Petrocub și-a adjudecat Cupa Moldovei

758
0
Foto: fmf.md

Petrocub Hâncești și-a adjudecat, în premieră, Cupa Moldovei Orange la fotbal, învingând pe 30 iunie curent în finala disputată pe Stadionul Zimbru contra formației Sfântul Gheorghe Suruceni.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Debutul de meci se făcu remarcat printr-o ușoară superioritate a surucenenilor, care controlau mai eficient mingea la mijlocul terenului, presând constant asupra defensivei discipolilor lui Lilian Popescu. Către mijlocul reprizei, cei de la Sfântul Gheorghe domină clar ostilitățile din teren, însă puținele, dar razantele contraatacuri ale hânceștenilor țineau formația din Suruceni într-o încordare permanentă, obligând-o adeseori să revină în apărare. Astfel, în minutul 20, sprintul lui Sergiu Plătică era cât pe ce să se încheie cu o ieșire unu la unu cu portarul Nicolae Cebotari, pericol dezamorsat în ultimul moment de experimentatul fundaș Andrei Novicov.

În minutul 28, o situație de gol și-a creat echipa din Suruceni, însă greșeala goalkeeperului Cristian Avram, care scăpă din mâini mingea după o centrare cu boltă, fusese neutralizată de apărare. Iar încă peste două minute șutează periculos pe spațiul porții Roman Volkov – C. Avram reține cu emoții, în două rânduri.

În ultima treime a primei reprize, discipolii lui Lilian Popescu preiau încet-încet inițiativa, demonstrând o pregătire fizică superioară adversarului. În minutul 29, Iaser Țurcanu creează, la o centrare a lui Vladimir Ambros de pe flancul stâng, o fază extrem de periculoasă, însă greșește la finalizare. În ultimul minut al acestui mitan, hânceștenii mai încearcă o dată deschiderea scorului, însă nu reușesc să profite de respingerea greșită a portarului Nicolae Cebotari după o centrare din afara careului.

Susținere online

Este de menționat că din cauza pandemiei COVID-19 meciul s-a desfășurat fără spectatori, însă în tribune au fost instalate cinci ecrane LED cu imagini video ale suporterilor ce-și susțineau favoriții de la distanță, în regim online (în jur de 2 mii de persoane!), prin intermediul aplicației Zoom. Pentru a spori atractivitatea evenimentului, în pauză a fost organizată o loterie pentru microbiștii ce urmăreau meciul, premiul – un ceas smart Watch GT 2 – revenind Zinaidei Botnaru, o susținătoare a FC Petrocub, dacă e să judecăm după inscripția de pe tricoul fiicei sale de câțiva anișori, prezentă în fața ecranului.

Pe contre

La pauză, Lilian Popescu operează anumite schimbări ce nuanțează intențiile ofensive ale formației pe care o conduce, adoptând schema tactică 4-2-4. Astfel, apărătorul Ștefan Efros este înlocuit cu Alexandru Bejan, un mijlocaș cu calități pronunțate de atacant. Primele cinci minute ale mitanului secund se constituie într-un adevărat asalt la poarta lui N. Cebotari; acesta intervine providențial și salvează formația sa de un gol ca și făcut, scoțând o „torpilă” direcționată sub transversală. În minutul 58, fundașul formației din Hâncești, Petru Racu, este schimbat cu un atacant, Vadim Gulceac, niște focuri de artificii din afara stadionului parcă salutând acest gest cu veleități pronunțat ofensive ale echipei din Hâncești. Însă nici discipolii lui Sergiu Cebotari nu se lasă mai prejos, preiau periodic inițiativa și creează, grație străduințelor lui Alexandru Suvorov, câteva momente periculoase – din joc și din faze fixe – la poarta adversă. Până la urmă, scorul alb oglindit pe tabela electronică de marcaj împinge meciul în prelungiri…

În prima repriză suplimentară, în minutul 112 de joc, Bejan era la un pas să aducă formația din Hâncești în avantaj, însă „se opune” bara. Cred că nu vom greși spunând că, în linii mari, meciul a decurs sub semnul echilibrului, ambele formații fiind de o valoare aproximativ egală. Totuși pregătirea fizică mai bună a celor de la Petrocub a ieșit clar în evidență spre sfârșitul timpului regulamentar, dar și în cele două reprize suplimentare adăugate de brigada de arbitri din Belarus, care a avut o prestație impecabilă în acest meci cu o miză atât de mare.

La execuția loviturilor de departajare mai norocoși s-au dovedit a fi cei care și-au păstrat un plus de prospețime în forțe, adică jucătorii de la Petrocub Hâncești. Ei înving cu 5-3, adjudecându-și astfel, în premieră, Cupa Moldovei, trofeul principal fiindu-le înmânat de către Ivan Gheorghiu, secretar de stat în domeniul tineretului și sportului din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

„Consider că golul înscris de formația noastră la sfârșitul mitanului secund și invalidat de arbitri pe motiv de ofsaid, a fost unul valabil, așa că trofeul principal trebuia de fapt să ne revină nouă. În rest, pot spune că mai avem de lucru la capitolul pregătire fizică, dar cred că pe parcursul campionatului lucrurile vor reveni la normal”, este de părere Sergiu Cebotari, antrenorul principal al FC Sfântul Gheorghe Suruceni.

„Am muncit serios pentru a obține un rezultat la care visam atât de mult – adjudecarea Cupei. Cred că și Dumnezeu ne-a ajutat să ne împlinim acest scop. După cum se spune, norocul le surâde celor mai puternici”, a specificat Lilian Popescu, tehnicianul echipei Petrocub Hâncești.

Cupa Moldovei Orange
Finala.
Petrocub Hâncești – Sfântul Gheorghe Suruceni 0-0; 5-3 la lovituri de departajare.

Au marcat (din penalty): Ion Jardan, Ilie Damașcan, Artiom Rozgoniuc, Iaser Țurcan, Arcadie Rusu / Victor Stână, Sidy Sagna, Serghei Svinarenco.

Petrocub: Cr. Avram, J. Onana, P. Racu (V. Gulceac, 58, A. Rusu, 109), 8 I. Ţurcan, V. Ambros (V. Bogaciuc, 90+3), S. Plătică, D. Melachio, 22 Șt. Efros (A. Bejan, 46), A. Rozgoniuc, A. Onica (I. Damașcan, 67), I. Jardan.
Antrenor: Lilian Popescu.

Sf. Gheorghe: N. Cebotari, A. Novicov, V. Plămădeală, A. Suvorov (D. Mandrîcenco, 75), R. Mociulyak (S, Istrati, 87), Roman Volkov (V. Stână, 91), M. Iurcu (M. Ghecev, 66), P. Ojog (I. Bondarenco, 114), Y. Smirnov, S. Svinarenco, E. Slivca (S. Sagna, 75).
Antrenor: Sergiu Cebotari.

Au arbitrat: Amine Kourgheli (central), Yury Khomchanka și Siarhei Kasavets (pr tușă), toți din Belarus.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE