Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, se află într-o vizită de lucru la Kyiv. Pe fundalul unui război devastator care durează de mai bine de doi ani, Ucraina marchează astăzi Ziua Statalității.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINE„De 873 de zile ucrainenii își apără patria cu arma în mână. Lupta lor este o remarcabilă lecție de demnitate pentru toți cei care prețuim viața, pacea și libertatea. Pentru o țară aflată în război, statalitatea nu este un simplu cuvânt, iar pierderea ei este mai mult decât pierderea unor teritorii – e renunțarea la însăși esența acestui popor”, a subliniat Cristina Gherasimov.
Viceprim-ministra a adus un omagiu sacrificiului poporului ucrainean care rezistă în fața ororilor unui război care era de neimaginat în secolul XXI, menționând că rezistența Ucrainei înseamnă securitate și pace și pentru Republica Moldova.
„Nu vom putea răspunde agresiunii brutale rusești decât împreună, alături de democrațiile de pe întregul continent european. Iar parcursul european, pe care am pornit ferm, este singura cale de a readuce pacea și liniștea în regiune. O pace care să ne asigure prosperitatea la care aspirăm și șansa de a ne dezvolta ca state suverane libere și independente. State care să trăiască în bună înțelegere”, a spus Cristina Gherasimov.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE