Poeta Augustina Visan: „Toate întâmplările descrise în cartea mea de debut sunt reale”

Cartea Augustinei Visan „Fă ceva tată”, apărută în 2021 la Editura Prut International, în colecția de Debut (pulsar), tulbură prin sinceritate, vitalitate, prin intensitatea trăirilor. La lansarea cărții desfășurată la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, poeta și criticul literar Maria Pilchin a remarcat: „Augustina Visan face o poezie care te copleșește prin directețea ei. Imaginea marială a mamei este înlocuită aici de drame de familie în care copilul cunoaște lumea prin durere. Sunt sechelele provocate, în primul rând, de părinți. O poezie despre vulnerabilitatea minorilor, despre nevrozele celor mari și despre poezia ca devenire”.

– Dragă Augustina Visan, felicitări pentru debutul tău spectaculos cu volumul „Fă ceva tată”. Cum crezi, care este rolul poeziei în viața noastră?

Citind și scriind poezie, trăim emoții pe care nu le încercăm în viața reală. Bineînțeles că părerile sunt împărțite. Important este să fim conștienți, ce fel de poezie citim, și cât de bine a putut scriitorul să ne transmită starea lui.

– După apariția cărții tale de debut, te simți mai puternică, mai entuziastă, mai încrezătoare?

Nu mi-am pus niciodată întrebarea asta. Dacă aș răspunde afirmativ, m-aș minți pe mine în primul rând. După apariția cărții mă simt un copil liber spiritual și cu o altă responsabilitate decât aceea de a mulge vaca sau a adăpa vițeii.

– Poezia te ajută să trăiești?

Pe plan financiar, nu. Dar mă ajută să mă dezvolt spiritual și mental. Datorită poeziei eu astăzi le mai zâmbesc părinților.

– Părinții tăi au văzut cartea?

Numai în poze. Mama este plecată peste hotare și din acest motiv nu a avut posibilitate să o răsfoiască. Iar în ceea ce îl privește pe tata, el știe că există în casă această carte, cu asta a și rămas. Niciodată nu mi-a cerut-o. Mama mi-a citit poeziile publicate în revista „Timpul” din România. Și m-a întrebat: ,,Chiar sunt atât de rea?”. Tata nu a citit nimic. Câteodată îmi zice: ,,Ce-ai scris în carte despre mine, că mă vorbește tot satul? Ceea ce se petrece în familie, aici trebuie să moară”.

– Mai ai frați, surori?

Da, am trei frați: Laurențiu (18 ani), Vasile (6 ani), Stelian (4 ani), și două surori: Iuliana (23 de ani) și Maria-Elena sau Marinela (12 ani). Familia mea locuiește în satul Florițoaia-Nouă, din raionul Ungheni. Iulia este căsătorită, are trei copii și trăiește în satul soțului ei, la Florițoaia-Veche. Mama este plecată în Italia.

– Cine are grijă de frații și sora ta cea mică atâta timp cât mama e în Italia?

Tata.

– Pe cine din poeți cunoșteai în copilărie?

În primul rând, pe Dumitru Crudu. E poetul meu preferat, suntem rude. Îl așteptam mereu să vină la noi, să mergem pe biciclete sau să descoperim pădurile dimprejur. În al doilea rând, îi cunoșteam pe acei poeți care se predau în manualele școlare: Otilia Cazimir, Elena Farago, Grigorie Vieru, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, George Bacovia.

– Cum se împletește viața urbană cu cea rurală în R. Moldova?

Nicicum. Copiii de la sate sunt foarte obosiți, plictisiți de grădinărit, de muncile din gospodărie. Când merg la oraș, până și niște uși banale de la supermarket care se deschid când nu te aștepți, îi uimesc. Iar pentru copiii de la orașe, problema cea mai mare este cum să-și mai amăgească părinții ca să lipsească de la școală.

– Cât de greu este să te desprinzi de muncile din sat și să începi să scrii poezie?

Eu am scris poeziile despre sat trăind la oraș. Le-am scris pentru că îmi era dor de părinți. Dar aveam și amintiri grele despre ei.

– În unul dintre poeme descrii ziua în care mama ta a vrut să se sinucidă. Nu mai putea face față greutăților. Iată un fragment din acest poem: „Tu plângeai și ea plângea/ cu cuțitul în mână/ Tu nici nu știi când am s-o fac/ O să mă găsești cu beregata tăiată sub nuc/ când ai să dormi/ Îți spunea/ Îți smulgeai părul din cap/ și îi pupai tălpile mâinile/ I-ai spus că o iubești cum nu i-ai spus o viață întreagă”. Poemele tale din carte redau întâmplări reale sau ai folosit imaginația?

Din păcate sau din fericire, toate poemele mele din carte descriu întâmplări reale.

– A stârnit multe reacții poemul tău despre un bou negru: „În ziua aia era însă foarte cald/ și tu nu reușiseși încă să-i dai apă/ și el te târa/ pe pământ/ până s-a repezit spre tine/ și tu te-ai culcat în iarbă/ iar el a sărit cu copitele și coarnele lui fioroase/ peste tine/ dispărând cine știe unde”. Ce mai face boul acela negru?

În vara despre care scriu în poezie am avut în grija mea trei boi mari. I-am crescut timp de doi ani. Iar într-o toamnă, tata i-a vândut la o măcelărie. Din banii ăia, părinții au făcut cumătria surorii mele mai mici. Boul negru despre care scriu, nu mai trăiește. Dar părinții au avut grijă să fie înlocuit cu altul, mai mic. Până în ziua de azi creștem boi.

– După ce ai terminat școala din satul tău Florițoaia-Nouă, ai studiat la Liceul-Internat Republican cu profil Sportiv din Chișinău. Ce sport făceai în liceu?

Atletism. A fost o perioadă dificilă. După antrenamente nu puteam să mă așez pe scaun, iar noaptea nu puteam să adorm pentru că mă dureau toți mușchii. Fiecare nouă zi o începeam dimineața devreme, cu alergatul pe stadionul Dinamo. Seara, după lecții, alergam într-un alt colț al Chișinăului.

– Când ai început să scrii poezie?

Înainte să mă fi apucat de scris, trei ani am frecventat atelierul „Vlad Ioviță”, condus de Dumitru Crudu, fără să fi scris vreodată vreo poezie. Într-o zi de atelier m-a tentat tema propusă. Prima mea poezie am scris-o pe 6 martie 2020. În seara aceea am scris opt poezii care, de altfel, sunt incluse în cartea mea de debut. Bineînțeles că, ulterior, le-am citit prietenilor mei de la atelier, dar și lui Dudu. El mereu a fost și este alături de tinerii poeți. Manuscrisul l-am terminat la sfârșitul lui martie 2021. Iar editura Prut International din Chișinău, unde redactor-șef e Moni Stănilă, i-a dat viață. Mă consider o norocoasă, și nu o scriitoare adevărată. Am încă multe de învățat, de citit, de explorat în lumea nouă în care am pășit.

– La ce facultate înveți în prezent?

Învăț la Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău), facultatea Pedagogie, specialitatea Pedagogie în învățământul primar și Psihopedagogie.

– Ce loc de muncă îți dorești, după facultate?

Îmi doresc din tot sufletul să lucrez ca învățătoare de clasele primare în satul meu natal, Florițoaia-Nouă.

– De ce vrei să lucrezi învățătoare anume în satul natal?

Pentru că doar acest post mă va mai ține în sat.

– Cum să-i apropiem pe elevii din clasele primare de poezie?

Simplu: citind poezie bună. Poezia este o lume fascinantă pe care o vom descoperi împreună.

– Ce crezi despre plecarea tinerilor din Republica Moldova?

Mă întristează faptul acesta. Mă gândesc că mulți dintre ei s-au simțit singuri în copilărie pentru că părinții le plecaseră peste hotare.

– Poezia îi poate ține pe tineri acasă în Moldova?

Sincer vorbind, nu. Poezia însă le poate răscoli dorul de casă.

– Ce poeți citești în momentul de față?

Voi numi trei poeți care m-au cucerit: Nicolae Popa, Ronin Terente, Victoria Tatarin. Recent am descoperit cărțile scriitoarei Parinoush Saniee, sunt fenomenale. Le-am citit dintr-o răsuflare. Am plâns. Am suferit împreună cu personajele. M-am bucurat. Când terminam cărțile, îmi părea rău că le citisem atât de repede.

– Vor mai fi organizate lansări ale cărții „Fă ceva tată”?

Sper să mai fie lansări. Important e ca volumul să fie citit.

– Cum ai ajuns la titlul ales?

Desigur că inițial erau mai multe titluri.  L-am ales pe acesta, în primul rând fiindcă poezia omonimă îmi trezea mereu o stare de frică, neliniște, îmi provoca lacrimi și multe emoții. Am fost o fetiță care avea nevoie ca mâna de bărbat a tatei nu să mă lovească, ci să mă mângâie și să mă aline. Nu așteptam să-mi demonstreze încă o dată că sunt un nimeni, ci să mă îndrume și să mă ajute.

– Cum ți-ai dori să fie receptat debutul tău în volum? Care sunt marile tale speranțe/ micile tale anxietăți legate de el?

Nu doresc să fiu cea mai cunoscută, citită, apreciată poetă. Nu mă consider scriitoare. Am încă, așa cum v-am mai spus, foarte mult de învățat și de citit.

Dacă îmi e frică de ceva? Sau de cineva?  Da, mi-e frică de mine!

– Mulțumesc, Augustina, mult succes!