Reparația COMPLEXULUI MEMORIAL ETERNITATE continuă

1325
0
COMPLEXUL MEMORIAL ETERNITATE, imagine: Sergiu Bejenari
COMPLEXUL MEMORIAL ETERNITATE, imagine: Sergiu Bejenari

Pe timp de pandemie, când marile economii își regândesc planurile de lungă și de scurtă durată pentru a trece mai ușor prin această criză, în Republica Moldova se alocă bani pentru reparația unor obiective mai puțin vitale pentru societate în această perioadă.
Cu câteva zile de la declararea stării de urgență, Agenția de Asigurare Resurse și Administrare Patrimoniu a Ministerului Apărării semna un contract de achiziție în valoare de 2.339.516,68 lei, cu compania „MAGDA” SRL pentru reparația elementelor de bază din cadrul COMPLEXULUI MEMORIAL ETERNITATE.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE
Complexul memorial ”Eternitate”, imagine: Sergiu Bejenari
COMPLEXUL MEMORIAL ETERNITATE, imagine: Sergiu Bejenari

Între timp compania Magda SRL a mai obținut două contracte cu instituțiile statului, unul pe 20 martie, prin care Comisia Națională a Pieței Financiare a achiziționat mobilier, și altul pe 22 aprilie, de Agenția Servicii Publice, pentru achiziționarea de dezinfectant pentru mâini.

Screenshot de pe site-ul tender.gov.md

Screenshot de pe site-ul tender.gov.md

Ala Diaconu, de la serviciul de informare și comunicare cu mass-media din cadrul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, a spus pentru GAZETA de Chișinău că „reparațiile COMPLEXULUI MEMORIAL ETERNITATE sunt în toi și vor fi finisate în a doua jumătate sau la sfârșitul lunii mai”.

Reamintim că președintele Igor Dodon a anunțat într-o postare pe pagina sa de facebook că din cauza situației de criză Marșul Victoriei planificat pentru ziua de 9 mai va fi transferat pentru data de 24 august.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE