Vasile Vasilache, 98 de ani de la naștere

498
0
Acolo-i strada Bernardazzi. Fotografie din arhiva „Nicolae Răileanu”, MNLR

Pe 4 iulie, Vasile Vasilache ar fi împlinit 98 de ani. Lucrând la carnetele din arhiva lui, am găsit câteva pagini despre strada Fierarilor (Кузнечная), azi Bernardazzi*. Întâia oară am dat de ea în Jurnalul său (Jurnal, ed. Arc, 2017, p. 90), la data de 2 februarie 1969: „ Strada asta de fiecare dată m-a făcut să tresar. Strada asta…”

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

A doua oară am dat peste o filă în carnetul lui „razachiu”, cum îl numise chiar el. E un carnet început după 1987, aproximativ 20 de ani mai târziu de la prima pomenire. Lucrul la descifrarea acestui manuscris din arhiva MNLR sperăm să-l încheiem până la sfârșitul acestui an.

Publicăm în rândurile ce urmează textul lui Vasile Vasilache despre strada-stradela atât de dragă inimii lui, intitulată azi Bernardazzi, în memoria celebrului arhitect.

Serafim Saka și Vasile Vasilache. Arhiva „Nicolae Răileanu”, MNLR

 Strada Bernardazzi 

De Bernardazzi, ah, n-ați auzit, de strada Bernardazzi? Păi, penultima, paralelă Livezilor,  una și aceeași, cea mai dragă mie stradelă din Chișinău – tihnită, cuminte. Nu-i stradă, da prispă, dacă țăran ești… doar în asfințitul soarelui, animată de copii, biciclete, liliac în lungul trotuarelor, ici-colo câte un petec de verdeață, duminicile, la umbra liliecilor, pe pământ, pe troscot, între stradela pavată cu lespezi de granit, – ei, ei, edililor, chișinăuienilor, cu ce s-a făcut vinovată, de ce-ați căpiat? Trăia pe ea… Pantazi… A, nu-l cunoașteți? Da pe Valeriu Ieșeanu îl știți? Nici pe el? Cu ce s-a făcut vinovată unica stradă-stradelă, acoperită cu calupuri de granit – părea o șopârlă… o șopârlă moartă între verde, salcâmi ofticoși… Un conte polonez trăia pe ea, muncea la studio osfetitel, operator de lumini, vi-l mai amintiți voi, bernardazzienilor, – dumnealui umbla la dansuri sâmbăta, duminica, Doamne, ce păr, ce coamă leonină avea, și un dans à la Valparaiso… un dans de marinar descins pe uscat, setos de a fi și el felin.

Și uite, zic, povestesc… Bernardazzi, Bernardazzi, dar nu-i adevărat!.. Pe-atunci stradela se chema Fierarilor, Кузнечная. Răposatul Gheorghiță, compozitorul, suferindul, Doamne, de unde mai ieșeau muzica, melodiile, cântecele acelea din ființa lui de miel, – curat leș zvântat. Strada așa s-a chemat dintotdeauna: Fierarilor, – mi-era dragă Fierarilor, înainte de a fi devenit Bernardazzi (rostiți doi de „zz” – ț), eu însumi sunt fiu de „ilău”, – tata fierar a fost, c-aici muzica, sunetul de ilău, chipul lui zvântat insista la vechimea stradelei… și pavajul lucea stins, negriu, oțel răcit, și un câine… Ei bine, în mijlocul stradelei  câinele acela se-nvârte, se-nvârte, se-nvârte, dar are o coadă covrig, și el se-nvârte s-o prindă cu colții. Ei bine,  să vă spun hazul celor trei persoane: contele – mândru, leonin, cu mâinile în buzunare, efigie de monedă rară, parcă-l văd și azi arcuindu-se sub tangourile de la Lac, – anii erau frumoși, se dansa în inima păduricii, de la lacul lui Bucov – iertare, fiindcă veni vorba de lacul ista, care e opera lui Bucov Emilian. Și s-o apere timpul precum îl apăr și eu pe Bernardazzi, Gheorghiță, evident, doar c-ar merita, pardon, Fierarilor să fie, c-așa se chema ea când îmi era dragă… Vă închipuiți? Țoale așternute pe sub tufele de liliac, târgoveți, mâncători de semințe, cu copii, căței, bunici, – nu știu cum îl chema pe domnul mereu cu ochelarii negri – iarnă, vară, ziuă, noapte – știu atât (povestea Gheorghiță) – lași domnului cheia ușii tale, te întorci de la Bugaz, de la băi, poftim cheia, casa-i gigea, reparată, și cuibul de rândunele ciripește la colț, da’ casa-i brățară, miroase a var proaspăt, tencuială.

Nicolae Esinencu și Vasile Vasilache pe scările Lacului Comsomolist, 1972. Arhiva „Nicolae Răileanu”, MNLR
Nicolae Esinencu și Vasile Vasilache pe scările Lacului Comsomolist, 1972. Arhiva „Nicolae Răileanu”, MNLR

Dar, cum vă spun, s-a așternut asfaltul,  – nu uit, n-am să uit cât oi trăi, amiază era, – nu!, – dimineață era, iată-mă-s pe Fierarilor. Patru țărani cu ruleta, măsoară… măsoară, măsoară… Scot salcâmii, sapă, dezbat lilieci, măsoară… Și câinele acela, nu-l uit – de cum țâșnește, hai să-și  prindă coada cu dinții, și rânjește, rânjește, – râde, dom’ le! – și coada-i covrig, colăcel, și domnul polonez, contele, privește ca prin lunetă cerul, prin ce – credeți? Prin țigaretul său cată la cer, câinele se-nvârte, salcâmii-s ofticoși, țăranii se crăcănează, se-apleacă, fac niște semne tot atât de crăcănate într-un caiet, – și eu, drăguleț târgoveț: „Ce-aveți de gând?..”

– Asfaltăm!..

Uite-s țăran, dar de-atunci… C-atunci a strigat, a urlat ceva în mine: „Groparilor! Unde ești, Celkaș? (eroul povestirii omonime de Maxim Gorki) – „Ordin… avem ordin…” Ș-așa au murit ultimele lespezi de granit, ultima stradă-stradelă – oricum cea mai scumpă mie. Și n-ar merita, – e o arteră-zare sub plapuma asfaltului, are oare importanță? E-o stradelă!.. Ca alaltăieri… Că ceea ce vă povestesc, – martor vă sunt nu numai eu, – între străzile Armeană și Bulgară, – n-ați uitat? Un conte polonez – ah, s-a dus în lumea celor drepți demult, – Valparaiso, marinar descins pe uscat la Valparaiso!, – și coteiul, amestec de javre de târg și de rasă? Masă, rasă, pe dracul! Azi rase nu-s!.. Oamenii și-au pierdut rasa! Uite, au grijă de plante, cai, cornute… Doar contele, cu ușa la stradă, admira cerul prin țigaret, și opera cu umbre… Apoi regizor secund… Ah, uite, a mai ajuns el regizor secund? Parcă-l văd înăcrit, cum schimbă cartoanele de fond… Apoi se așază așa de departe și străin de lumea asta care se voiește imortalizată pe peliculă!

…Pentru mine toate devin amintiri, – Doamne, dă ceva mai frumos decât amintirile!

______________

 

*Strada Bernardazzi a avut de-a lungul timpului mai multe denumiri: str. Кузнечная (Fierarilor), 1834-1918; str. B. P. Hasdeu, 1918-1924; str. I. Heliade Rădulescu, 1924-1944; str. Кузнечная, 1944-1981. Din 1981 strada poartă numele arhitectului rus de origine italiană Aleksandr Bernardazzi.

 

Victor VASILACHE,

muzeograf, MNLR

 

 

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE