Revista „Mesager bucovinean” despre situația românilor din Ucraina

În condiții de pandemie, cu posibilități reduse pentru manifestări publice, românii din Ucraina continuă să-și apere drepturile, folosind în acest scop în primul rând mijloacele de informare în masă, concentrate aproape în totalitate, dacă vorbim de presa scrisă, la Cernăuți. Și acolo, ca și la noi, unele din publicațiile românești apar doar online (spre exemplu „Zorile Bucovinei” sau „Libertatea cuvântului”), altele încă mai sunt tipărite și ajung în casele cititorilor pe suport de hârtie.

Din categoria acestora din urmă fac parte ziarele „Monitorul bucovinean” și „Gazeta de Herța” (cu abonamente tot mai greu de onorat din cauza serviciilor poștale defectuoase) și revistele trimestriale „Glasul Bucovinei” și „Mesager bucovinean”, cu difuzare gratuită, realizate în baza unor proiecte susținute de Institutul Cultural Român și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României. Revista „Glasul Bucovinei” (redactor-șef, dr. Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române), editată de ICR, are o tentă ușor academică, iar „Mesager bucovinean” (redactor-șef Ștefan Hostiuc, scriitor),  proiect sprijinit de DRP, se axează pe reflectarea unor probleme de actualitate stringentă pentru comunitatea românească, focalizate tematic în ediții speciale.

În spațiul lingvistic românesc foarte puține reviste de cultură își structurează numerele pe criterii tematice, cele mai multe preferând modelul comod al magazinului istoric, cultural sau literar. De aceea, dintre periodicele amintite mai sus, am ales spre prezentare revista „Mesager bucovinean”. Ca și anul trecut, probabil din lipsă de fonduri suficiente, această publicație apare în numere duble, a câte 128 de pagini A4, titrând pe frontispiciu câte două subiecte de discuție. Primul număr dublu ia în dezbatere două aspecte ale vieții minoritarilor români din Ucraina, aparent fără legătură între ele, dar, de fapt, foarte apropiate ca mesaj: „Comunitatea românească din Ucraina: asociaționism și implicare civică” și „Apusul răzășiilor: o lecție de istorie”.

Mesajul trimis cititorului român din Ucraina este că, fără o implicare civică activă, comunitățile rurale ce-și mai mențin încă românitatea în nordul Bucovinei riscă să împărtășească soarta răzășiilor din văile apelor de hotar ale vechii Moldove – Nistru, Colacin, Ceremuș și Siret –,  astăzi aproape toate deznaționalizate. Premise ale unui asemenea risc există. În urma ultimelor legi ucrainene, școlile cu limba română de educație vor dispărea, încetul cu încetul, mai întâi la nivel de învățământ secundar, apoi și la nivel de învățământ primar.

„Făuritorii Legii cu privire la învățământul mediu general au stabilit în modul cel mai lax cotele pentru limba ucraineană la orele de clasă: „…nu mai puțin de 20%…”, „…nu mai puțin de 40%…”, „…nu mai puțin de 60%…”. Nicăieri legea nu prevede: „…dar nu mai mult de 25% sau 45% sau 65%”, iar asta înseamnă: „…dar nu mai mult de 100%” în toate cazurile. Ei cred că noi nu le înțelegem viclenia, ne consideră proști…”, remarcă unul dintre participanții la masa rotundă organizată de revistă, jurnalistul Ion Huzău din Slatina, Transcarpatia.

Școlile cu limba de educație „moldovenească” din regiunea Odesa au fost, anul acesta, la un pas de a trece la aplicarea cotelor lingvistice stabilite de noua lege. Le-au salvat protestele elevilor, părinților și profesorilor care au cerut trecerea urgentă a școlilor cu limba „moldovenească” de educație la școli cu educație în limba română. Dar autoritățile ucrainene au recurs și de data aceasta la un șiretlic, recunoscând practic identitatea celor „două” limbi, dar refuzând că le recunoască, în mod expres, unitatea, respingând propunerea de a renunța la denumirea „limba moldovenească” și de a accepta denumirea științific recunoscută, cerută de petiționari: „limba română”.

Iată ce spune în cadrul aceleiași mese rotunde profesorul de matematică și fizică, Mihai Mecineanu, din satul Cartal (mutilările identitare sunt aici la ordinea zilei: satul Cartal are denumirea schimbată în Orlovka, ca și limba română a vorbitorilor săi, schimbată în „limba moldovenească”): „Ministerul Educației din Ucraina declară că nu are competențe să schimbe limba de educație din școlile moldovenești declarând că o asemenea schimbare e de competența directorilor, iar directorii de școli spun că numai ministerul este competent să facă acest lucru”.

Ce le rămâne de făcut acestor bieți elevi, părinți și profesori decât să acționeze Ministerul în instanță?! Iată de ce, spune revista, este nevoie de implicarea civică activă a ONG-urilor și a întregii comunități. Despre situația penibilă din școlile „moldovenești” din regiunea Odesa vorbește și profesoara Zinaida Pinteac din Frumușica Veche, sat rebotezat Starosillia, raionul Sarata, regiunea Odesa.

Și în ce privește recenta reformă teritorial-administrativă din Ucraina românii nu s-au ales cu foloase, ci dimpotrivă, au pierdut în mod semnificativ. Ba chiar au fost la un pas de a-și pierde unitatea comunitară, preconizându-se a fi împărțiți, în regiunea Cernăuți, spre exemplu, în trei megaraioane unde ar fi avut o reprezentativitate sub 10 la sută (în vechile raione reprezentativitatea acestora fesese de aproape 100% în Herța, de peste 50% în Hliboca și Noua Suiță, și între 30-40%, în Storojineț). Doar grație intervenției guvernului român, sesizat de Consiliul Național al Românilor din Ucraina (20 de asociații civice), ostracizat la comandă de unele publicații bucureștene pentru „excesul” de zel, această fragmentare a fost, totuși, zădărnicită parțial.

Ce au câștigat românii în urma acestei intervenții aflăm din spusele unui alt participant la dezbaterile organizate de revistă, doctorul în drept internațional Eugen Patraș, vicepreședinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din capitala Bucovinei: „În noul macroraion Cernăuți, românii reprezintă cca. 24% din totalul populației, în timp ce ungurii și bulgarii au reușit să-și asigure în noile macroraione o pondere de 43%”. Publicista și scriitoarea cernăuțeană Maria Toacă trage concluzia: „Am tot dat alarma fără a fi auziţi. Cred că e de-ajuns pentru a ne convinge de oportunitatea unor noi modalităţi de a ne revendica drepturile”.

Celălalt număr dublu al revistei (nr. 3-4/2020) ia în discuție multiculturalismul bucovinean, aducând în prim-plan Centenarul Paul Celan, cel mai important poet de expresie germană din Europa postbelică, născut și educat la Cernăuți în interbelicul românesc atât de hulit de istoriografii ucraineni, precum și legăturile Bucovinei nordice cu Maramureșul nordic, din care doar câteva sate de pe Valea Tisei și Valea Apșei și-au mai păstrat identitatea românească.

E de apreciat colaborarea autorilor din R. Moldova la revista bucovineană. Răsfoindu-i paginile, vedem nume cunoscute din Chișinău și Bălți: Arcadie Suceveanu, Emilian Galaicu-Păun, Gheorghe Calamanciuc, Margareta Curtescu, Nicolae Popa ș.a.

Revista „Mesager bucovinean” este o publicație serioasă, care trezește interes și pentru cititorul basarabean.

Autor: Dumitru APETRI