UE/ Să avem grijă de mediu. Soluții eco pentru a renunța la closetul din fundul curții

Vechile stații de epurare, construite în perioada sovietică, au ajuns bune doar de dat la fier uzat, iar altele fie n-au fost construite, fie încă nu-s date în exploatare. În lipsa stațiilor de epurare, oamenii deversează apele menajere uzate în haznaua din curte, afectând solul și apele din fântâni. Mai bine ar fi să-și instaleze o fosă septică, dar sunt foarte puțini cei care-și permit astfel de investiții.

La Coșernița, sat de pe malul râului Ichel, localnicii utilizează apa din fântâni. Apeductul e vechi și nefuncțional, iar bani pentru unul nou nu-s. Primarul de Coșernița, Fiodor Tipa, susține că 95% dintre gospodării au fântâni din care pompează apă potabilă. „Canalizarea știți cum e, toți au gropi”, zice Tipa.

Vladimir Ciubotari din Coșernița și-a construit o hazna în curtea casei sale, săpată adânc în pământ și betonată. Construcția l-a costat cinci mii de lei. O dată la trei luni, plătind 350 de lei, cheamă autospeciala care extrage apele uzate din bazin și le transportă la stația de epurare din Bălăbănești. Simt un miros neplăcut și îi spun asta. „Nu avem ce face. Dacă astup tubul, iese mirosul în casă”, afirmă bărbatul.

„Vrem apă!”

Tot la Coșernița, raionul Criuleni, am stat de vorbă cu tanti Nadejda, pensionară. Femeia și-a construit un sistem de canalizare rudimentar. „Dar ce să facem?! Avem groapă. WC-ul e afară. Vara nu avem apă potabilă, deoarece fântâna seacă. Cumpărăm apă de la magazin. Cel mai mult vrem apă. Știu că va trebui să o plătim, dar măcar vom avea oleacă de apă”, spune femeia, parcă sperând că cineva o va auzi și-i va îndeplini dorința de a construi un apeduct în satul Coșernița.

Și în satul Românești, raionul Strășeni, unde există apeduct, situația apelor uzate menajere e la fel. Primarul Isidor Savin susține că stația de epurare e la ultima etapă. „Sperăm ca anul acesta să finalizăm proiectul demarat în 2005”, menționează Savin. Beneficiarii instalației vor fi cele 430 de gospodării, blocurile locative din sat și fabrica de vinuri din Românești.

Dragostea față de mediu

Foarte puține gospodării din R. Moldova, aflate în zonele rurale, au sanitaţie autonomă – când fiecare casă are propria fosă septică sau chiar o mini stație de epurare. Costul pentru o fosă septică începe de la 640 de euro, bani mulți pentru oamenii de la sat. Sunt moldoveni pentru care protecția mediului e o prioritate. Mutați la țară și dorind să aibă confortul de la oraș, familia Meșina „a găsit soluția: și-a instalat o mini stație de epurare, care funcționează pe bază de bacterii”.

Pentru ca bacteriile să aibă condiții optime de viață, familia Meșina folosește în gospodărie detergenți ecologici, oțet și lămâie. Irina Meșina din Dănceni, Ialoveni, spune că mini stația de epurare necesită curățare odată la 5-10 ani, în funcție de cum este exploatată și ce fel de produse chimice utilizează.

Galina Dragan din Purcari, raionul Ștefan-Vodă, a ales să-și instaleze sistemul de epurare ca să nu polueze solul. „Aceasta este o investiție de familie. Stația de epurare a fost plătită de copiii noștri, stabiliți peste hotare. Eu cu soțul ne-am întors recent în satul de baștină, după ce am locuit în Chișinău”, spune Galina. Femeia susține că stația a costat 1.500 de euro, fără prețul lucrărilor de instalare.

„Soluții eco și durabile”

Unii basarabeni stabiliți în străinătate, care locuiesc în case neconectate la sistemul centralizat de canalizare și la stații de epurare din regiune, și-au montat fose septice. Prin această instalație trec toate apele uzate menajere, care vin din veceu, baie și bucătărie. Adriana Rotaru spune că apa care iese din fosa septică nu-i bună pentru irigare. Femeia stă în comuna Walhain, în partea Walona a Belgiei, localitate „destul de axată pe soluții eco și durabile”. Pentru a reduce consumul de apă potabilă, povestește Adriana, fiecare gospodărie este obligată să-și adune apă de ploaie într-o cisternă unită la un sistem de purificare, după care această apă se folosește pentru mașina de spălat, veceu și irigare.

Altă basarabeancă stabilită în Marea Britanie, Aliona Jones, biolog-chimist de formare, activează în domeniul agriculturii. Aliona consideră că „haznaua e o bombă microbiologică lângă casa omului”. Riscurile vin de la detergenți și de la urină care au azot. Hârtia de veceu, zice Aliona, trebuie aruncată aparte, nu în hazna, deoarece e o sursă de carbon. „Dacă au posibilitate, oamenii ar trebui să cumpere un amestec de microorganisme care ar neutraliza substanțele din hazna. Rumegușul de lemn balansează amestecul de urină, fecale etc.”, dă un sfat ea.

Unde (nu) ajung apele uzate?

Apele uzate, pompate din hazna, ar trebui să ajungă la stația de epurare, dar se întâmplă să fie aruncate în fâșiile forestiere. „E foarte greu să știm unde ajung apele uzate. Cetățenii care se ocupă cu evacuarea apelor din haznale ar trebui să le ducă la stațiile de epurare. Sunt mai multe localități decât inspectori. Nu poți vedea unde ajung apele uzate din fiecare hazna. Ei le varsă în fâșiile forestiere, așa poluează solul, afectează rădăcinile arborilor și plantelor”, semnalează Ion Guzun, șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului din Criuleni.

„Nu-s bani, hai să le dăm măcar apă”

Moldovenii ar trebui să-și construiască haznale impermeabile, din materiale (beton armat, inox, polietilenă etc.) care nu permit apelor uzate să ajungă în scoarța pământului, aflăm de la Veaceslav Patrașcu, șef adjunct al Direcției expertiză ecologică și evaluare de mediu din cadrul Agenției de Mediu.

„Fosa septică e ceva intermediar, între hazna și stația de epurare. În fosă au loc procese microbiologice. Sunt componente care dizolvă fracțiile grosiere. Apele epurate, prin sistemul de drenaj, se duc în pământ, unde se absorb, iar cu microflora din sol se curăță mai departe”, explică Patrașcu.

De ce avem așa puține stații de epurare, îl întreb. „Pentru că necesită bani. Dacă ne conducem de toate regulile, nu poate fi apeduct fără canalizare și stație de epurare. Ne ținem de varianta moldovenească: nu-s bani, hai să le dăm măcar apă”, răspunde șeful adjunct de la Agenția de Mediu. Veaceslav Patrașcu menționează că „oamenii construiesc fose din cauza că administrația publică locală nu-și face treaba. Primarii nu-s sancționați pentru că așa-i statul. Iar statul suntem noi”.

„Fosa septică are un grad de epurare de 70%. Apa obținută trebuie evacuată în sol, nicidecum reutilizată. Nu-i bună pentru irigarea plantelor, fructelor sau legumelor. Acolo sunt mari cantități de nitrați”, menționează Victoria Graur, director executiv la „Ecologic Group”. Apa post-epurare poate fi utilizată pentru irigarea gazonului. Potrivit Victoriei, fosa septică funcționează datorită procesului biologic. „Toate apele care ies din casa omului sunt hrană pentru stație și n-au nevoie de pastile bio-activatoare pentru a fi întreținute”, spune ea. Pastilele bio-activatoare n-au efect dacă se aruncă în hazna. Aceste pastile se folosesc pentru urgentarea procesului biologic din stațiile de epurare. O fosă septică de 250 de litri costă 640 de euro.

Fântânile sunt poluate

„Agenții economici autorizați au dreptul să instaleze sistemul lor pentru hazna. Nu gospodarul să sape cu hârlețul și să toarne acolo ce vrea. Haznaua, construită corect din punct de vedere tehnologic, are bacterii speciale. În natură, bacteriile contribuie la tratarea mediului”, spune Maria Sandu, doctor în chimie, cercetător științific la Institutul de Ecologie și Geografie al Academiei de Științe.

„Fântânile la țară sunt practic toate poluate. Deșeurile depozitate, haznalele și veceurile au dus la faptul că azi nu avem fântâni cu apă curată”, afirmă Sandu. Doctorul în chimie le recomandă primarilor să organizeze acțiuni de salubrizare a localităților. „Am făcut analiza apei la nitrați, undeva la Bălți: 87% din fântâni erau poluate. După ce au salubrizat întreg teritoriul satului, inclusiv în gospodăriile oamenilor, peste trei ani, 17% dintre ele mai erau poluate”, mărturisește Sandu. Aceasta spune că există multe tehnologii expertizate pentru epurarea apelor uzate. Haznaua, fie și izolată, nu e singura metodă. E important ca moldovenii să se documenteze atunci când intenționează să-și construiască o instalație sanitară.