Tractoristul Dodon şi priţepşcik*-ul Chicu

Cunoscuții mei de la ţară, tractorişti, mecanizatori, şoferi etc., au o rară calitate intelectuală: ei îşi caută de treabă şi nu se bagă în brazda altuia. E o dovadă a inteligenţei şi a profesionalismului. Spre deosebire de ei, politicienii de azi nu ratează ocazia de a-şi etala ignoranţa şi incompetenţa.

Acum trei ani, la o întâlnire cu oamenii din diasporă, Igor Dodon le dădea din deget: „Problema cea mare de la noi este că părinții care lucrează peste hotare trimit bani copiilor ca aceștia să învețe de economist, jurist etc. Dar Moldova nu are nevoie de atâția economiști. Avem nevoie de un tractorist bun”.
Urmându-și propriul program de perfecționare, într-o altă primăvară, Dodon urca pe tractor (împreună cu preşedintele bielorus, oaspetele său), trăgând o semănătură decorativă pe moşia experimentală de la Porumbeni.
Taica Freud ar fi explicat complexele lui Dodon prin inhibarea visului său din copilărie de a se face tractorist. Adevărat, eu nu prea înţelegeam de ce meseria de tractorist trebuie opusă celei de jurist sau economist, dar când i-a venit ocazia, Dodon şi-a tras un guvern de tractorişti-tehnicieni. „Tehnocrat”, adică.
Cam asta e impresia după un trimestru de administrare a treburilor publice: un guvern de tractorişti. Cazul primilor bolnavi de COVID-19 atestat pe teritoriul Republicii Moldova a fost testul relevant pentru funcţionarea sistemului. Implicarea politicienilor incompetenţi (preşedinte, prim-ministru), iar în consecinţă, ineficienţa tuturor structurilor, obişnuite să raporteze triumfalist, în loc să funcţioneze eficient, au lipsit de credibilitate întregul mecanism.
Or, singurul lucru bun pe care trebuia să-l facă guvernarea era să desemneze o celulă de criză, cu implicarea specialiştilor calificaţi, să li se pună acestora la dispoziţie resursele necesare şi să fie asistaţi (nu „îndrumaţi”). Iar oamenii să fie informaţi corect. Cine mai are chef azi să-şi plângă durerile autorităţilor moldovene, când prima replică a şefilor statului e reproşul răstit: a) de ce te-ai îmbolnăvit şi b) de ce ai revenit acasă?
Câteva zile în urmă premierul învinuia ştiinţele de „ineficienţă” (de parcă el, unul, ar fi investit tare mult în cercetare). El îi acuza pe cercetători de „politizare”, dar ştiinţa există tocmai pentru a evita speculaţiile neargumentate. E suficient să consulţi savanţii – şi să te conduci de argumentul ştiinţei – în privinţa unor subiecte sensibile şi lucrurile se aşază.
Domeniul sărac al educaţiei şi ştiinţei se ţine însă doar pe bunul-simț şi pe entuziasm. Prin ieşirea sa incompetentă şi bădărănească împotriva oamenilor din domeniul cercetărilor, premierul şi-a adus [şi el] contribuţia la lichidarea focarelor ştiinţifice, ca epidemie neagreată de actuala putere, pentru care e rentabilă ţinerea populaţiei sub protecţia şamanismului şi obscurantismului medieval. Adevărat, piromanii care au dat foc casei ştiinţei naţionale au fost democraţii, dar premierul, în sfânta lui naivitate şi ignoranţă, îşi aduce propriile vreascuri.
În loc să investească în crearea unui centru naţional de cercetări ştiinţifice, care ar gestiona autonom şi în afara politicii domeniul cercetărilor, el învinuieşte mediul intelectual de ineficienţă. De parcă în ţara asta ar exista domenii eficiente şi guvernul ar fi tare generos cu aceste enigmatice domenii. Iar a motiva lipsa investiţiilor în ştiinţă prin „argumentul” că unii cercetători sunt remuneraţi din alte surse, e mai mult decât un discurs tupeist, e o ofensă adusă inclusiv instituţiilor internaţionale, dar şi o proastă înţelegere a implicării statului în ştiinţă.
Ţările normale salută orice colaborare şi finanţare externă, dovadă de apreciere şi afirmare în exterior a propriilor savanţi. Această reacţie inadecvată a diletanţilor de la guvernare demonstrează – a câta oară! – că reformele nu trebuie făcute niciodată pentru cineva anume, deoarece e suficient să se schimbe actorii şi construcţia se va nărui.
Nu am nimic cu visele din copilărie ale celor care administrează treburile publice. Dar vreau să ştiu dacă, atunci când unul dintre ei ia o decizie în ceea ce ne priveşte, el se produce în calitate de economist sau de tractorist; de manager sau de „tehnocrat”.

*rus: прицепщик – lucrător la remorcă, ajutor de tractorist