Început de campanie. Regrupări de forţe

În sintagma „campanie electorală” se tupilează o metaforă, o imagine preluată din limbajul militar. Având în vedere bătăliile crâncene – cu răni şi victime reale, cu impact internaţional – care se dau între adversari, cuvântul „campanie” pare atât de firesc aici, încât nu mai miră folosirea lui. Odată anunţat războiul, revine febra stării marţiale: panica în taberele beligerante (oricât de aşteptată, declanşarea acţiunilor le prinde pe nepregătite), trecerea în revistă a efectivului şi a muniţiilor, regrupările de forţe etc.

Unii abia (de) se trezesc, deşi despre anticipate se vorbeşte de un an de zile. Mişcările de trupe demonstrează însă că războiul e în toi. Socialiştii au pornit-o chiar în marş milităros, cu „regimentul nemuritor”, copie caricaturală a tropăiturilor similare din Rusia. Au ciugulit din gloria trecutului războinic şi ortacii lui Şor, omagiindu-i pe veteranii tuturor războaielor pentru „tuşonkă”. Coagulând dispozitivul de luptă, partizanii din „partidul nostru” au devenit oastea „blocul meu”. Pe contrasens, din toate taberele, au pornit, demonstrativ, primele evadări (termen militar şi acesta). Optimist, PAS îşi periază mundirul de paradă pentru marşul triumfal din 11 iulie. PPDA caută alianţe cu entităţile căror li s-ar potrivi uniforma lor. Desantul PUN întreprinde incursiuni, inclusiv pe teritoriile adversarilor. Pentru ei orice confruntare în ring e plăcere în sine: când regulile sunt ignorate, lupta de partizani, cu echipe mici dar bine dotate, poate deveni eficientă. Inopinat, pentru a putea participa la parada militară a vedetelor politice, echivalentul de la Chişinău al AUR-ului românesc a fost înregistrat fără ezitări, anunţându-şi participarea în alegeri, convins că va repeta isprava de la Bucureşti.

Dar, uşor de prevăzut, dreapta va continua să se disperseze, pe când stânga va fi obligată de comandamentul cominternist să se unească. Vor curge abundent mesaje populiste din toate cornurile belşugului, de la promisiuni de prosperitate la ameninţări de pedepsire a celor care au dus ţara de râpă. Minuni nu vor fi nici de această dată, ele nu au cum să se producă. Proiectele economice şi sociale vor conta puţin, dar vor fi confruntări (verbale) licenţioase, şantaje, dezvăluiri compromiţătoare ş.a.m.d. În consecinţă, vom avea un parlament pestriţ şi instabil, indiferent de configuraţia formală. Agenţii patogeni vor submina iniţiativele. Vom avea, indiferent de numele şi scopul afişat, nostalgici sovietici declaraţi şi pro-ruşi deghizaţi în moldoveni; unionişti declaraţi, unionişti falşi şi români pur şi simplu, asimilaţi de alte partide; europenişti anti-oligarhici şi europenişti ai oligarhilor; adepţi ai ideilor şi fani ai persoanelor.

Nu sunt un alegător foarte capricios (dimpotrivă, mai greu de găsit un votant mai tolerant şi mai iertător!), dar programul de activitate al echipelor din lista mea în viitorul parlament va conta (pentru a-mi imagina cât de eficiente şi reciproc compatibile vor fi). Pentru început le-aş dori să nu se mănânce între ei, de voie, încă înainte de a ajunge să colaboreze, de nevoie. Dacă, desigur, nu îi vor mâna în luptă forţe obscure cu adresă precisă. Esenţial (de la vechii anticomunişti cetire): nu critica nicio iniţiativă unionistă. Dacă poţi face mai bine, fă-o.

Pentru alegător, posibila coaliţie de guvernare contează mai mult decât lista partidelor care vor accede în parlament. Dacă majoritatea va fi prorusească, lucrurile se vor aşeza de la sine: ostilităţile vor fi uitate şi soldaţii regimentului nemuritor vor sluji cauzei fără crâcnire. Dacă însă majoritatea va fi în principiu proeuropeană, care vor fi relaţiile între ai noştri? De vreme ce în parlamentul României AUR e în opoziţie faţă de proeuropenii PNL, USR-PLUS şi faţă de preşedintele Iohannis, cum se vor împăca cu iniţiativele proeuropene de la Chişinău?

Nici lozinca unificării întregului segment unionist nu e fără de cusururi: gusturile politice ale electoratului sunt diferite. O dificultate pentru alegătorul unionist din RM este şi înţelegerea relaţiilor pe care le au partidele de la Chişinău cu cele de la Bucureşti: PAS şi DA cu USR-PLUS şi cu PNL; PD cu PSD; PUN – cu PMP; AUR… – cu AUR. Or, atunci când România a decis, prin pactul de la Snagov, asupra unui consens naţional în ceea ce priveşte integrarea în UE şi NATO, faptul în sine nu a însemnat dispariţia partidelor, diferite ca doctrină şi strategie.

Ergo: întâi colaborare, apoi, la necesitate, unitate de idei şi proiecte, nu unificare forţată, din care să sară apoi scântei. Cine e dispus sincer să colaboreze efectiv în viitorul parlament, e obligat s-o facă începând cu faza de campanie. Egoismul arogant şi agresiv va fi penalizat.