Pe linia de aşteptare

665
0
Scriitorul Mircea V. Ciobanu
Scriitorul Mircea V. Ciobanu

De-i frig, de plouă, de bate vântul… moldovenii aşteaptă. Aşteaptă veşti. Fie „la podul din marginea satului”, ca la Druţă, unde vine poştaşul, fie cu urechea la radio sau cu ochii în cutia magică a televizorului (mai nou, în gadgeturile, permanent conectate la evenimentele lumii). Ştiri de la parlament, ştiri de la preşedinţie, ştiri de la Curtea Constituţională. Ştiri din America lui Trump şi Biden, ştiri din Europa alor noştri, ştiri din Rusia alor lor. Cineva ar putea să scrie un poem lacrimogen despre cum ştiu moldovenii să aştepte. Chipul monumental al Celui-care-aşteaptă i l-ar putea surprinde o pânză de proporţii ori un grup sculptural, fixând simbolic naţiunea cu ochii la cer, aşteptând ploaie, soare ori pur şi simplu un semn de sus. De Sus!

Noi semănăm pământul şi aşteptăm o ploaie”, zice imnul nostru neoficial, scris de Matcovschi şi cântat de „Noroc”-ul lui Mihai Dolgan (Noroc! – ce cuvânt magic). Aşteaptă îmbătrâniţii părinţi din Ultima lună de toamnă, aşteaptă mama din Cămăşile lui Vieru, aşteaptă „marele semnal” Radu Negrescu din Singur în faţa dragostei

Dar remarcăm păstrarea tradiţiei şi în realitatea cea mai imediată. Convinşi că ei nu pot schimba nimic (sau, cel puţin, că ei nu pot schimba prea multe) în destinul lor, ei, moldovenii, au crezut întotdeauna că izbăvirea va veni de altundeva. De Sus, de aiurea, din Est, din Vest… Sau de la CC, iată.

Citesc un recent „almanah epistolar” al lui Ion Druţă. Scriitorul, care scoate din arhiva personală corespondenţa cu cititorii, cu criticii şi cu defăimătorii săi, în momentele cele mai disperate scria mesaje nu altundeva decât la statul-major al regimului, acolo unde se cloceau satrapii săi: la Comitetul Central (al Partidului unic)! La CC. Azi (printr-o ironie a jocului literal) lumea aşteaptă, intermitent, decizii ale CC (ale Curţii Constituţionale), instanţa supremă, singura pe care moldovenii pot s-o blesteme, dar căreia nu-i pot contesta verdictul.

Există – totuşi! – fericitele excepţii, când aceiaşi moldoveni au ignorat neputinţa statului, realizându-şi propriile planuri, participând la proiecte de anvergură anunţate de alţii sau demonstrându-şi eficienţa ca să fie solicitaţi de angajatori de prestigiu. Ori devenind, mai târziu, ei înşişi, angajatori. Există moldoveni (aceiaşi, rupţi din trupul comun) care au trecut peste obstacole inimaginabile pentru a ajunge în Occident, unde munca lor este apreciată. Oameni care au vrut să rupă tradiţia şi să nu mai aştepte. Există şi moldoveni care s-au impus acasă, sfidând tradiţia locului. Oameni care ştiu că nimeni nu le va aduce izbăvirea, nici preşedintele, nici parlamentul, nici măcar CC.

Dacă cei care nu vor să mai aştepte, s-ar uni în momentele decisive, lucrurile s-ar schimba, timpul li s-ar supune (sic!). Nu va veni cineva să facă Unirea. Dar se vor găsi susţinători, în cazul în care echipa unionistă va fi credibilă. Nu va veni nimeni să ne ia de mână, ca pe orbii lui Bruegel, ca să ne ducă în Europa. Dar vom avea susţinere dacă vom schimba lucrurile şi ne vom porni singuri la drum. Fără balansări pe pânza de păianjen a „neutralităţii” şi a „echilibrului” geopolitic. Iar tot ce constituie marea noastră ruşine: sărăcia, corupţia, vinderea de suflete şi milogirea ruşinoasă nu e materie de import. E produs autohton, marcă înregistrată. Sunt ai noştri, cu toţii. Şi dacă ne vindem pentru o nenorocită tuşonkă, de ce să ne mire că altul se vinde pentru un milion? Aşteptăm să vină Europa să ne schimbe justiţia şi clasa politică? La Sfântul Aşteaptă!

Între timp, CC „s-a pronunţat”. Ce urmează? Mergem la treabă? Să fim serioşi! Vom aştepta. Să vedem ce va face Maia Sandu, parlamentul şi ceilalţi… Apoi vom aştepta să vedem cum merge guvernarea. Va propune noul guvern proiecte de legi care să obijduiască cumva şi să creeze disconfort celor care l-au votat? Se va conforma majorităţii şi se va discredita cât de curând posibil? Va fi intransigent, va promova proiecte de reformă a justiţiei şi va fi măturat de chiar arhitecţii care l-au moşit? Vom aştepta referendumul pe care socialiştii îl vor iniţia împotriva răzvrătitei Sandu. Dacă vor avea curaj. Vom trăi şi vom aştepta. Că asta ni-i tradiţia şi asta ni-i firea.

Încremeniţi pe linia de aşteptare, cu ochii la cer, şi cu timpul trecând pe alături, curgând pentru alţii – cam aşa ar trebui să ne fixeze grupul sculptural care să ne reprezinte esenţa. Instalat în piaţa centrală, poate ne vom împiedica odată de el (de noi!) şi vom izbucni: dom’le, dar ce fac căscaţii ăştia aici, chiar nu au altă treabă?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here