De aproape o sută de ani, Valentina Rusu-Ciobanu ne învață arta de a trăi

1449
0
Valentina Rusu-Ciobanu cu fiul Lică Sainciuc, vara anului 2020

Criza provocată de noul coronavirus se resimte în toate domeniile, dar mai ales în cel al culturii. Evenimente importante sunt amânate sau anulate, un val de apatie se revarsă peste viața noastră culturală. Autoritățile au o atitudine indiferentă și față de una dintre cele mai remarcabile personalități ale culturii noastre, Valentina Rusu-Ciobanu.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Autoritățile, indiferente față de centenarul Valentinei Rusu-Ciobanu

Dacă la începutul lui 2020 se discuta cu entuziasm despre modul cum ar fi frumos să o sărbătorim pe legendara pictoriță Valentina Rusu-Ciobanu, care la toamnă va împlini 100 de ani – un record absolut de longevitate –, astăzi nu prea vin semnale din partea structurilor de stat privitor la faptul că s-ar întreprinde niște acțiuni concrete în contextul centenarului artistei.

2020 nu a fost declarat oficial Anul Valentinei Rusu-Ciobanu, cum ar fi fost firesc (cunoscutul muzeograf Varvara Buzilă a venit cu această propunere în ianuarie, a făcut-o publică pe o rețea de socializare, oamenii de cultură au salutat propunerea, dar din partea organelor decidente nu a urmat nicio reacție). Pentru prima dată în istoria artei naționale, o mare pictoriță se apropie de propriul centenar, dar autorităților nu le pasă, ca și cum au de-a face în fiecare zi cu astfel de aniversări.

L-am întrebat pe Lică Sainciuc, fiul pictoriței, dacă au fost anunțați de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și de Primăria municipiului Chișinău despre niște acțiuni preconizate cu ocazia centenarului, iar răspunsul a fost scurt: „Nu, nu ne-au contactat nici de la minister, nici de la primărie, poate nu vor să divulge niște secrete de stat. Doar Tudor Zbârnea, directorul Muzeului Național de Artă, ne-a spus că la toamnă vor face o expoziție cu lucrări de Valentina Rusu-Ciobanu”. „Alte pregătiri nu se fac?”, am mai întrebat, la care Lică Sainciuc a replicat: „Despre ce pregătiri vorbiți?! Ce pregătiri putem face noi, niște pensionari?”.

Lică Sainciuc: „Noi stăm în carantină de tare mulți ani”

Tot de la Lică Sainciuc aflăm că își petrece vara împreună cu mama și cu soția, Irina Șleahu, în casa părintească de pe strada Grigore Ureche din Chișinăul Vechi, bucurându-se de umbră, de florile și pomii din grădină. Este un mod de viață care îi oferă liniștea, concentarea necesare creației: „Noi stăm în carantină de tare mulţi ani… La noi numai Glebus făcea contact cu lumea, lui îi plăcea socializarea”.

Valentina Rusu-Ciobanu, Glebus Sainciuc și fiul Lică, anul 1958

La cei aproape o sută de ani ai săi, Valentina Rusu-Ciobanu își păstrează lumina de pe chip și din suflet, rămânând devotată crezului său: „Cred în viață, în jur totul e viață, grădina mea e plină de viață, plantele, copacii, iarba, florile, totul înseamnă viață. Chiar dacă tai un copac, în locul lui cresc doi. Chiar dacă frunzele îngălbenesc și cad, primăvara apar alte frunze, proaspete, verzi. Viața nu poate fi nimicită, lucrurile, ființele trăiesc și vor trăi mereu”.

De coronavirus doamna Valentina nu se teme, ea nici nu știe foarte multe despre molimă, nu urmărește statisticile, știrile, pentru că nici nu aude bine. Privește la televizor doar emisiunile subtitrate. Îi place mult să citească – dintre cărțile preferate sunt cele semnate de Stere, Goma, Druță. În ultimul timp i-a slăbit vederea, însă fiul și nora ezită să invite un oculist, din cauza pandemiei.

Din tinerețe, doamnei Valentina îi place să facă pasiențe, îndeletnicirea o pasionează și acum, folosește pentru joc niște cărți speciale. A învățat jocul acesta de la sora ei, Ecaterina, care știa foarte multe pasiențe.

De la începutul verii a mai avut o preocupare interesantă: a răspuns la întrebările unui chestionar ce i-a fost adresat din partea Muzeului Municipiului București. Anume de la București i-a venit o veste care a bucurat-o foarte mult.

În noiembrie, va fi organizată o amplă expoziție a Valentinei Rusu-Ciobanu la Palatul Suțu din București

Victoria Nagy Vajda, președintă a Asociației pentru Cultură și Artă „Arbor”, a anunțat-o pe Valentina Rusu-Ciobanu că este în desfășurare un amplu proiect consacrat operei domniei sale. Proiectul va culmina cu organizarea, în perioada 3-29 noiembrie 2020, a unei expoziții aniversare la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu. În cadrul proiectului se vor efectua și cercetări privind creația pictoriței, bunăoară, au fost deja găsite documente de arhivă despre anii de studii ai Valentinei Rusu-Ciobanu (a. 1942-1944) la Academia de Arte Plastice din Iași.

Găsim informații surprinzătoare despre biografia pictoriței și pe rețele de socializare, o vedem și în numeroasele fotografii pe care le postează Lică Sainciuc pe facebook. Majoritatea pozelor au fost publicate în cartea sa „Mica istorie din albumul de familie” (editura Arc, 2018), ele ne-o arată pe doamna Valentina la diferite vârste, din copilărie până în prezent.

Știm că generația pictoriției a trecut prin grele încercări, cea mai cumplită fiind războiul. Într-un interviu pe care l-am realizat în 2018, doamna Valentina mi-a povestit: „Cei ce nimereau în zona frontului au avut de suferit, mulţi din ei n-au mai scăpat, familia mea însă a supravieţuit. Am avut norocul că peste casa părinţilor mei n-a căzut vreo bombă – o bucată de cartier a rămas neatinsă, pe când în rest Chişinăul fusese ars. Cel mai greu am dus-o în anii foametei. Primeam zilnic raţii foarte mici de pâine: mie, ca studentă la Şcoala de Arte Plastice din Chișinău (deja se întorsese la Chișinău, după 1944 – n.n.), mi se cuveneau câte 600 de grame, tatei, ca funcţionar, i se dădeau câte 400 de grame, iar mamei, ca persoană întreţinută – câte 250 de grame”.

Scenă din „Frumoasa adormită”, prințul – Lică Sainciuc, 1956

O pictoriță cu rădăcini adânci

Valentina Rusu-Ciobanu s-a căsătorit cu artistul plastic Glebus Sainciuc în perioada foametei, în 1947, iar peste un an li s-a născut fiul, Lică. Despre familia soțului povestește și azi cu recunoștință: „Socrii mei se numeau Elena (născută în satul Olănești) și Vasile Sainciuc (născut la Bălcăuți, lângă gara Mămăliga), aveau o sensibilitate aparte. Ei, săracii, au pierit mulți, cu deportări, arestări, și înainte de război, și după război, erau religioși, credincioși, foarte milostivi, blajini, iertători, aveau rădăcini adânci, aveau la bază o cultură veche, de demult”.

Despre părinții săi Valentina Rusu-Ciobanu povestește cu multă dragoste. Mama sa, o femeie blondă, enigmatică, era originară din Lituania. Numele ei era Marite, s-a născut în nordul Lituaniei. Pe tatăl pictoriței îl chema George Rusu-Ciobanu, născut la Chișinău. Părinții artistei s-au întâlnit în Georgia, apoi au trăit o viață în Chișinăul vechi, pe malul Bâcului.

„Mama cânta frumos, avea o voce sonoră, ne cânta cântece lituaniene, ni le traducea, noi cântam după ea. Unul dintre cântece era despre o fată, ea plânge că iubitul său e plecat la război. Trece un corb pe deasupra satului, scapă ceva – e mâna iubitului fetei, cu inelul lui pe deget. Mama nu era catolică, ci calvinistă, calvinistă reformată, avea principii ferme. Unul dintre ele era să te ții de cuvânt. Orice s-ar întâmpla, să te ții de cuvânt. Și să spui adevărul… În tinerețe, știam multe cuvinte în lituaniană. Când peste ani am ajuns la locul de baștină al mamei, mă descurcam în lituaniană. Rudele ei însă, nu mai erau, se împrăștiaseră, majoritatea plecaseră în America”, își amintește doamna Valentina.

O femeie cu o înălțime de un metru și 50 de centimetri și cu un talent uriaș

Lică Sainciuc ne-a mai istorisit că bunicii lui materni locuiau pe o străduță care se numea Măcărescului, în cinstea boierului Măcărescu. Denumirea actuală a străzii este Colina Pușkin. Pictorița se ducea la părinții ei cu bicicleta, uneori îl lua și pe Lică, pe portbagaj. Doamna Valentina se ducea cu bicicleta și la atelierul său de pe strada Dimo. Apoi i-a cumpărat bicicletă și lui Lică, pentru că el crescuse, era deja mai înalt decât ea. Pe la vârsta de 12 ani, fiul a întrecut-o la înălțime pe mama sa, care și azi are o statură de un metru și 50 de centimetri.

O femeie scundă, gingașă, delicată care nu a încetat să ne uimească, decenii la rând, prin talentul său uriaș – Valentina Rusu-Ciobanu. O revedem în pozele de epocă, ne fascinează prin demnitatea cu care se prezintă, îmbrăcată în costum popular românesc, la o conferință de la Kiev (anul 1964), ne impresionează ținuta ei de o simplitate covârșitoare când se află în fața șevaletului, ne surprinde zâmbetul ei larg din fotografiile de familie.

Multe poze ni-i înfățișează pe Valentina Rusu-Ciobanu, Glebus Sainciuc, Lică Sainciuc și pe rudele lor la serbări, întâlniri, iar în unele poze îi vedem îmbrăcați în costume de prinți, regine, cavaleri medievali.

Întotdeauna creativi, inovatori

„Făceam scenete de teatru, carnavaluri, mama cosea costumele, și eu coseam. Țin minte că îmi făcusem și o perucă din vată. Nu era o distracție. Noi eram întotdeauna creativi şi căutători, inovatori. Și cel mai mult am prețuit libertatea”, accentuează Lică Sainciuc, mai povestindu-ne un episod biografic semnificativ: „Când mama picta tabloul „Ştefan cel Mare după bătălia de la Războieni”, ea a împletit cu cârligul niște zale din frânghie şi le-a dat cu vopsea de argint. Ca model i-a fost bunicul patern Vasile, ea zicea că semăna cu Ștefan cel Mare – mic de stătură şi iute la mânie. I-a spus bunicului să-și lase păr lung şi mustaţă, așa l-a pictat”.

Cercetătorii vor descoperi încă multe detalii sugestive din viața renumitei artiste, opera ei de o mare diversitate încă mai așteaptă analize, interpretări, studii aprofundate. Este o onoare deosebită să-i fim contemporani și e un miracol că avem pe acest pământ o artistă care, de aproape o sută de ani, ne învață arta de a trăi.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here