Când Dodon este Plahotniuc (VIDEO)

551
0

În decurs de patru ani, SIS este mutat, pentru a treia oară, conjunctural, de la Președinție la Parlament (2016), și de la Parlament la Președinție (2019), și de la Președinție la Parlament (2020)

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Formațiunile politice Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Nostru au organizat, joi, o manifestație, „a cetățenilor”,  împotriva proiectului de lege al PSRM despre scoaterea Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din subordinea șefului statului. Aceasta este pentru a treia oară, în ultimii patru ani, când instituția responsabilă de securitatea statului Republica Moldova și a cetățenilor săi este trecută haotic de la parlament la președinție în funcție de interesele de moment ale formațiunilor politice aflate la guvernare. Totul s-a întâmplat după ce Dodon a pierdut alegerile prezidențiale. 

Proiectul de lege despre subordonarea SIS a fost sprijinit, joi, de noua majoritate parlamentară alcătuită din 57 de deputați, membri PSRM și Platforma parlamentară „Pentru Moldova”, construcție înjghebată din deputații Partidului Șor și foști transfugi de la Pro-Moldova.

Ce prevede proiectul PSRM

Autorii proiectului de lege sunt aceiași deputați ce au elaborat în iunie 2019 proiectul de modificare a Legii SIS, prin care activitatea acestui serviciu a trecut în coordonarea șefului statului. Este vorba despre deputații socialiști Vasile Bolea și Grigore Novac.

Parlamentarul socialist Vasile Bolea și-a argumentat demersul, în cadrul unei emisiuni de la TV8, prin bănuiala că Maia Sandu, în calitatea sa de președinte al Republicii Moldova și comandant suprem al forțelor armate, ar putea să utilizeze instrumentele și instituțiile pe care le are în subordonare pentru a provoca „destabilizare în regiune”, invocând faptul că șeful ales al statului are cetățenia României.

Trebuie spus, de altfel, că însuși socialistul Vasile Bolea este cetățean al României.

În vara anului 2019, deputații ACUM și PSRM au votat pentru revenirea SIS în subordinea Președinției, de unde a fost scos în decembrie 2016.

SIS a fost scos în 2016 de sub controlul lui Igor Dodon de către Partidul Democrat, cu câteva săptămâni înainte de învestirea acestuia în funcția de șef de stat. Democrații au motivat pericolul transformării serviciului „într-o filială a serviciilor secrete străine”, aluzie la simpatiile proruse ale lui Dodon.

Conform modificărilor din iunie 2019, SIS este condus de un director numit în funcție de Parlament, la propunerea președintelui Republicii Moldova, pe un termen de cinci ani. Eliberarea din funcție a directorului se face de Parlament la propunerea președintelui Republicii Moldova sau a deputaților în Parlament. Directorul Serviciului are directori adjuncţi, care sunt numiți în funcție de președintele Republicii Moldova, la propunerea directorului Serviciului.

Conform aceleiași legi, pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin Serviciului, se constituie un colegiu în a cărui componență intră: directorul (președintele), directorii adjuncţi, alte persoane cu funcții de conducere ale Serviciului. Membrii Colegiului Serviciului sunt confirmați de președintele Republicii Moldova, la propunerea directorului Serviciului.

În cadrul festivității de inaugurare a conducerii SIS, pe 26 iunie 2019, președintele Igor Dodon a declarat următoarele: „Reformele care au avut loc, subordonarea [SIS față de] Parlament [și] Președinție au avut efectul lor, nu tot timpul cel mai bun. Noi nu dorim ca instituțiile de forță, în cazul de față, serviciul Dvs., să devină instrument în mâinile instituției parlamentare sau prezidențiale. Noi vrem ca Dvs. să fiți la paza intereselor statului. Noi nu avem interese să fim pro-americani, pro-ruși sau pentru nu știu cine. Pentru mine personal, contează interesele statului Republica Moldova. Să fiți sigur că din partea mea nu vor fi indicații, cu excepția apărării intereselor Republicii Moldova”.

Esaulenco, despre „implicarea SIS în diverse dispute”

Conform acestei legi, directorul SIS este obligat să raporteze șefului statutului despre schemele de corupție care amenință securitatea statului.

Potrivit deputatului PAS, Lilian Carp, SIS este „unica instituție care poate scoate la iveală schemele de corupție aplicate pe moment în scandalul Moldasig.

Actualul director al SIS, Alexandru Esaulenco, a fost numit în funcţia de director de către Parlamentul Republicii Moldova la 25 iunie 2019. La 16 martie 2020, președintele Igor Dodon i-a fost conferit gradul special de general-maior al SIS.

În septembrie curent, în cadrul unui interviu, el a vorbit despre implicarea forțelor politice în activitatea serviciului: „E adevărat […], se mai întâmplă tendințe de implicare a SIS în diverse dispute”, preferând să canalizeze discuția spre dezinformare: „Dar dreptul la libera exprimare este unul fundamental într-o societate democratică. SIS este o instituție prin excelență apolitică și persoanele care vor să ne facă să încălcăm acest principiu se vor dezamăgi cu siguranță”.

„Paralel, vreau să menționez că informarea corectă şi oportună a cetățenilor contribuie la promovarea culturii de securitate. Dezinformările, manipulările afectează mai puțin activitatea Serviciului, dar cu siguranță produc efecte nefaste pe domenii precum coeziunea socială, spiritul civic etc. Cel mai regretabil este atunci când asemenea procese sunt inspirate anume de actori care apriori trebuie să fie formatori de opinie publică.”

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here