Cum s-a împlinit prezicerea din studenție

294
0
Imagine simbol

A fost o mare nedumerire printre toate rudele când Valentin, la cei 65 de ani ai săi, își anunţă nevasta că vrea să divorțeze. Nimeni n-a bănuit că ei sunt în relații ostile. Ori de câte ori ieșeau în lume, Valentin se învârtea pe lângă soția sa Elena ca un cocoșel. O servea, o ținea de braț, o săruta pe obraz, cu și fără prilej, și acum uite că vrea să divorțeze!

Se însoară a doua oară la 65 de ani

Zic, lumea era nedumerită și indignată că lui, tată a patru copii și bunic a 13 nepoți, îi dă în cap să facă prostia asta. La bătrânețe! Tocmai atunci, când omul începe a se gândi la cele veșnice, își numără anii și pune la cale treburile ce i-au mai rămas de făcut: testamentul, finisări de imobile, afaceri neterminate, dar Valentin tocmai la vârsta asta voia să înceapă o viață nouă.

Și dacă ar fi fost cel puțin tinerică nevasta la care se ducea, mai înțelegeai, chipurile vrea una fragedă și frumoasă. Dar cam de seama lui era femeia. O colegă de clasă pe care a întâlnit-o întâmplător în vara anului trecut și, care, fiind singură, îl tot ruga să vină să-i repare câte ceva în gospodărie, să-i rezolve vreo problemă de ordin financiar. Valentin lucra economist la un minister și îl ducea mintea și capul la rezolvarea problemelor legate de administrarea și investiția banilor.

Dar pentru că Viorica avea o farmacie și se gândea să mai deschidă vreo câteva, avea nevoie de sfatul lui Valentin. Nici nu-i de mirare că s-au apropiat atât de mult și au hotărât până la urmă să trăiască împreună. Îl întrebau rudele: „Chiar nu-ți pare rău, după 42 de ani de conviețuire, să lași totul baltă și să te duci la una pe care nici n-o cunoști bine?”.

La care bărbatul zicea: „Prost am fost că am trăit cu o singură femeie 42 de ani. Nu-i în dreptul vostru să-mi bateți obrazul!”. Și se întorcea spre fratele său Gheorghe: „Crezi că nu știu că ai o amantă de ani de zile și acum o faci pe moralizatorul?”. Apoi către alt frate, cu o altă observație: „Știu că n-am să trăiesc, Sandule, ca tine cu o femeie pe care n-o iubesc. De dragul averii ți-ai vândut sufletul, bărbăția și mintea”.

Nevastă-sa Elena nu l-a rugat o dată să rămână. Nu i-a scos ochii și nu l-a vorbit prin mahala. Știa că dragoste cu sila nu se face. I-a adunat lucrurile în câteva valize, le-a pus într-o zi în hol și i-a zis: până aici am fost împreună, de acum încolo, pe drumuri diferite. Nici copiii și nici nepoții nu-i vedeau suferința, pentru că în fața lor femeia nu arăta cât de mult a afecta-o plecarea soțului din familie.

Elena îşi caută liniştea la ţară

Ca să se liniștească, și-a luat de la serviciu o lună pe cont propriu. S-a dus la țară la o mătușă de-a ei. N-avea cine să-i telefoneze și nici ea nu căuta pe nimeni. Își petrecea zilele hoinărind pe dealurile din jurul satului sau citind. Când s-a întors în oraș, peste o lună, a aflat că bărbatu-său a și înaintat actele la divorț și în curând vor fi liberi. Doar nopțile plângea în pernă când n-o putea vedea nimeni și nici auzi.

Au trecut luni bune până să se obișnuiască cu gândul că nu mai este măritată. Pentru că era la pensie, Elena a hotărât să părăsească locul de muncă și să se retragă la țară, unde avea o căsuță de vară rămasă după desfacerea căsătoriei.

Să nu fii de folos nimănui…

Spre lauda lui Valentin, acesta n-a luat din averea agonisită în comun absolut nimic. Doar hainele și obiectele de care avea nevoie la serviciu. După 42 de ani de căsnicie e foarte greu să te obișnuiești cu gândul că nu mai ești de folos nimănui. Că tot ce-a fost frumos în viața ta e deja la timpul trecut. Astea erau gândurile Elenei când s-a mutat în casa lor de vară. Cu pensia ei de funcționar public se descurca binișor într-o localitate sătească pentru că se înțelesese cu vecinii și cumpăra de la ei lapte, brânză, carne la un preț mai mic decât ar fi cheltuit la oraș.

Avea 62 de ani Elena, dar arăta bine. Era o femeie plăcută la chip, o blondă cu ochi verzi și mlădioasă încă la trup încât puțini i-ar fi dat vârsta adevărată. Fiind sociabilă, și-a făcut foarte ușor prieteni printre vecini. Chiar obișnuia serile să invite vreo prietenă de-a ei mai nouă la o cafea, la un pahar de vin sau la plăcințele calde. Și în atmosfera liniștită de la țară, a început să-și revină puțin câte puțin. Altfel vedea lucrurile, le cântărea altfel și, într-un târziu, și-a zis că poate ieși în lumea largă, fără să se teamă că-l va întâlni pe fostul soț.

Prezicerea vrăjitoarei se împlineşte

Întoarsă în apartamentul ei din oraș, primul lucru pe care îl face, își caută un nou serviciu ca să se afle printre oameni și să înceapă în felul acesta o nouă viață. Nu v-am spus până acum, dar în tinerețile ei, pe când era studentă, Elena împreună cu alte două colege au fost la o vrăjitoare, era un lucru obișnuit printre studente. Fiecare fată se gândea ce o așteaptă în viitor.

Și atunci îi spusese vrăjitoarea că va avea șapte copii din două căsnicii și că a doua parte a vieții ei va fi mult mai reușită decât prima. Atunci, n-a luat în serios povestea asta și nici mai târziu nu s-a gândit o clipă că, după 42 de ani de căsnicie, ar fi putut să întâlnească un alt bărbat care să-i schimbe destinul. Dar uite că la noul loc de lucru așa se întâmplă.

Elena îl cunoscu pe Constantin, un militar în rezervă care lucra ca agent de pază la firma lor. Avea 58 de ani, era văduv și avea trei copii însurați. La anii aceștia nu e chiar atât de ușor să se lege o relație între două persoane, pentru că romantismul din ei murise demult. Fiecare din ei trecuse printr-o dramă personală și dacă își ziceau în fiecare dimineață bună ziua sau luau prânzul la cantina întreprinderii, nu însemna că el o curta sau că ea îi făcea ochi dulci. Erau doi oameni în etate care gândeau la fel și aveau multe lucruri în comun. În special despre ce puteau să-și vorbească doi bătrâni? Fireşte că despre copii, nepoţi, despre boli și despre colegii de serviciu.

Se mărită şi Elena

La jumătate de an, au hotărât să se mute împreună, nu din mare dragoste, ci ca să nu se întoarcă în singurătatea din apartamentele lor. Asta era partea cea mai grea din existenţa lor: să te întorci acasă și să n-ai cu cine schimba o vorbă.

Valentin a aflat despre căsătoria Elenei de la copii și a rămas surprins că s-a măritat și încă cu un bărbat mai tânăr. Deși n-a vrut să recunoască, chestia asta l-a supărat: „Ce-i trebuia mâne-ta să se mărite? – îi spuse el fiicei. – Îi bătrână, are nepoți o grămada, de ei să aibă grijă!”. De parcă el nu făcuse acelaşi lucru.

Şi aici vreau să vă povestesc cum i-a mers lui Valentin în căsătoria nouă. Colega aceea de clasă copii nu avea. Nici măritată n-a fost. A trăit în concubinaj cu un bărbat care a stat pe spatele ei tot timpul cât s-au aflat împreună. L-a îmbrăcat, l-a încălțat și bani de buzunar i-a dat ori de câte ori avea nevoie, dar, într-o bună zi, acesta a găsit una mai tânără și mai bogată și a lepădat-o. Așa că Viorica prinsese ciudă pe bărbați și într-un fel se răzbuna și pe Valentin pentru păcatele altora care au fost în viața ei. Era cam arțăgoasă din fire și putea în orice moment să provoace o ceartă din senin.

Valentin se satură de a doua însurătoare

Se cam lehămetise Valentin de aşa viaţă, de așa nevastă și îl bătea gândul uneori s-o lase, dar unde să se ducă acum, dacă îi lăsase Elenei și apartamentul din oraş, şi casa de la ţară? Umbla pe la copii, când la unul, când la altul, să vadă în care familie ar putea să se aciueze dacă o părăseşte pe Viorica. Şi simţea că în familiile copiilor loc nu are. Locuia în spaţii mici şi ori nu-i plăcea ginerele, ori nora nu-i convenea, dar simțea că locul lui e în altă parte. Pe cât de ușor a divorțat de Elena, cu și mai multă repeziciune a terminat-o cu Viorica.

Știind că Elena locuiește la actualul ei soț, a rugat-o să-i permită, până își rezolvă el problema, să locuiască în apartamentul lor din oraș. În scurt timp, se simțea acolo de parcă nici n-ar fi fost cei trei ani lipsă de acasă. Atât că nu era Elena acasă și nici copiii nu-l vizitau atât de des ca atunci când locuiau părinții împreună.

Elena s-a adaptat foarte ușor în familia lui Constantin, copiii lui au primit-o cu simpatie, pentru că înțelegeau că unui bărbat singur îi este greu să ducă o gospodărie. Fetele lui au răsuflat ușurate că s-a găsit o femeie să-i spele și să-i facă o mâncare caldă, și mai ales că apartamentul lui devenise mai primitor.

Nevasta cu doi soţi

Așa treceau anii și, când se însura vreun nepot de-al Elenei, în capul mesei ea se trezea cu doi soți alături, pentru că nu lipseau niciodată de la aceste evenimente Valentin și Constantin, actualul și fostul soț al Elenei. Cu timpul, rudele s-au obișnuit atât de mult să-i vadă împreună încât îi luau peste picior, pentru că aceștia se așezau totdeauna alături pe la petreceri, aveau ce-si aminti, ce-și povesti și aveau cunoștințe comune, pe care le legau într-un clan mare şi prietenos.

Atunci când s-a îmbolnăvit Valentin, să fi avut poate vreo 74 de ani, cine credeți că îngrijea de el? Elena, firește, care la început se ducea cu mâncare și cu toate cele trebuincioase în apartamentul lor de odinioară, ea îi cumpăra medicamente, îl însoțea la medic, îi făcea pansamentele. Avea Valentin o rană la picior, care nu se prindea și spuneau medicii că ar putea să se transforme în cangrenă. De fapt așa a și fost. Și când i-au tăiat piciorul de la genunchi, Elena și Constantin l-au luat în apartamentul lor ca să-l caute mai ușor acolo, să le fie lor mai la îndemână ori de câte ori avea el nevoie.

Cu atâția copii și nepoți, moare fără lumânare

Era o relație stranie între acești trei bătrâni, pe care o comentau copiii, nepoții, rudele, dar ei erau la vârsta când nu le mai păsa de ce spune gura lumii. Cineva i-a sugerat Elenei să-l ducă pe Valentin la un azil de bătrâni. Nu se dădea Elena de frică și de rușine de gura lumii, dar, pentru că niciunul din copiii lui Valentin nu s-a oferit să-l ia în familia lui, ideea asta începu să-i placă Elenei. Era de acum în etate și nu avea puteri să îngrijească de un bolnav atât de grav.

Probabil, faptul că a ajuns într-un azil l-a distrus definitiv pe Valentin. Acolo îl vizitau și mai rar copiii și Elena nu se ducea decât o dată pe săptămână la el. Așa a și murit, singur, cu atâția copii și nepoți, fără să-i țină cineva lumânarea. L-au înmormântat cei de la azil. E adevărat că frumoasă și bogată ceremonie a fost. Copiii, nepoții și strănepoții au venit să-l petreacă pe ultimul drum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here