Constantin COBÎLEAN și farmecul miracolului împlinit

Activează de patru decenii în sfera luptelor libere, domeniu ce s-a menținut în țara noastră la suprafața de plutire ca mai apoi să evolueze spectaculos în mare parte datorită eforturilor și spiritului de sacrificiu de care a dat dovadă acest mare specialist. Antrenor cu har de la Dumnezeu, care, practic de unul singur, mulți ani de zile a dus pe umerii săi viguroși tot greul caracteristic propulsării și revoluționalizării luptelor în spațiul mioritic. Datorită muncii sale, dar și discipolilor cărora le-a deschis orizonturi nemărginite și perspective însuflețitoare, adună astăzi rezultatele binemeritate. Vede cu ochii lui – potrivit celebrei expresii biblice – roadele propriei activități. Roade care vin ca din cornul abundenței și care anunță rezultate promițătoare și pentru viitor. Un viitor plămădit în timp pe un fundament sănătos și fertil, plin de promisiuni și care presimte bucuria împlinirii. Autor al tuturor acestor performanțe, cu nuanțe ce aduc a miracol, este Antrenorul Emerit Constantin COBÎLEAN, directorul Școlii Sportive Specializate de Rezerve Olimpice din Călărași, specialist redutabil într-un domeniu căruia îi este dedicat cu trup și suflet. El este protagonistul interviului de mai jos.

– Domnule Constantin, sunteți de o viață în sport. Ați știut oare de mic că luptele sunt vocația Dvs.?

Încă din clasa a VIII-a, fiind elev în satul meu de baștină, Dereneu, Călărași, visam să-mi continui studiile la Școala profesional tehnică de educație fizică și sport. Chiar îmi doream să devin pedagog. Să am discipolii mei cu care să mă pot mândri. Am început să nutresc asemenea doleanțe având în față prestația profesorilor și antrenorilor mei. Ei erau acele persoane care mi-au inspirat visele și prestanța cărora s-a constituit într-un ideal pentru mine. Acum îmi dau seama că am avut o predestinație pe care o presimțeam încă de pe atunci. Să știți că personalitatea dascălului, a îndrumătorului în actul educațional este definitorie. Am fost extrem de norocos să am ocazia de a învăța de la astfel de oameni de excepție.

Aveam și alte interese, în afara sportului. Îmi plăceau la nebunie avioanele. Puteam să le privesc ore în șir. Voiam să devin aviator pe o mașină cu propulsie reactivă. Luptele însă în inima mea sunt în afara concurenței. De mic copil, eram primul pe toloacă, voiam să observ totul, să intru cât mai repede în lupta pentru acele trofee vii: iepure, cocoș sau berbec. Şi nu conta dacă confruntarea se desfăşura pe saltea, iarbă sau nisip, dacă îmi zdreleam genunchii sau îmi trosneau încheieturile. Era important să particip și să trăiesc acele clipe de comuniune cu luptele. Să înving. Bucuria mea în acele momente nu avea margini.

Când a venit timpul să aleg, am optat pentru pedagogia sportivă, continuându-mi studiile la Facultatea de Educație Fizică a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. La acea etapă, nu aveam nicio îndoială în privința faptului că genul de sport în care vreau să activez sunt luptele libere. Doream să devin antrenor, să educ campioni, să formez caractere. După absolvire, am refuzat categoric repartizarea în satul Pitușca, mă vedeam doar la Școala Sportivă din Călărași. Așa că la 15 august 1980, eram deja acolo, în centrul raional; în această instituție se practica doar gimnastica și fotbalul. În aceeași zi de 15 august am făcut și primele exerciții de lupte, într-o cămeruță de 3×4 metri. În scurt timp, ședințele noastre de antrenament întruneau în jur de 60 de sportivi. Înghesuiala era mare. Nu aveam destul spațiu să facem măcar rostogolirile. Apoi ne-am mutat într-o altă sală, pe care am amenajat-o în mod special pentru lupte. În patru ani au apărut și primele realizări sportive cu adevărat mari. În plus, am iniţiat o activitate de selecție prin satele și școlile raionului Călărași, căci pentru a avea parte de rezultate de succes este necesar ca managementul să meargă mână în mână cu munca de antrenoriat.

Așa l-am convocat pe Şacro Marcarean, în categoria de greutate 24 kg. Ulterior, el a devenit campion al Uniunii Sovietice la tineret, în cântarul de 74 kg. Tot atunci l-am „descoperit” pe Ion Săculțan. Cu el am obținut un loc premiant la Spartachiada URSS rezervată școlarilor, desfășurată în orașul Tbilisi. În anul 1984, el s-a confruntat în finală, de la egal la egal, cu Vugar Orudjev, viitor campion mondial și premiant olimpic. În acele timpuri, învățăcelul meu, Constantin Golban, a devenit campion al URSS.

– Marșul triumfător al discipolilor Școlii din Călărași a continuat și după destrămarea URSS…

Activitatea noastră nu s-a întrerupt nici pentru o clipă. În anul 1991, Tudor Eni a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de tineret, desfășurat în Finlanda. URSS era pe cale de desființare. Distincția a fost dobândită sub steagul nostru tricolor. Era prima mea medalie obținută în calitate de antrenor la o competiție de un asemenea rang. În semifinale Tudor a luptat cu Buvaisar Saitiev, viitor triplu campion olimpic și de șase ori campion mondial. De asemenea, în Iran sportivul nostru a fost medaliat la Mondialele de tineret. Eu atunci eram secundul legendarului Alexandru Ziora, antrenorul lotului Moldovei. Apoi veni rândul lui Leonid Pentelei, care la tineret s-a învrednicit atât de „bronzul” european, cât și de cel mondial.

Dacă e să vorbim despre actuala generație de luptători, la constituirea căreia am contribuit și eu, vreau să mai amintesc de frații Mihai și Mariana Eșanu. Ei au avut încă de la juniorat rezultate cu adevărat notabile. Astfel, Mihai a cucerit locul III la Europenele de tineret, iar Mariana a devenit triplă campioană europeană la tineret și vicecampioană europeană la seniori în 2017. Per total, printre discipolii mei se numără 32 de maeștri ai sportului și peste 20 de campioni ai Moldovei.

Mă mândresc mult cu discipolii mei, dar și cu colectivul școlii activitatea căreia o gestionez. Totul merge ca pe roate. Este o adevărată binecuvântare această stare de lucruri, dobândită printr-un efort susținut, muncă asiduă și credință în propria reușită și în Dumnezeu. Iar atmosfera de bunăvoință și prietenie ce domină aici îi conferă familiei noastre sportive o valoare de neprețuit.