Candu: „Plecăm când am revenit”

918
0
Pavel Filip și Dumitru Diacov. Foto: Facebook/Partidul Democrat din Moldova

Conducerea Partidului Democrat (PD) și cel al Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), în frunte cu președintele Igor Dodon și prim-ministrul Ion Chicu, s-au întâlnit luni, 17 februarie, la Parlament. Întrevederea a generat comentarii privind o posibilă coaliție de guvernare între cele două formațiuni politice. Totodată, întâlnirea pe înserate a scindat PD, astfel miercuri un grup din șase deputați în frunte cu Andrian Candu, Vladimir Cebotari și Sergiu Sîrbu au părăsit formațiunea.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Plecăm din echipa Partidului Democrat, practic, când partidul a revenit la guvernare”, a declarat Andrian Candu. El a afirmat că „luni de zile a insistat ca PD să aibă discuții cu reprezentanții tuturor formațiunilor din Parlament, însă conducerea PD preferă crearea unei coaliții cu socialiștii, fără să ofere șanse unor înțelegeri mai largi pentru a identifica și alte posibile alianțe”.

Grupul parlamentar al ex-deputaților democrați se numește „Pro Moldova”. Acesta va fi condus de Andrian Candu, iar secretar general va fi Sergiu Sîrbu. Andrian Candu a anunțat că grupul nou-constituit joi în Parlament va servi ca bază la crearea viitoarei formațiuni politice de centru-dreapta.

Candu a vorbit cu Plahotniuc

Andrian Candu și cei cinci deputați ar putea fi ghidați de ex-președintele PD, Vladimir Plahotniuc. „Îmi vine greu să spun cât de strânsă și mare va fi această comunicare cu Plahotniuc”, opinează Ion Tăbârță. Andrian Candu a recunoscut că l-a sunat pe fostul lider PD, Vladimir Plahotniuc, pentru a-l anunța despre intenția celor șase deputați de a pleca din formațiunea parlamentară.

L-am sunat aseară şi am avut o convorbire scurtă, de cinci minute. I-am spus ce decizie vrem să luăm şi el a spus că suntem oameni mari, majori şi putem să luăm o decizie responsabilă”, a declarat Andrian Candu la Publika TV, citat de Ziarul Național.

Pe de altă parte, fruntașii PD și PSRM au negat că ar fi discutat oficializarea coaliției guvernamentale. O alianță asumată de socialiști și democrați „va întări pozițiile PSRM și ale președintelui Igor Dodon”, spune Ion Tăbârță, expert politic la IDIS Viitorul, pentru GAZETA de Chișinău. Tăbârță consideră că, în urma unei eventuale coaliții, cetățenii nu se pot aștepta la mari reforme și la revenirea vectorului european. Intrarea la guvernare a oamenilor PD, menționează Ion Tăbârță, le-ar asigura interesele economice pe care le-au obținut pe timpul lui Vladimir Plahotniuc.

Totodată, expertul politic notează că această coaliție ar putea rămâne neoficializată, deoarece „PD îi convine foarte mult actuala situație, astfel nefiind pasibil de răspundere și are marjă de manevră pentru a negocia cu Partidul Demnitate și Adevăr și cu Partidul Acțiune și Solidaritate”. Ion Tăbârță subliniază că „socialiștii vor încerca să facă în așa fel ca Partidul Democrat să fie dependent de PSRM, iar orice manevră a PD, în afara PSRM, să fie una sinucigașă pentru democrați”.

În PD există persoane care se tem de o justiție independentă

În noiembrie 2019, Partidul Democrat, care a pierdut în iunie puterea, a votat împreună cu PSRM debarcarea Guvernului Maia Sandu, instalând un Guvern minoritar condus de prim-ministrul Ion Chicu. După căderea Guvernului Sandu, analistul politic Oazu Nantoi susține că a „înțeles că Pavel Filip nu controlează toată formațiunea PD, iar mulți democrați erau controlați de Igor Dodon. Pentru a mima unanimitatea în PD, democrații au votat pentru demiterea Guvernului Sandu”. Deoarece, continuă Oazu Nantoi, în PD există persoane care se tem de o justiție independentă. Ele își doresc ca statul să rămână captiv. Nantoi relevă că „singurul argument care-i atribuie valoare lui Dodon în fața lui Putin este angajamentul de a realiza federalizarea conform scenariului Kozak 2”, explică analistul politic.

Oazu Nantoi mai spune că „ceea ce am văzut azi (n. r. – scindarea PD) este un element dintr-un proces care se va încununa cu pierderea de către Dodon a puterii și pornirea pe calea dureroasă și lungă de asanare a atmosferei în societate”, punctează Oazu Nantoi.

Diacov și Filip, despre plecarea celor șase deputați

Pavel Filip, care a preluat conducerea PD după plecarea lui Plahotniuc, a spus că partidul nu negociază cu nimeni formarea coaliției. Comentând plecarea celor șase deputați, Filip crede că „decizia lor este una optimă”. Potrivit lui Filip, cei șase deputați ar avea viziuni diferite privind democrația internă din PD și modul de finanțare a partidului.

La rândul său, Dumitru Diacov, președintele de onoare al PD, regretă plecarea celor șase deputați, dar consemnează că decizia era una previzibilă. În același timp, analistul politic Corneliu Ciurea notează că „formatul colaborării dintre PD și PSRM nu este clar. Dacă s-ar forma această coaliție, ar rezolva problema majorității parlamentare, iar acest lucru este dorit de socialiști”.

Recent, deputații PAS și ai Partidului DA au discutat cu PD despre elaborarea și adoptarea unei declarații privind ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova. Chiar dacă au existat anumite discuții legate de această declarație, Corneliu Ciurea spune că „nu vede cum ar putea cădea Guvernul Chicu în condițiile în care DA, PAS și PD nu găsesc limbaj comun și nu cooperează eficient”. Negocierea pe marginea acestei declarații s-a împotmolit, iar cele trei formațiuni politice se acuză reciproc că ar tergiversa definitivarea documentului.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE