„Am preluat rolul de „avocat” al dramaturgiei naționale”

Interviu cu Dorina Khalil-Butucioc, doctor în studiul artelor și culturologie

– Dragă Dorina Khalil-Butucioc, ai susținut recent teza de doctorat la Chișinău. Cât de stresantă/interesantă a fost pentru tine această experiență?

Cum s-a specificat și la susținere, teza mea – Dramaturgia națională din anii ’90 în (con)textul postmodernismului – e una „de modă veche”, adică una la care s-a lucrat mai mult de zece ani, s-a trecut prin niște etape de maturizare și s-a obținut un produs căruia i s-a conferit calificativul „teză de excelență”. Cu această temă pentru un master la US „Alecu Russo” din Bălți m-a botezat profetic Dna Maria Șleahtițchi. A urmat un doctorat, coordonat de acad. Mihai Cimpoi, pe care nu l-am susținut, considerând inacceptabil a scrie despre dramaturgie fără a cunoaște și legile teatrului. Astfel a continuat „ucenicia” și activitatea mea la Institutul Patrimoniului Cultural și la AMTAP, unde, grație colegilor, conducătorului dr. Angelina Roșca-Ichim și consultantului științific acad. M. Cimpoi, s-au adăugat verigile necesare unei teze în studiul artelor și culturologie. Pe cât de stresantă a fost trecerea prin toate „comitetele și comițiile”, pe atât de interesant a fost procesul de lucru la temă, astfel încât am ajuns să-i numesc pe protagoniști – C. Cheianu, Val Butnaru, N. Negru, Mircea V. Ciobanu, D. Crudu, Irina Nechit, A. Roșca, M. Șleahtițchi și N. Leahu – „dramaturgii mei”. La susținere – un spectacol în sine – am avut noroc de o președintă și o moderatoare perfectă – dr. hab. prof. univ. Elena Prus, de secretarul științific Violeta Tipa, dr. conf. cercet., de referenții oficiali dr. hab. conf. univ. Maria Șleahtițchi și dr. conf. univ. Alexandru Bohanțov, care i-au imprimat susținerii o ținută științifică înaltă, de un Consiliu Științific (chiar) Specializat: dr. hab. conf. cercet. Ana-Maria Plămădeală, dr. hab. prof. univers. Aurelian Dănilă, dr. conf. univ. Ana Ghilaș, dr. conf. cercet. Elfrida Coroliova.

Rugându-i pe membrii Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru să-mi scrie recenzii la teză, am primit avize din întreaga lume. Sunt onorată și recunoscătoare pentru timp, profesionalism și aprecieri prof. dr. George Banu (Franța), dr. prof. univ. Andrei Moskwin (Polonia), dr. prof. Levan Khetaguri (Georgia), dr. Elchin Jafarov (Azerbaidjan), dr. hab. prof. univ. Alina Nelega, dr. prof.univ. Daniela Gologan (Miruna Runcan) și dr. hab. conf.univ. Octavian Saiu (România), criticilor de teatru Irina Wolf (Austria), Larisa Turea și Irina Nechit (Republica Moldova).

Toate calificativele înalte primite m-au copleșit profund, iar două momente aș vrea să le invoc. George Banu a menționat în avizul său că „Ceea ce în anii ʼ70 a făcut Martin Esslin, scriind „Teatrul absurdului”, încearcă, în același spirit, Dorina Khalil-Butucioc…”. Iar Maria Șleahtițchi a subliniat în discuții că „atât Poezia, cât și Proza, iar acum și Dramaturgia basarabene optzeciste-nouăzeciste au fost teoretizate și analizate de… bălțeni!”. Vă mulțumesc tuturor!

– Poți comprima problematica tezei de doctorat în 5-6 fraze?

Scopul și obiectivele cercetării au constat în configurarea contextului, paratextului și arhitextului, în examinarea formei și conținutului și în relevarea principalelor elemente și caracteristici postmoderniste ale dramaturgiei naționale din anii ’90, pe de o parte, și în analiza relațiilor dintre aceasta și spectacolele montate în baza ei, pe de alta.

Finalitatea tezei și a cărții Dramaturgia națională din anii ’90 în (con)textul postmodernismului a rezidat în stabilirea unui model de cercetare a paradigmei postmodernismului în dramaturgie și teatru, dar, mai ales, în confirmarea definitivă și irevocabilă a viabilității și vitalității literaturii dramatice basarabene din ultimii ani ai secolului trecut pe un teritoriu exi/izo-lat și a vocației acesteia de a se sincroniza cu mișcările culturale și teatrale universale.

Regretații Steliana Grama, Pavel Proca, Valentina Tăzlăuanu și alți puțini critici își asumaseră rolul de „avocați” ai dramaturgiei moldovenești, rol pe care l-am preluat și eu, într-o oarecare măsură.

– Postmodernismul în dramaturgia basarabeană a fost o etapă necesară?

Din alte studii și din recenziile recente ale colegilor am aflat că, în alte spații, mai ales post-sovietice, în anii ’90 dramaturgia și teatrul treceau printr-o perioadă de criză. Or, la noi, la asfințitul mileniului trecut, mai mult decât oricând, dezvoltându-se ca un ecou artistic al realității social-politice din țară și ca o reacție culturală reversibilă la inovațiile teatrale din lume și la cele ale noului teatru basarabean „Eugène Ionesco”, creat în 1991 la Chișinău, dramaturgia națională ne-a oferit tabloul unei varietăți de forme, orientări și tendințe. Toți acești factori au influențat și au direcționat transformarea dramaturgiei și au impulsionat viața teatrală autohtonă din acea perioadă.

Luând drept bază supoziția că poezia și proza naționale se înscriu în fenomenul postmodernist, am arătat, deci, că și dramaturgia anilor ’90 abordează într-un mod original modele artistice ale acestui „concept cameleonic”. Dar acești dramaturgi foarte diferiți și foarte personali sunt prețioși pentru literatura noastră nu doar pentru că reprezintă un concept literar unificator, ci și pentru că, înscriindu-se într-un moment literar, teatral și deci cultural extrem de important, i-au descoperit dramaturgiei și teatrului național o nouă față și o nouă scară de valori.

– Cât de des mergi la teatru în Germania? Ce spectacole te-au impresionat cel mai mult?

Apropierea mea de teatrul german s-a produs tot prin filieră română. Încă în anul când circulam între Moldova și Germania, Irina Wolf m-a invitat la Proiectul Danubia Conection 2, desfăşurat la Stadttheater Ingolstadt. Abia așteptăm continuarea lui, care va avea loc, sperăm, în vara 2022 la Ulm.

În Germania locuim la aceeași distanță de orașele mari Bonn, Köln și Düsseldorf sau într-un fel de triunghi al Bermudelor, cum îmi place să repet. Astfel am putut vedea spectacolele mai multor teatre de aici și din alte părți.

Chiar dacă suntem într-un orășel de provincie, aici există, într-o fostă fabrică, un centru cultural neobișnuit – Halla 32 – unde, mai mulți ani, am participat împreună cu copiii mei la proiectul teatral „Teatrul unește”, și nu doar în calitate de consultant și de critic, ci, involuntar, și ca… „actriță”.

În ultimii ani, am privit, și on-line, spectacolele renumitului festival Theatertreffen, iar în ultima ediție m-a impresionat enorm „Maria Stuart” de Friedrich Schiller de la Deutsches Theater Berlin. Totodată, am urmărit, din păcate iarăși on-line, spectacolele germane sau după texte germane din FNT-2021. Ceea ce mă interesează acum este, desigur, evo(a)luarea dramaturgiei contemporane germane în lume și… „metodele” de lucru ale creatorilor de teatru germani cu piesele clasice.

– Cum vă pregătiți de Crăciun? Cum petreceți Crăciunul printre nemți?

O întrebare ce mă face să-mi amintesc de tristul „până și după Corona”…

Chiar și în familia noastră mixtă, Crăciunul semnifică brad și cadouri, colinzi și masă festivă…

În Germania, Crăciunul însemna reuniri și sărbătorirea cu prietenii nemți, în cele patru duminici înainte de Crăciun – Advent, vizitarea târgurilor magice de Crăciun, întâlniri pe viu și on-line cu rudele și prietenii dragi, felicitări virtuale și poștale făcute handmade de Iana și trimise din Anglia, seara de Crăciun acasă, în familie. În lunile de iarnă, o aduceam și pe mama la noi…

Chiar în ziua când am ajuns înapoi în Germania, am primit un plic mare, în care am găsit o scrisoare de mulțumire pentru angajament, o felicitare cu cuvântul „mulțumesc” în toate limbile pe copertă și un powerbank. Deci, să ne ținem mereu bateriile încărcate pentru receptarea divinului, a frumosului, a valorilor și să rezistăm… Crăciun fericit și La mulți ani!

– Mulțumim mult. Sărbători luminoase!

______________________________________________

Urmăriți-ne pe Facebook, Instagram, Telegram și YouTube