Maia Sandu vorbește despre retragerea trupelor ruse și o nouă abordare a negocierilor pentru Transnistria

1426
0

Președinta Maia Sandu pledează pentru o nouă abordare în cadrul formatului de negocieri „5+2” privind reglementarea conflictului transnistrean. Șefa statului spune că a discutat despre aceasta în cadrul unei recente întâlniri în formatul „3+2”, cu reprezentanții mediatorilor și observatorilor în procesul de negocieri dintre Chișinău și Tiraspol.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În acest context, șefa statului declară, într-un interviu la Europa Liberă, că nu este suficientă preocuparea doar pentru probleme ad-hoc, ci este necesar un plan concret cu privire la procesul de reintegrare, cu un obiectiv foarte clar.

„Pașii mici au încercat să rezolve ad-hoc niște probleme, dar nu au reprezentat niște pași care duc spre reintegrare. Deci, nu asta s-a întâmplat. Sigur, întotdeauna e nevoie de un format pentru a discuta, pentru a nu permite destabilizarea situației, asta tot este foarte important. Dar, în general, noi aici în țară avem nevoie de o strategie, care să fie împărtășită la nivel de societate, despre ce înseamnă procesul de reintegrare și care sunt etapele acestui proces, iar obiectivul final, să fie foarte clar – reîntregirea țării și, respectiv, crearea condițiilor egale pentru toți cetățenii”, declară Maia Sandu.

Vorbind despre retragerea trupelor ruse, președinta a menționat că în perioada mandatului prezidențial al lui Igor Dodon nu s-a prea spus poziția oficială a R.Moldova, și anume – că trupele ruse trebuie retrase de pe teritoriul statului.

„Probabil cei de la Moscova au uitat care este poziția oficială a R.Moldova. Eu am reiterat această poziție foarte clar, am auzit care este poziția Rusiei, care, din păcate, nu s-a schimbat. Pe lângă asta, evident, mai există și problema armamentului de acolo, care chiar reprezintă un pericol și pentru care sper să putem să ajungem destul de repede la o înțelegere, așa încât să putem să lichidăm acel armament. Să nu existe acel pericol pentru localitățile din jur, pentru că pericolul este foarte mare și foarte real”, subliniază ea.

Amintim că Moscova a lansat, de la preluarea mandatului de către Maia Sandu, un șir de atacuri la adresa Președinției de la Chișinău, acuzând o creștere a presiunii asupra trupelor ruse, așa-zis „pacificatoare”, dislocate în Transnistria.

De asemenea, săptămâna trecută, Duma de Stat a Rusiei a adoptat o declarație care condamnă o pretinsă tentativă a forțelor politice ce o susțin pe Maia Sandu de a „sugruma” Transnistria, cu ajutorul Ucrainei. În acest context, deputații ruși au mai promis regimului separatist o nouă simplificare a procedurii de acordare a cetățeniei ruse pentru transnistreni și chiar vorbesc despre o „redeschidere a legăturilor aeriene cu Tiraspolul”.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE