Orheiul, „protejat” de filtrele „îngerașului”

1265
0
Filtre sanitare la intrarea în Orhei din direcția Bălți. Foto: Natalia Munteanu

La Orhei au fost luate măsuri speciale pentru a preveni răspândirea virusului. Chiar dacă orașul nu se află în carantină, la patru intrări în urbe, autoritatea publică locală a instalat filtre sanitare cu covoare dezinfectoare. Unii orășeni susțin că fostul primar Ilan Șor, care a părăsit ilegal Republica Moldova, are grijă de ei de la distanță. Acesta ar fi trimis un milion de lei autorităților locale pentru lupta cu Covid-19. Reporterii GAZETEI de Chișinău au fost la Orhei pentru a realiza un fotoreportaj despre viața orașului pe timp de pandemie.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Măsura suplimentară prevede stropirea cu dezinfectant, care conține o soluție de clor, a roților tuturor mijloacelor de transport care intră în Orhei. Echipele sanitare lucrează între orele 6:00 și 19:00. Orice mașină care intră în Orhei trece printr-un filtru rutier limitând viteza în timp ce doi bărbați îi stropesc roțile, apoi se deplasează pe un covor cu dezinfectant plasat în fața filtrului. Pe unde ajunge soluția dezinfectantă, pe unde n-ajunge, dar fiecare mașină trece prin acest filtru.

filtru sanitar
Filtre sanitare cu covor dezinfectant. Foto: Natalia Munteanu

Angajații care lucrează la cele patru filtre sunt convinși că dezinfectantul omoară virușii, motiv pentru care recurg la această procedură. Unul dintre ei, care e, cică, șef, menționează cu mândrie că astfel de măsuri doar la Orhei o să vedem, nicăieri în altă localitate. Acesta nu uită să-l pomenească de bine pe fostul primar Ilan Șor, care a trecut ilegal frontiera de stat în perioada 14-19 iunie 2019, ca să nu fie tras la răspundere, fiind condamnat pentru 7,5 ani de închisoare într-un dosar de escrocherie și spălare de bani.

Pe covorul dezinfector. Foto: Natalia Munteanu

Două lumânări și biserica goală

Este 7 aprilie 2020. Poposim la Orhei într-o dimineață însorită, când creștinii ortodocși sărbătoresc pe stil vechi Buna Vestire. Oprim în fața Bisericii Sf. Nicolae din centrul municipiului Orhei. La intrarea în biserică, un sfeșnic cu două lumânări care ard. E un indiciu că la slujbă nu au fost oameni. Liturghia se terminase, iar în lăcaș e doar Maria, o femeie de vârsta a doua care lucrează la biserică. Aceasta ne spune că preotul a transmis serviciul divin online pentru enoriașii de acasă, iar liturghia are loc fără oameni pentru prima dată.

Biserica Sf. Nicolae. Foto: Natalia Munteanu

Întrebată dacă știe cum se va oficia slujba de Paști, când creștinii serbează Învierea Domnului Iisus Hristos, femeia susține că cel mai probabil biserica va fi tot fără enoriași, iar liturghia va fi oficiată de preot și difuzată online. În discuția cu noi, de la distanță, ea își amintește că mama sa, care e în viață (84 de ani), pe timp de foame, cocea turte de Paști, le stropea cu agheasmă și se ruga în noaptea Învierii.

Miros de flori îmbibat cu clor

Pornim la pas pe strada principală a Orheiului. Lumea mișună prin oraș. Oamenii își așteaptă rândul, respectând distanța socială, la magazine și băncile comerciale. E peste tot un miros înțepător de clor. Ulterior, aflăm de la un orheian că drumurile orașului se spală în fiecare dimineață cu soluție de clor. Oamenii sunt calmi, merg fără grabă, iar majoritatea poartă măști medicale.

Foto: Natalia Munteanu

Unii stau pe scaune, fie vorbesc, fie privesc spre nicăieri. Drumarii mătură drumurile, iar muncitorii, responsabili de spațiile verzi, udă tufarii decorativi și florile proaspăt sădite pe artera principală a orașului. Pe lângă hotelul „Codru”, un lucrător îmi spune că udatul florilor în fiecare dimineață face parte din rutină.

Pe lângă monumentul lui Vasile Lupu, mai la deal de magazinul de flori „Floribeli”, întâmplător sau nu, ne întâlnim cu o femeie care ne propune să cumpărăm măști confecționate de ea la domiciliu. Aflăm că le face din diverse țesături din bumbac pe care le are în casă. Cere 30 de lei pentru o mască. Le vinde pe stradă. Lumea le cumpără, deoarece în farmacii nu se găsesc.

Cum arată o stradă din Orhei. Foto: Natalia Munteanu

„Îngerașul” Șor luptă cu epidemia de la distanță

În fața Consiliului Raional Orhei, un grup de funcționari publici, unii cu mască, iar alții fără, stau de vorbă. La băncile comerciale observăm că sunt cele mai mari rânduri. Pe o bancă stă un bătrân sprijinit într-un toiag, iar pe alta se odihnesc trei femei trecute de 60 de ani. Una își pune masca în fața noastră, alta ne asigură că o poartă în geantă și o folosește doar când merge la bancă și magazin, iar cea de-a treia susține că masca este utilă doar 20 de minute deoarece e de unică folosință.

Localnicii respectă distanța socială. Foto: Natalia Munteanu

De noi se apropie un localnic, care ne spune că veniturile orașului s-au mărit de trei ori de când Ilan Șor și oamenii săi au preluat conducerea municipiului Orhei. Tot bărbatul, care spune că îl cheamă Alexandru cel Bun, afirmă că Ilan Șor a oferit acum trei săptămâni Orheiului un milion de lei pentru combaterea pandemiei de coronavirus. „El are grijă de noi la distanță. Aici au rămas oamenii lui. Mulțumim dlui Ilan Șor, care-i îngerașul nostru”, spune Alexandru.

Îl întrebăm dacă știe că ex-primarul de Orhei este printre principalii beneficiari ai furtului miliardului. „Știu, din auzite, că a furat miliardul, dar nu l-am prins de mână. Oamenii îl numesc înger, deoarece le-a dat ceva și ei sunt mulțumiți”, răspunde el. Alexandru susține că se informează de la Pro TV, Jurnal TV și Televiziunea Centrală din Orhei.

Foto: Natalia Munteanu

Drumurile din municipiul Orhei sunt pustii, din când în când mai circulă câte un mijloc de transport. Iar Orhei Land-ul e închis.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE