Franța ca model și Războiul de Treizeci de Ani

518
0
Mircea V. Ciobanu la Bookfest Chișinău 2022

Are Jean Starobinski o remarcă ce merită a fi reținută de toate școlile de jurnalism și politologie. Soldații, lăsați la vatră ori sosiți în concediu (ordinar sau de boală), direct de pe linia întâi, întrebați cum e acolo, pe front, povesteau istoria cu cuvintele (și amănuntele!) pe care le citeau din ziare, „reportaje” scrise, în majoritatea lor, de corespondenți care nu doar că nu au fost niciodată pe câmpul de luptă, ci nici n-au ieșit din redacție. Cum se poate întâmpla? Foarte simplu: pentru a povesti, e nevoie de o abilitate de narator, dar și de o raniță plină de muniții: cuvinte. A fi în prima linie e un risc enorm, dar nu e cel mai bun punct de observație asupra evenimentelor.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Mi-am amintit de această experiență, citind zilele astea niște extrase dintr-o carte, alese, deloc arbitrar, din amintirilor celor care au cunoscut evenimentele din Transnistria anului 1992 din prima linie a confruntării ruso-moldovenești. Simplu spus, niște secvențe care sintetizau percepția evenimentelor din punctul de vedere al victimelor imediate ale conflictului. Deloc surprinzător, aprecierea era, în bună parte, reflecția propagandei ruse din Transnistria sau din Moldova din dreapta Nistrului, dar și a jurnalisticii obediente guvernării „agrariene” (a președinților de colhoz) de atunci: vinovat de războiul din Transnistria e Frontul Popular, Consiliul Unirii și Parlamentul de la Chișinău. Sursele de informare fiind cele numite, nimic de mirare. Miră doar aprecierea celor de azi, care mai continuă să creadă că războiul a fost provocat de Frontul Popular și de România. Chiar dacă de atunci Rusia a mai provocat atâtea conflicte interetnice. Întrebarea e dacă bombardamentele repetate ale Ceceniei (cele mai violente, în 1994-1996, apoi în 1999), războiul de câteva decenii dintre azeri și armeni, bombardarea Georgiei, finalizată cu răpirea teritoriilor georgiene (Abhazia, Osetia de Sud), invazia din 2014 a diversioniștilor ruși în regiunile Donețk și Luhansk, răpirea Crimeii din același an, în fine, invazia barbară și războiul deschis al Rusiei, care durează deja doi ani încheiați, împotriva Ucrainei – astea tot sunt provocări ale Consiliului Unirii și ale Frontului Popular din Moldova?

Azi în Moldova nimeni nu-și mai aduce aminte de Consiliul Unirii, iar Reunirea însăși e doar una din multele teme discutate (fiind dezlocuită aproape deplin de tema integrării europene). Dar asta nu înseamnă deloc că Moscova nu ne mai atacă. Dimpotrivă, războiul se intensifică și, pe lângă frontul „de apărare” din Transnistria, a apărut frontul agresiv, de atac, din Găgăuzia. Iar alături, la doar câțiva kilometri, rușii bombardează Odessa și Vinița, care chiar nu visează să se unească cu România. Și oamenii care se alimentează informațional din surse rusești sau controlate de Rusia, continuă să ne creadă agresori. O situație similară era în Ucraina de până la 2014. Numai că de un deceniu ucrainenii se luptă activ cu războiul hibrid și cu propaganda rusă. Iar războiul deschis al agresorului demonstrează că miza rușilor și strategiile lor nu au suferit modificări. Ei vor să ne aducă înapoi în imperiu (deja fără jocul de-a republicile, un imperiu unitar, al „lumii ruse”), ștergându-ne semnele identitare și rupând orice legătură cu Europa. De trei decenii, acest război împotriva noastră, metodic, consecvent, perfid, continuă.

Când vorbim despre viitorul Ucrainei, pornim de la situația de pe front și perspectivele confruntării pe viață și pe moarte cu agresorul. Repetăm întruna teza despre soldații ucraineni care ne apără de invazia directă a ocupanților. Totul e adevărat. Or consecințele sunt imprevizibile. Și, poate repet și eu, dar una dintre consecințele cele mai dezastruoase care poate surveni e perpetuarea stării incerte și oboseala tuturor (inclusiv, a armatelor), care pot conduce la un armistițiu prost pentru noi: o Ucraina eventual obedientă sau aliată Rusiei ar putea însemna aducerea hotarului „lumii ruse” la Nistru. Cu acest scenariu, din păcate, nu vor mai fi alternative, dacă până atunci nu vom fi încadrați deplin în lumea civilizată: în România, în UE, în NATO (bifați varianta preferată).

Care este în această ecuație locul Franței? Noi am intrat în lumea civilizată pe model francez. Tricolorul românesc e făcut pe modelul Franței revoluționare de la începutul secolului al XIX-lea. Pașoptiștii noștri, cei care au impus reforme democratice și au realizat Unirea  Principatelor Române, au fost școliți în Franța sau în umbra culturii franceze. Azi, România și Republica Moldova, fie de la bun început împreună, fie mai întâi separat, trebuie să tindă să intre fără întoarcere în lumea civilizată. Fără Europa, ne vom pierde, fie separat, fie și uniți. Mai precis: ne va înghiți „lumea rusă”, fie pe bucăți, fie la pachet. Pentru salvare,  modelul civilizator potrivit ar fi, din nou, cel francez.

Iată de ce am aplaudat cu emoție apropierea dintre Chișinău și Paris din ultimele săptămâni. Franța ne este model și șansă. Și, ca să-mi duc gândul până la capăt, președintele francez va intra în istorie cu insistența de a avea și un scenariu cu participarea directă a francezilor în războiul din Ucraina. Dacă nu am fi (dar suntem oare?) „neutri”, eu aș adia și ideea participării noastre în conflict, de partea Ucrainei. Ca să nu părem lași și să ne lăsăm doar în nădejdea soldatului ucrainean obosit. Decât să murim înecați ca niște țânci în bălta deja prea urât mirositoare a lumii ruse, mai bine să ne afișăm o ipostază eroică. Și tare sper că exemplul francezilor (se pare că li se alătură polonezii) îl vor prelua și alte state europene. Or Europa, azi, e încă parte a lumii civilizate, prospere și cu viitor sigur, inclusiv, grație soldaților ucraineni. Dar nu poate fi așa la nesfârșit. Și atunci agresorul, care deja a gustat sânge, va dori să înainteze în inima lumii libere.

Lume care îl deranjează exact așa cum un continent pornit pe calea reformelor democratice îl enerva pe monarhul rus, când acesta a dorit ca Rusia să fie nu doar închisoare a popoarelor, ci și jandarm al Europei revoluționare. Ca să mai fac o paralelă istorică cu acest război de mai bine de trei decenii, pe care Rusia imperială îl duce împotriva popoarelor eliberate: Războiul de Treizeci de Ani din secolul al XVII-lea, pe de o parte religios (o ramură profund conservatoare a creștinismului se împotrivea ramurii reformelor moderne), iar pe de altă parte, un război revoluționar, imperiile vetuste îndârjindu-se să-și păstreze vechile domenii de influență, iar popoarele încercând să-i obțină independența și să prefigureze pe continentul european o hartă a statelor-națiuni.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE