UE/ Se tăie mult, se plantează puțin. „Volumul real al tăierilor de copaci este dublu față de volumul înregistrat oficial”

Cum ar putea copacii să salveze râurile noastre, de ce oamenii au nevoie de arbori, cât lemn se taie de fapt în pădurile Republicii Moldova. GAZETA de Chișinău a stat de vorbă cu Alexandru Sainsus, fondator „Arboretum.live”, de la care am aflat cum să reîmpădurim, împreună cu locuitorii, Republica Moldova.

– Ce înseamnă plantări forestiere cu valoare adăugată sporită (VAS)?

Sunt acele tipuri de plantări în care copacii aduc oamenilor mai multe beneficii decât dacă i-ar tăia și ar utiliza lemnul. O categorie de plantări forestiere VAS sunt plantările melifere. În funcție de condițiile terenului, alegem anumite specii de plante care oferă albinelor cules de la primăvara devreme până toamna târziu. Plantările se fac în funcție de calitatea solului, cantitatea de precipitații din zonă, gradul de eroziune a pământului.

Alt tip de plantări cu VAS sunt pădurile comestibile, prin sădirea de pomușoare și pomi fructiferi. Sigur că fructele crescute în pădurea sălbatică sunt mai valoroase. În aceste plantări putem amenaja poienițe, trasee pentru drumeții. Astfel ca pădurea nou creată, iar uneori conectată la pădurile existente, să ofere oamenilor posibilitatea de a se relaxa, de a câștiga bani din turism și din darea în arendă a locuințelor în regiune. Aici pot crește și trufe, cele mai scumpe ciuperci din lume. Cultura trufelor se combină foarte bine cu vinul, deoarece se consumă împreună. Astfel putem atrage mai mulți turiști internaționali în Republica Moldova.

– Până acum ați plantat puieți?

Da. Noi avem deja proiecte demarate de plantări forestiere în raioanele Nisporeni și Taraclia. Pregătim pentru lansare un proiect în r-l Dubăsari. Ceea ce facem noi cu puterile noastre, ca un ONG, ca o echipă de entuziaști, nicidecum nu poate acoperi decalajul care există astăzi în republică. Suntem cea mai despădurită țară din Europa. Și lucrurile, din păcate, avansează în direcția negativă, pentru că sunt multe probleme sistemice, care necesită să fie rezolvate. Scopul nostru e să-i ajutăm pe oameni să creeze mici pepiniere. Orice țăran poate înființa o pepinieră de zece metri pătrați, ca să crească 100-200 de copaci pe sezon și să câștige peste o mie de euro pe an. Noi oferim semințe, instructaj și asigurăm cererea pentru puieți.

– Ați plantat fâșii forestiere riverane, de protecție a râurilor?

Da! Abordarea noastră e de a planta, în primul rând, fâșii de protecție acvatice, pentru că de la apă începe totul și pădurea este cea care asigură prezența apei. Pădurea atrage precipitațiile, ridică nivelul apelor freatice și alimentează izvoarele. Acolo unde dispar pădurile – observăm că seacă izvoarele, râurile mici, lacurile, bazinele.

– Cum pot arborii să ajute râurile?

Frunzele care cad formează un burete. Pădurile sunt singurul loc unde se formează sol nou. În câmp solul nu se dezvoltă – doar consumăm din el cernoziom și substanțe minerale. Buretele din frunze, atunci când vin ploile, se umple cu apă și o reține. Scopul nostru e ca să reținem apa, iar acest lucru îl fac fâșiile forestiere. Totodată, pădurea creează presiune atmosferică joasă deasupra sa. Norii care trec sunt atrași de presiunea atmosferică și ploaia cade deasupra pădurii de trei-patru ori mai des decât deasupra câmpurilor deschise.

– Reîmpădurirea regenerează ecosistemul?

Categoric, da! Este o măsură foarte eficientă, multidimensională, fiind și cea mai ieftină. Doar că avem nevoie de timp. Avem nevoie de cultură și de atitudine corespunzătoare față de copaci și față de plantările forestiere. Din păcate, lipsa acestei culturi este o problemă foarte mare în societatea noastră.

– Când vorbiți de probleme, vă referiți la defrișările de pădure?

Nu doar. Defrișările abuzive sunt o consecință a nivelului de conștientizare în societate și, ca rezultat, existența unor silvicultori corupți. Toți silvicultorii învăță la facultate despre importanța și rolul pădurii, dar sistemul îi pune în situația de a supraviețui din tăieri. Unii încep a tăia mult mai mult decât au, de fapt, nevoie. Dacă oamenii ar înțelege valoarea adevărată a pădurii și influența ei asupra agriculturii, balanței acvatice, biodiversității și prosperității economice locale, poate că chiar ei înșiși ar bloca defrișările prin exemplul personal.

– Defrișările sunt necesare pentru pădure?

Părerea mea e că, anual, volumul real al tăierilor de copaci este dublu față de volumul înregistrat oficial. Din volumul înregistrat, doar 10%, după estimarea mea, le constituie tăierile sanitare necesare. Restul e abuz, o parte din care este din cauza greșelilor sistemice, pentru că Moldsilva se află la autofinanțare, angajații căreia, practic, primesc salarii din lemnele pe care le vând. Ca să se autofinanțeze, Moldsilva ar avea nevoie de încă 20-30% din tăierile care au loc. Restul de 70% sunt exagerări din care unele persoane își cumpără mașini de lux și își construiesc case.

Alte schimbări sunt necesare la nivel de legislație, pentru ca să avem păduri private. Codurile Silvic și Funciar nu permit înființarea pădurii pe terenurile agricole private. Dacă le-am permite oamenilor să planteze păduri acolo unde ele sunt necesare, mulți și-ar asuma aceste cheltuieli, pentru că ceea ce primesc proprietarii de pământ de la liderii agricoli este mult prea puțin față de cât ar putea oferi o plantație forestieră.

– Dacă aș avea un teren în proprietate, aș avea dreptul să plantez pădure?

În conformitate cu legislația existentă – nu! Dacă pe terenul Dvs. începe a crește pădure, legea vă obligă să o transferați, practic gratuit, în gestiunea Moldsilva, pentru că e singura autoritate care operează cu fondul forestier. Pentru ca să putem reîmpăduri țara, sunt necesare multiple intervenții legislative și sistemice, începând de la modul în care se finanțează Moldsilva și terminând cu posibilitatea de a realiza plantări forestiere private pe terenuri agricole și pe cele degradate.

În fiecare localitate cel puțin 10% din terenuri sunt degradate. De ex., am văzut unele localități din r-l Fălești unde sunt denivelări foarte mari, până la 50% din teritoriu nefiind utilizate. Aceste terenuri au fost folosite pentru pășuni, dar asta se întâmpla atunci când numărul populației rurale era mult mai mare și oamenii țineau vaci, oi și capre. Astăzi numărul animalelor, față de anii 90, e de șase-șapte ori mai mic. La modul practic, nici pe departe nu avem nevoie de atâtea pășuni.

Am putea să le convertim în plantări silvopastorale. În umbra unei păduri rare, iarba crește de patru-cinci ori mai repede decât în câmp deschis! O plantare silvopastorală de 5-10 hectare ar asigura cu pășunat și fân o localitate, astfel încât restul teritoriului să-l putem împăduri cu plantări forestiere cu VAS, ca să putem îmbunătăți ecosistemul local și să creăm surse adiționale de venit pentru localnici.

Plantările energetice comunale pot acoperi necesarul de lemn pentru foc al localității. Sunt specii de plopi, de paulownia, salcie energetică, care au creștere rapidă și acumulează masă lemnoasă calorică. O plantație destul de mică poate asigura cu lemne toți localnicii. Asta ar trebui să fie o normă a dezvoltării rurale. Să nu mai fie necesar ca oamenii să taie lemne de foc din pădure.

– De ce oamenii și râurile au nevoie de arbori?

Râul se formează din micile izvoare și precipitațiile care cad. Ca să revitalizăm un râu e nevoie de un complex de măsuri: împădurire, construcție a sistemelor de canalizare și a stațiilor de epurare, gestionare corectă a deșeurilor, amenajare a izvoarelor etc. Potrivit colegilor noștri de la Centrul Național de Mediu, 1/3 din apele de suprafață deja lipsesc. Avem multe râuri, lacuri și izvoare secate. Anul acesta avem noroc de ploile de primăvară, dar asta e doar particularitatea acestui an. Trendul, în general, este negativ. Să ne aducem aminte de cum a fost vara trecută.

Râurile pornesc de la păduri. Recent, am făcut o expediție pe râul Ciorna care e aproape secat. Am văzut că acolo unde este pădure apă în albia râului mai există. Până lângă pădure și după ea apa s-a dus în adânc.

În satul Copceac, r-l Ștefan-Vodă, în doar opt ani, primarul Vasile Țînțari, împreună cu localnicii, a reîmpădurit toate terenurile degradate. Au fost plantate peste 300 de hectare de terenuri, iar peste 100 de hectare au fost înierbate. Izvoarele au revenit, lacul care era deja secat s-a umplut cu apă, chiar pe timp de secetă.