Noi detalii despre băiatul, accidentat mortal la Boldurești, Nisporeni. Ambulanța a venit după o oră și jumătate de la apel

902
0

Accidentul, soldat cu moartea unui minor în vârstă de 14 ani, de la Boldurești, Nisporeni, a avut loc la circa un kilometru distanță de sat. Prietenii adolescentului decedat susțin că șoferul se deplasa cu viteză excesivă, iar la un moment a intrat pe contrasens, lovind minorul. În mașina primarului se afla și soția acestuia. Ei nu s-au oprit. Ambulanța a venit după o oră și jumătate de la apel. Medicii doar au constatat decesul adolescentului, informează ONE TV.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Locuiorii satului au adus flori, lumânări și jucării la locul accidentului.

Aceștia povestesc că „victima era împreună cu prietenii săi în momentul producerii tragediei, a cărei urme se văd și acum”.

Familia băiatului mărturisește că acesta se întorcea acasă de la plimbare când a fost lovit de mașină. Unul dintre prietenii minorului a telefonat-o pe mamă, dar și la 112 pentru a solicita ambulanța.

Potrivit femeii, care a sunat la substația Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, „salvarea o venit foarte greu și când a venit mi-a spus că nu mai poate să facă nimic. El e decedat”.

Martorii și rudele băiatului decedat susțin că ambulanța a ajuns într-o oră și jumătate de la solicitare.

Bunica adolescentului decedat spune că unul dintre adolescenți a încercat să-i acorde primul ajutor nepotului ei, tot el le-a povestit rudelor cum s-a produs accidentul.

Potrivit acestuia, șoferul se deplasa cu viteză excesivă și la un moment dat a ieșit pe contrasens lovind minorul, care potrivit martorului ar fi zburat la o distanță de peste 25 de metri, dar ar fi rămas în viață.

Sătenii susțin că primarul se întorcea de la o sărbătoare, ar fi fost băut, iar alături de el, pe bancheta din față, se afla soția acestuia, care a fost și profesoara băiatului decedat.

Mama victimei susține că după producerea accidentului nimeni din familia primarului nu a vorbit cu ea, chiar dacă soția acestuia, care, potrivit martorilor, ar fi fost și ea în mașină în ziua tragediei.

„N-o venit nimeni! Nimeni nu m-a sunat, nimeni n-a zis nimic, chiar și poliția nu m-a sunat! Și soția primarului a fost învățătoarea fiului meu”, susține mama băiatului.

Vestea a zguduit localitatea.

„A fost elev la școala noastră, clasa VII-a. Un elev foarte bun, bun la matematică, la desen. Îi plăcea fotbalul. Un copil prietenos chiar. Foarte greu să vorbești…”, a relatat Nadejda Enache, directorul gimnaziului „Valeriu Bulicanu”.

Primarul, suspectat de accident, a fost reținut miercuri, 21 februarie, de forțele de ordine.

Oamenii legii au publicat imagini video surprinse de camerele de supraveghere. Din imagini se vede cum o mașină identică celei implicate în accidentul rutier este parcată pe marginea unui drum dintr-o localitate, iar de ea se apropie cu o viteză rapidă complicele primarului, un medic stomatolog, care a schimbat plăcuțele de înmatriculare.

,,Acesta l-a ajutat cu găsirea unei mașini identice cu cea implicată în accident. Tot el a participat la montarea plăcuței cu numărul de înmatriculare pe altă mașină, pentru a duce în eroare oamenii legii”, a comunicat Diana Fetco, purtător de cuvânt IGP.

Amintim că accidentul s-a produs, luni seara, în jurul orei 21:00, la intrarea în localitatea de baștină a victimei.

Șoferul care a tamponat mortal băiatul de 14 ani este primarul satului Boldurești, Nisporeni, anterior acesta a lucrat în organele interne, a spus presei Adrian Efros, ministrul MAI. Ministrul a mai declarat că bănuitul a încercat să ascundă urmele, schimbând plăcuțele la mașină de la alta, de același model.

„Pe acest caz este intentat un dosar penal”, a mai spus Adrian Efros.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE