Ieri, 26 februarie, la reședința Ambasadoarei Republicii Federale Germania la Chișinău, Margret Uebber, a avut loc recepția organizată cu ocazia conferirii Medaliei de Merit al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania directoarei Centrului Cultural German Akzente/Goethe-Zentrum din Chișinău, Corina Gîrla. Decorația i-a fost decernată pentru realizările deosebite în domeniile politic, economic, cultural, intelectual și merite aduse Germaniei în Republica Moldova. „În ultimii 17 ani ani ați contribuit decisiv la apropierea dintre oamenii din Republica Moldova și Germania”, a spus, în cadrul evenimentului, Excelența Sa, Ambasadoarea Republicii Federale Germania la Chișinău, Margret Uebber.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEÎn alocuțiunea sa, Excelența Sa, Ambasadoarea Republicii Federale Germania la Chișinău, Margret Uebber, a mulțumit, în limba română, publicului pentru prezență la recepție, „organizată pentru un eveniment cu totul deosebit”.
„Dragi oaspeți, la 12 decembrie 2023, Președintele Federal, Frank-Walter Steinmeier, la propunerea ministrului de Externe Federal, a acordat Doamnei Corina Gîrla medalia de Merit al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania. Prin acest Ordin de Merit sunt recunoscute realizările deosebite în domeniile politic, economic, cultural, intelectual, voluntar.
Sunt încântată să înmânez astăzi această medalie doamnei Corina Gîrla în numele Președintelui Federal German, Frank –Walter Streinmeier, și din alte două motive deosebite: în primul rând, pentru că această medalie se acordă unei femei. Și în al doilea, astăzi, acest Merit este acordat, pentru prima dată, după mult timp, aici, la Chișinău, unei cetățene moldovene pentru merite aduse Germaniei aici în Republica Moldova.
Margret Uebber: „Limba formează, probabil, cea mai importantă punte de legătură dintre culturi”
Stimată Doamnă Gîrla, numele dumneavoastră este inseparabil legat de Centrul Cultural German Akzente/ Goethe-Zentrum încă din 2007, adică de la începuturile sale. Ați contribuit mai mult decât oricine la formarea cooperării germano-moldovenești. Sub conducerea dumneavoastră Centrul German Akzente/Goethe-Zentrum a devenit nu doar un centru de predare al limbii germane pentru elevi și profesori, ci și un loc de întâlnire și de schimb cultural pentru ambele noastre țări. Sub conducerea dumneavoastră Centrul a manifestat o dezvoltare impresionantă, iar acum este bine interconectat și are o rețea largă pe scena culturală din Republica Moldova.
Evenimentele culturale pe care le organizează, în mod regulat, cu participarea părții germane, precum și predarea limbii germane și formarea profesorilor, contribuie esențial la prezentarea unei imagini contemporane și moderne a unei Germanii deschise și tolerante, dar și la dezvăluirea unor subiecte controversate. Pentru că acest lucru este important – transmiterea unei imagini deschise și oneste a Germaniei în toate fațetele sale și la admiterea unui schimb deschis de percepții și impresii.
Totuși, limba formează, probabil, cea mai importantă punte de legătură dintre culturi, de aceea este cu atât mai îmbucurător faptul că numărul celor care învață limba germană în Republica Moldova a crescut de la 8.000 la aproape 13.000, doar între anii 2018-2021, și de atunci persistă la acest nivel. La aceasta ați contribuit semnificativ dumneavoastră și echipa, creând o punte durabilă între cele două popoare. Nu este vorba doar despre predarea limbii germane. Vă dedicați în mod deosebit formării și perfecționării profesorilor de limba germană,” a comunicat Ambasadoarea în cadrul recepției.
„Aș putea la nesfârșit să continui cu lista activităților și inițiativelor dumneavoastră pentru promovarea limbii germane, dar permiteți-mi să fac o afirmație scurtă: în ultimii 17 ani ani ați contribuit decisiv la apropierea dintre oamenii din R. Moldova și Germania. Dincolo de contactele politice și discuțiile la nivel înalt, pentru a permite tinerilor moldoveni să cunoască Germania, țara noastră, modul nostru de gândire și de viață, și mentalitatea noastră. Și dacă nu asta, atunci ce ar putea construi punți dintre țările noastre.
Stimată doamnă Corina Cîrla, am acum onoarea de a vă înmâna Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania și certificatul semnat de președintele Federal Frank-Walter Steinmeier pentru meritele dumneavoastră deosebite. Vă felicit cordial și cred că pot exprima aceste felicitări din numele tuturor celor prezenți aici. Vă doresc să vă continuați activitatea în beneficiul ambelor noastre țări pentru mult timp de acum înainte”, a declarat Excelența sa, Ambasadoarea Republicii Federale Germania la Chișinău, Margret Uebber, după care a urmat un ropot de aplauze.
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan: „Lucrurile frumoase se fac prin oameni frumoși”
Nu știu dacă v-ați imaginat vreodată această zi, atunci când erați elevă în satul natal Cobani sau atunci când ați studiat limba germană la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, dar cert e că ați mers spre ea nemțește studiind și muncind conștiicios și angajat, profesionist și foarte responsabil. V-ați făcut din limba și din cultura germană un crez, prin toată activitatea pe care ați desfășurat-o, transmiteți acest crez acum mai departe către noi generații de germanofili din Republica Moldova. Așa v-am văzut în toți acești zece ani de activitate de când conduceți Centrul Cultural German Akzente, astăzi Centrul Goethe. O instituție care, în mare parte, datorită efortului și implicării dumneavoastră s-a afirmat ca un centru puternic al culturii germane în Republica Moldova, prin proiectele pe care le-ați inițiat și realizat împreună cu echipa ați reușit să creați o punte de dialog cultural și educațional între comunități și între oameni”.
Profund emoționată, directoarea Centrului Cultural German Akzente/ Goethe-Zentrum, Corina Gîrla, a spus că distincția nu-i aparține în totalitate.
„Este a tuturor celor cu care am lucrat cot la cot, zi de zi, timp de mai bine de 22 de ani. Medalia de Merit reprezintă de fapt înalta apreciere a realizărilor noastre și este dovada că munca noastră comună este recunoscută și foarte apreciată.
Vreau să mulțumesc tuturor celor, care m-au susținut și mi-au fost alături de-a lungul timpului: echipei Akzente/Goethe-Zentrum, Ambasadei Germaniei, Institutului Goethe, marii familii Goethe, partenerilor și desigur familiei, mamei.
Am construit relații, am încheiat parteneriate și am lucrat la proiecte care sunt cartea noastră de vizită. Împreună ne-a reușit să instruim peste 10.000 de cursanți, mari și mici, să dotăm școli cu manuale la limba germană, să organizam sute de examene internaționale la limba germană, să susținem un șir mare de evenimente, făcând posibilă participarea artiștilor și oamenilor de cultură din Germania, ne-a reușit să organizăm concursuri și olimpiade pentru a menține cât mai viu interesul pentru limba și cultura germană.
Aș dori să subliniez aici, că munca noastră nu ar fi fost posibilă fără sprijinul, inclusiv financiar, acordat de Germania. Acest lucru a permis ca munca noastră să dea roade. Sunt profund recunoscătoare Germaniei pentru aportul său și pentru sprijinul continuu în dezvoltarea prezentului și viitorului Republicii Moldova, iar eu sunt și mai determinată să muncesc în continuare alaturi de toți, dumneavoastră.”
La eveniment au participat membri ai corpului diplomatic german, profesori de limbă germană, oameni de cultură, intelectuali, jurnaliști.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE