Ploaie de medalii pentru luptătorii din R. Moldova la Campionatul European de cadeți

1867
0
Secvențe de luptă cu participarea noului campion european Alexandru Solovei

Luptătorul moldovean de stil greco-roman, Alexandru Solovei, a cucerit titlul de campion european printre cadeți, în limitele categoriei de greutate de până la 71 de kilograme. Astfel, în cadrul competiției ce a avut loc în perioada 14-20 iunie curent la Samokov, Bulgaria, în meciul său inaugural el l-a surclasat cu 6-1 pe reprezentantul Belgiei, Ibrahim Tabaev, sportiv talentat de origine cecenă.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Învingător în stil de campion

În continuare, în faza sferturilor de finală, conaționalul nostru s-a impus fără drept de apel în fața maghiarului Barnabas Krisztian Papp, scor 9-0. Apoi urmă un meci destul de dificil în semifinale, în care sportivul moldovean l-a învins (4-1) pe Arman Melkonyan, reprezentantul redutabilei școli de lupte din Armenia. Iar partida finală, disputată împotriva atletului din Turcia, Alperen Berber, s-a dovedit la fel de încrâncenată. După prima jumătate a confruntării, tabela electronică consemna scorul egal de 1-1. Totuși pregătirea fizică mai bună și măiestria tehnică superioară a conaționalului nostru și-a spus până la urmă greul cuvânt, el învingând cu 7-2.

Marșul premianților

O evoluție de toată frumusețea a demonstrat și compatriotul nostru Mihai Guțu (categoria 80 kg, stilul greco-roman), care s-a învrednicit de titlul de vicecampion european. În primul său meci din cadrul turneului, în calificări, el l-a depășit într-o luptă strânsă pe italianul Riccardo Crimi, scor 6-4. Apoi l-a învins cu 2-0 pe ucraineanul Ivan Țîbaniov, campion european printre școlari, în 2018. În sferturi, compatriotul nostru a trecut într-un meci extrem de disputat de rusul Aleksandr Krikuha (3-1), ca în semifinale să obțină încă o victorie binemeritată, anihilând rezistența suedezului Hamza Sertcanli (5-3). În finala mare, Mihai Guțu a cedat în fața reprezentantului redutabilei școli georgiene de lupte, Achiko Bolkvadze.

Șirul de medalii obținute de cadeții noștri la cea mai importantă competiție continentală nu se încheie cu această realizare. Astfel, în posesia distincției de bronz intră luptătorul de greco-romane Maxim Sarmanov (48 kg). În faza sferturilor de finală, el nu lăsă nicio șansă georgianului Tornike Vașakmadze (8-1), însă apoi a fost învins de turcul Servet Angi (7-15). În lupta pentru un loc pe podiumul de premiere, moldoveanul s-a impus, prin tuș, în fața lui Armen Ghevorghian, un puternic atlet din Armenia.

Grație acestor strălucite rezultate, noua generație a luptătorilor noștri de stil greco-roman s-a clasat pe locul 7 din 31 de țări participante la Campionatul European, un rezultat ce vine să încununeze activitatea plină de dăruire și sacrificii a antrenorilor selecționatei Mihai Cucul, Roman Zgardan, Vladimir Culacli, Serghei Timco, dar și a altor specialiști de mare clasă ce și-au făcut o profesiune de credință din munca grea, însă plină de farmec, cu copiii.

De asemenea, titlul de vicecampion european și l-a adjudecat luptătorul nostru de stil liber Ion Laurențiu Marcu, în categoria de greutate de 65 kg. Traseul său magistral la aceste competiții el l-a început cu un succes înregistrat prin superioritate tehnică în lupta contra letonului Jekabs Kikurs. În faza următoare a concursului, reprezentantul Republicii Moldova a trecut după mari încercări de sportivul din Armenia, Anușavan Barseghian (4-2), ca în semifinale să-și demonstreze superioritatea în disputa cu atletul din Ungaria, Marcell Nagy (7-2). În finala mare, Ion Laurențiu Marcu a cedat într-o luptă strânsă, сu 6-8, în fața atletului osetin (Federația Rusă), Marat Fadzaev. Delegația Republicii Moldova de lupte libere a fost ghidată la aceste întreceri continentale de selecționerii Iurie Gurin, Maxim Gîlca și Sergiu Gurin.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE