„Gaura neagră” din cariera de la Căzănești

4847
1

O firmă din Florești care extrage de 12 ani piatră din cariera din satul Căzănești, raionul Telenești, nu a achitat taxa de arendă pentru terenul aferent în valoare de aproape jumătate de milion de lei. Constatarea aparține Inspecției Financiare, iar antreprenorul firmei susține că nu este nicio datorie și că edilul din Căzănești ar fi victima unor intrigi politice. La rândul său, șeful administrației publice din Căzănești sare în apărarea antreprenorului și susține că nu există nicio datorie. Pe de altă parte, oamenii din sat sunt de părerea că edilul ar fi diminuat deliberat taxele de arendă a terenurilor de la carieră în schimbul unor remunerări generoase din partea patronilor firmei care extrage zăcământul.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Inspectorii financiari au efectuat în anul curent un control complex privind gestionarea banilor publici de către Primăria din Căzănești în perioada 01.01.2015 – 01.07. 2020. Controlul a fost efectuat la solicitarea Centrului Național Anticorupție, dar și a Inspectoratului de Poliție Telenești.

Constatarea Inspecției Financiare

În urma verificărilor, inspectorii au stabilit că „au fost diminuate și neîncasate taxe pentru arendă în valoare totală de 497,5 mii de lei”, iar frauda a fost comisă prin „necalcularea, nereflectarea în evidența contabilă și neîncasarea plății de arendă a carierei”.

La începutul lunii octombrie, inspectorii financiari au informat Centrul Național Anticorupție și Cancelaria de Stat despre rezultatele controlului efectuat, iar conducerii administrației locale din Căzănești i-au înaintat o prescripție privind lichidarea ilegalității.

Gestionarul carierei din Căzănești: „Nu știu nimic”

Zăcămintele de piatră din cariera de la Căzănești sunt extrase, începând cu anul 2008, de către SRL Corsaclim. Singurul fondator și administrator al întreprinderii, începând cu septembrie 2019, este Nicolae Capbătut, un cunoscut om de afaceri din orașul Florești. Contactat la telefon, Nicolae Capbătut a declarat că nu știe despre nicio datorie și nu înțelege de unde s-a luat această jumătate de milion de lei.

„Nu am fost informat, nu există nicio decizie de judecată. În general, eu am cumpărat firma anul trecut și am început să extrag piatră cu vreo trei luni în urmă. Până atunci doar am investit, am procurat tehnica necesară. Acum am început lucrul, dar piatra nu se vinde, oamenii nu au bani. Nu știu de unde s-a luat această datorie. Când am cumpărat firma, cu succesiunea contractului de arendă a terenurilor care se află în gestiunea Primăriei Căzănești, nu existau datorii”, ne-a spus businessmanul.

Totuși, Capbătut are o versiune: „Cică s-ar fi luat niște decizii la Primăria Căzănești ca foștii proprietari ai firmei Corsaclim să nu achite taxa pentru arenda celor puțin peste două hectare de teren, dar să recultive, mai precis să planteze arbori pe terenurile de pe care a fost extras zăcământul. Taxa pentru arendă este de 25 de mii de lei pe an, iar pentru mine nu este o problemă ca să o achit. Este mai convenabil decât să mă ocup cu recultivarea terenurilor. Dar posibil că acești bani s-au adunat din anii precedenți, când cariera era gestionată de alți proprietari”.

Omul de afaceri din Florești vine în apărarea edilului din Căzănești și susține că acesta este victima unor intrigi politice. „Omul a candidat independent și consilierii care fac parte din diferite partide se străduie să-l atragă de partea lor. Iar cei care nu reușesc îl hărțuiesc și scriu peste tot. Pur și simplu, se răzbună pe primar. Iar din această cauză am de suferit și eu. Mi se trimit tot felul de controale, sunt chemat pentru explicații la diferite instituții. Eu am promis să fac un drum în acest sat, să ajut cu materiale de construcție pe cei mai săraci locuitori. Dar să-mi permită să lucrez, să nu am de suferit din cauza neînțelegerilor de ordin politic”, a punctat businessmanul.

Primarul din Căzănești: „Au făcut calcule după o altă formulă”

Vasile Sârbu deține al doilea mandat de primar al satului Căzănești. Edilul a fost zgârcit în declarații, invocând că „CNA nu a decis încă nimic”. Edilul susține că atât actualul proprietar al SRL Corsaclim, cât și cei anteriori, nu au datorii pentru arenda terenurilor de la carieră. „Contractul de arendă a terenurilor pe care se află cariera a fost semnat în 2008. De atunci nu au parvenit cereri și nici nu au fost motive de reziliere a contractului, încheiat pe un termen de 20 de ani. Administrația locală a calculat taxa pentru arendă după o formulă, dar cei de la Inspecția Financiară au făcut calculele după o altă formulă și iată cum a apărut această sumă de jumătate de milion. Eu nu am nicio vină”, s-a justificat Vasile Sârbu.

Sătenii dau vina pe conducerea satului

Majoritatea locuitorilor din satul Căzănești sunt nemulțumiți de explorarea carierei și acuză atât actuala, cât și fosta administrație locală că banii nu ajung în buget. Căzăneștenii sunt de părerea că responsabilii de la primărie ar fi diminuat intenționat taxa pentru arenda carierei, iar diferența ar fi ajuns în buzunarele lor, oferind astfel și protecție pentru patronii care extrag piatra. „Deseori este utilizat explozibilul, iar exploziile ne afectează locuințele. La fel ne sunt afectate casele și de camioanele de mare tonaj care transportă piatra. Zornăie ferestrele, pereții sunt numai crăpături. Ne plângem, dar nimeni nu ne aude”, ne-a spus o locuitoare din Căzănești.

Cristina Gandrabura, consilieră locală în Căzănești, ne-a declarat că Vasile Sîrbu ar lua mai multe decizii contradictorii, evitând consiliul. „Inspecția Financiară a descoperit mai multe nereguli, nu doar cu cariera de piatră. Și-au pus salarii majorate nejustificat, au diminuat taxele de arendă și pentru alte terenuri. Multe face acest primar și nu mai putem tolera. Există conflict de interese, mama sa lucrează asistentă socială la primărie. Cât privește taxa pentru carieră, am înțeles că SRL Corsaclim a fost scutită cu condiția ca terenurile să fie recultivate. Dar nu s-a sădit niciun copac. Decizia a fost luată de primar fără ca cel puțin să consulte consilierii”, ne-a declarat Cristina Gandrabura.

Elena Dadu este președinta Comisiei buget și finanțe din Consiliul local Căzănești. Femeia susține că a observat că primarul Sîrbu protejează agentul economic de la carieră și nu apără interesele celor care l-au ales. „Oamenii au făcut proteste, celor care locuiesc mai aproape de carieră li se dărâmă casele, li se sparg geamurile. Iar primarul nici nu vede, nici nu aude. E jale ce se face. Și asta nu este singura neregulă. Eu sunt contabilă de specialitate. Îmi cunosc foarte bine meseria. Am cerut în ianuarie să-mi dea raportul privind veniturile și cheltuielile. Dar a refuzat categoric”, ne-a spus consiliera.

Cariera din Căzănești, vândută ca la piață

Pe parcursul celor 12 ani de când explorează cariera din Căzănești, SRL Corsaclim și-a schimbat de câteva ori fondatorii. În realitate, este vorba de o schemă ce ține de vinderea carierei și a terenului aferent, lucru interzis de lege. Odată ce firma respectivă deține contractul de arendă a terenurilor unde se găsesc zăcămintele, prețul de vânzare a întreprinderii este unul foarte ridicat.

Pe site-ul de informații 999.md am descoperit un anunț că se vinde cariera de piatră din Căzănești cu 111 mii de euro. Anunțul a fost plasat la 11 iulie 2016, perioadă în care proprietar al întreprinderii era Popa Victor, iar administrator, Moraru Iurie.

Am telefonat la numărul de telefon indicat în anunț și ne-a răspuns un bărbat care a refuzat să se prezinte. Când l-am întrebat cum a fost posibilă vinderea carierei de piatră, dacă acest lucru este interzis de lege, acesta s-a arătat indignat: „Da ce, sunteți procuror ca să-mi puneți așa întrebări?”.

Până în aprilie 2016, în calitate de administrator al firmei a figurat Corman Slavic, despre care locuitorii din Căzănești susțin că, împreună cu o rudă de a sa, cu numele de familie Climentovschi, ar fi adevărații beneficiarii ai carierei de piatră.

Contactat la telefon, Slavic Corman ne-a declarat că a fondat SRL Corsaclim în 2005 și a investit peste o sută de mii de lei pentru perfectarea actelor, dar a vândut întreprinderea pentru că nu era rentabilă, iar oamenii din sat îi făceau zile fripte. „Costă licența, autorizarea de funcționare, contractul de arendă, de două ori pe an trebuie făcută o evaluare a volumului zăcământului, care este foarte costisitoare, trebuie achitată taxa pentru minerit care constituie 10 la sută din volumul extragerilor, trebuie plătite salarii, impozite. Astfel, dacă lucrezi cinstit, ajungi în pierdere”.

Întrebat despre pretinsele datorii de jumătate de milion de lei pe care le are întreprinderea față de bugetul local Căzănești, Slavic Corman a declarat că acest lucru este imposibil, deoarece înainte de a vinde întreprinderea, a achitat arenda pentru câțiva ani înainte. „Am plătit câte 4000 de lei pe lună pentru arenda terenurilor de la carieră. Pe urmă auzisem că s-a schimbat ceva, că au calculat după o altă formulă”, a precizat Corman.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE