Din cauza emigrarii, nici piețele nu mai sunt ce-au fost. Fotoreportaj din târguri

958
0
Fotografii de Natalia Munteanu

Cutreierând Republica Moldova, am vizitat duminică, 26 iulie, piața agroalimentară din orașul Criuleni. Aici nu vorbim de un târg mare ca cel din Strășeni sau cel din Orhei, unde sunt amplasate zeci de tarabe cu legume, fructe, verdeață, pomușoare, flori de câmp, lactate și carne. Acum vă prezentăm o piață mică, cu puțini negustori și cumpărători.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Piața din Criuleni este destul de dispersată: două-trei mese cu produse lactate, așezate pe o stradă mai retrasă. Alăturea sunt câteva gherete cu îmbrăcăminte și încălțăminte, iar pe alt drum, mai în jos, sunt patru-cinci mese cu legume și fructe. Din lumea prezentă aici, unii sunt țăranii care-și comercializează produsele agricole crescute în grădina proprie, iar alții sunt precupeții.

De la lăptărese aflu că de vină ar fi exodul moldovenilor în străinătate, care nu mai revin acasă. În opinia femeilor cu care am discutat în hala de lactate din Criuleni, în viitorul nu foarte îndepărtat, Republica Moldova va rămâne fără oameni, iar pământurile și casele abandonate vor fi vândute străinilor care vor dori să trăiască pe meleagurile noastre mioritice. Pe timpuri, cu aproximativ 20 de ani în urmă, se organiza târg mare, își amintesc acestea.

Puterea de cumpărare a oamenilor este scăzută la Criuleni. Altă femeie care vindea legume și fructe la o tarabă, spune că localnicii de prin satele raionului nu vin să-și vândă la oraș produsele crescute în propria grădină, deoarece nu există cerere.

În continuarea traseului nostru, am poposit în orașul Vadul lui Vodă. Aici târgul e ceva mai mare: vânzători mai mulți, diversitate agroalimentară, dar și cumpărători care-și fac provizii pentru gospodărie. Cei mai mulți dintre negustori sunt din satele Pârâta și Corjova, localități de peste râul Nistru, dar administrate de autoritățile constituționale de la Chișinău.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE