atleții celebri din Republica Moldova, care au scos performanțe meritorii, și-au început activitatea sportivă încă în fragedă copilărie. Și-au sacrificat din timpul liber în săli sportive sătești și orășenești modeste, în care antrenorii le-au cultivat asemenea calități precum disciplina, perseverența, stăruința, dragostea de muncă, alimentarea corectă și, esențialul, calitatea de a fi om în sensul veritabil al cuvântului. În vreme ce toți ceilalți copii își permiteau să trăiască liber clipa, fără respectarea unui regim strict, riguros, și să savureze din plin plăcerile vieții, tinerii sportivi, dimpotrivă, de cum veneau de la școală se așezau grabnic să-și facă lecțiile, să-și ajute părinții, ca, în definitiv, să plece repede la ședințele de antrenament, iar după încheierea acestora să revină direct acasă, pentru a îndeplini sarcinile pe care nu au reușit să le facă anterior; după care trebuia să aibă grijă să se culce la timp. Din cele expuse am sintetizat care este prețul plătit de sportiv: niciun minut, nicio clipă din timpul liber, util, nu-l irosesc pentru distracții ușoare.

Haideți acum să calculăm câte ore este angrenat sportivul în ședințele de antrenament, plecând de la criteriile elementare ale încărcăturilor pe care le suportă acesta la nivelul cerințelor menționate în „Regulamentul școlilor sportive”. Copilul începe să practice luptele libere de la 9-10 ani, iar la grupa de începători sarcina didactică săptămânală este de 9 ore, în total 936 de ore în doi ani. Apoi urmează grupele de avansați și cele de măiestrie sportivă. Odată cu trecerea în categoria de măiestrie sportivă superioară, sarcinile cresc până la nivelul maxim posibil, ajungând la 36 de ore săptămânal. Timp de cinci ani, atletul acumulează 9 360 de ore de antrenament. În total, un sportiv profesionist întrunește către vârsta de 25 de ani 18 096 de ore dedicate pregătirii. Acesta este prețul medaliei, evaluat în baza criteriului „timp consumat” pentru dobândirea succesului sportiv.

Potrivit investigațiilor efectuate de specialiști, un atlet pierde pe zi 3-4 kg prin transpirație, iar săptămânal – circa 20-25 kg (lunar 80-95 kg, anual 900-1050 kg). Pe parcursul unei cariere sportive de 15 ani sportivul de performanță transpiră aproximativ 13500-15750 kg. Acum ne vom preocupa de evaluarea volumului total al distanțelor parcurse în timpul antrenamentelor de către luptători. Principala formă de alergare nu numai în lupte, dar și pentru adepții altor probe de sport, este crosul, deoarece astfel se dezvoltă în mod extrem de eficient rezistența. Regimul de pregătire a luptătorului prin aplicarea crosului arată în linii generale astfel: săptămânal aleargă 12-16 km, anual parcurge 624-832 km, iar pe durata carierei – 9360-12480 km. Distanța Chișinău – Moscova este de 1314 km. Prin urmare, un atlet ar putea acoperi pe parcursul vieții sportive cam de nouă ori acest interval.

Fața ascunsă a medaliei

La o adică, cineva ar putea să spună tranșant că prea mare e costul unei victorii, al unei medalii, și că nu prea face ca tinerii să se sacrifice într-o asemenea măsură, să suporte atâtea lipsuri, deplasări, rigori de tot felul, accidentări, uneori destul de grave… Oare nu ar fi mai bine ca tânărul să se bucure de toate plăcerile vieții, să trăiască fără griji și nevoi? Indubitabil, unora le-ar părea prea grea și prea întortocheată această cale. Pentru ei contează primordial traiul în tihnă, în liniște deplină, în comoditate. În acest context, din experiența noastră de antrenorat, una consistentă, am dedus că tinerii care au ales calea sportivă, chiar dacă nu toți au înregistrat performanțe notorii, toți în schimb au devenit oameni căliți, au dobândit asemenea calități precum disciplina, tenacitatea, rezistența, curajul, responsabilitatea, respectul față de persoanele cu care intră în contact, abnegația, onestitatea, disponibilitatea de a veni mereu în ajutorul celor mici…

Mai mult decât atât, ținem să menționăm că mai toți tinerii care au îmbrățișat calea sportivă sunt de folos societății, servind și pentru alții drept exemplu în ceea ce privește stilul sănătos de viață. Posedând adevărate calități de luptător, mulți dintre ei devin ulterior antrenori, pedagogi, medici, businessmeni, politicieni, într-un cuvânt, oameni de succes, dar și buni familiști. Credem că una dintre însușirile principale ale veritabililor atleți este că au tăria de caracter de a respinge categoric obiceiurile nocive precum fumatul, alcoolul, drogurile. Ei duc faima țării noastre în lume, dobândesc medalii, victorii strălucitoare la cele mai mari competiții internaționale.

Prin rândurile scrise de noi am ținut neapărat să dezvăluim parțial truda imensă a celor mai buni atleți moldoveni, dar și a antrenorilor lor, fața ascunsă a distincțiilor sportive. Avem toată încrederea că părinții îi vor îndrepta și de acum înainte pe copiii lor spre sport, în vederea educării unor adevărați performeri, cetățeni ai țării noastre. Asta credem că este fața cea mai bună a medaliei.

Valeriu CUZNEȚOV, Antrenor Emerit,

prof. univ. dr. Serghei BUSUIOC, Antrenor Emerit

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE