Biroul politici de reintegrare: „Suntem convinși că Tiraspolul e conștient de consecințele pe care și le asumă în cazul unor pași negândiți”

361
0
„Sovietul Suprem” de la Tiraspol - pretinsul legislativ al regiunii separatiste transnistrene
Biroului politici de reintegrare comentează informațiile vehiculate în spațiul public, privind evenimentul preconizat la Tiraspol pentru data de 28 februarie curent.

Biroul politici de reintegrare urmărește cu atenție situația din regiunea transnistreană, fiind în contact permanent cu Misiunea OSCE și cu alți parteneri internaționali. Din informațiile de care dispunem, nu există temei să credem că situația din regiune s-ar putea deteriora. Suntem convinși că Tiraspolul e conștient de consecințele pe care și le asumă în cazul unor pași negândiți”, scrie într-un comunicat al Biroului.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Menționăm că autoritățile nerecunoscute din regiunea transnistreană anunță organizarea unui congres „al aleșilor locali de toate nivelurile”, organizat la 28 februarie, la Tiraspol, unde urmează să discute „situația social-economică și politică complicată” din regiune, după intrarea în vigoare a modificărilor la Codul Vamal de la 1 ianuarie curent, care obligă agenții economici din regiunea transnistreană să achite taxe în bugetul Republicii Moldova, informează jurnal.md.

Sursa citată mai scrie că întrunirea va avea loc la ora 11, în „Palatul Republicii”, la inițiativa liderului nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

Astăzi este într-adevăr momentul în care deputații consiliilor orașelor, raioanelor și satelor ar trebui să se reunească pentru a lua o singură decizie în condițiile actuale. Transnistria se confruntă constant cu presiuni politice și economice externe, dar noile reguli vamale ale Moldovei distrug economia republicii noastre. În acest sens, s-a luat decizia de a organiza cel de-al VII-lea Congres al Deputaților de toate nivelurile”, a explicat șeful așa-numitului soviet suprem de la Tiraspol, Alexander Korșunov.

La congres urmează să participe circa 650 de consilieri locali.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE