Referendum versus prezidențiale: conjuncție sau disjuncție?

699
0
Mircea V. Ciobanu la Bookfest Chișinău 2022

Ce ar trebui pus între aceste două exerciții democratice: alegeri și referendum: o conjuncție coordonatoare ori o… disjuncție adversativă? E o formulă matematică ce ne unește sau una care ne dezbină? Opiniile diferite nu divulgă, așa cum se insinuează, o societate dezmembrată și polarizată, ci o democrație funcțională. Nicio decizie politică nu le va conveni tuturor, fiecare e în drept să creadă altceva decât opinia celorlalți. Și să insiste pe propria opinie, și chiar pe respectarea ei. Eu nu sunt aici cu deciziile, dar, în ideea bătrânului Voltaire, sunt gata să pun osul la bătaie pentru dreptul oponentului meu de a-și apăra opinia.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Habar n-am ce cred prietenii mei despre un posibil referendum organizat odată cu alegerile președintelui RM. Nu a fost o temă de discuție între prieteni și colegi, nu a fost o temă de dezbateri. Mi s-a părut, într-un moment, o problemă tehnică: dacă e necesar, dacă suntem solicitați, ieșim și ne spunem opinia privind nevoia integrării europene, ca o cauză comună, indiferent de guvernare, de conjunctură și de contextul politic.

Este chiar o situație mai specială, când putem face fapte cu vorbe. Un exercițiu performativ aproape perfect: spunem că vrem în Europa (y compris, în UE) și intrăm în Europa! Fie și respectând un anumit parcurs, un anumit itinerar fix, dar deja ireversibil, indiferent cum se vor succeda politicienii la guvernare. Dar dacă aksakalii noștri constituționali ne vor spune că așa nu se poate, că există anumite contradicții în comasarea scrutinului prezidențial cu referendumul constituțional, vom aștepta o altă șansă, o altă ocazie, nicio tragedie.

Apropo, acum vreo trei decenii, primii noștri europeni votau cu propriile picioare, pe propriul risc, manifestând curaj și spirit pragmatic, evadând în Europa pentru a încerca un alt mod de viață: nu doar muncind fără a vedea capătul rândului care trebuia prășit, ci și beneficiind de efortul și de procesul muncii remunerate dacă nu chiar pe potriva efortului, cel puțin, mult mai bine decât aici, acasă, într-o societate cu viitor incert. Acum ni se cere ceva mai puțin curaj (dar tot e nevoie de el), mai puține calcule și riscuri, pentru integrarea ca salvare. Sau – tare mi-a plăcut această abordare – pentru integrarea ca dovadă a identității regăsite.

Nu ar trebui să ținem cont de durerile Kremlinului, opinia „părinților democrației” de acolo trebuie luată în considerație numai, având în vedere adevăratele lor scopuri. Dar ce zic ai noștri când se opun referendumului comasat cu prezidențialele? Unul dintre contraargumentele opozanților (din tabăra „europeană”) ar fi că riscul e prea mare. O fi fiind, orice scrutin cu alternative presupune variante, altfel nu și-ar avea rostul. După mine, chiar și în cazul unui boicot activ (boicot cu scopul de a submina posibilitatea unei majorități constituționale), rezultatul nu va putea opri procesul de eurointegrare. Iar dintre participanții la acest referendum – oricâți vor fi ei – nu vom avea niciodată un vot majoritar împotriva eurointegrării. Restul e matematică și exercițiu juridic.

Am auzit o „argumentare” împotriva referendumului, organizat odată cu alegerile, construită pe următorul motiv: alegerile înseamnă concurs, competiție, confruntare, pe când referendumul ar trebui să ne unească și aici am intra într-o contradicție a exercițiului democratic. Bifăm argumentul, ba chiar acceptăm, până într-un punct, opinia. Doar că această explicație se citește limpede și argumentat doar dintr-o perspectivă: a oponentului intransigent al Maiei Sandu, dar care este categoric pentru integrarea în UE. Normal, el este deranjat: cum să procedez dacă, pe de o parte, într-un buletin o înjur pe actuala președintă, iar pe de altă parte, mă regăsesc aliat al ei pe suprafața celuilalt buletin? Doar că nu e singura perspectivă posibilă. Cineva va spune DA atât Maiei Sandu, cât și întrebării referendumului, iar altcineva va spune NU în ambele cazuri, fără să vadă vreo contradicție. Sigur că referendumul ca exercițiu democratic este altceva decât referendumul ca operație politică foarte concretă, aici fiecare vine cu propriile strategii.

Dar există, după mine, și argumentul la îndemână pentru partidele cu rezultate mai modeste. Fiindcă partidele încearcă să nu scape nicio campanie (altfel, pentru ce ar mai exista), la prezidențiale te poți compromite cu rezultate modeste (dacă nu decizi, din generozitate sau coalizându-te cu cineva, să susții un candidat din afara formațiunii). În acest caz, referendumul îți oferă o șansă în plus. Dincolo de rezultatul presupus modest al scrutinului, te poți justifica cu o competiție prea acerbă în acest ring al marilor orgolii politice, dar te poți lăuda că ai pus umărul la celălalt scor, comun: grație, inclusiv, eforturilor echipei tale, am obținut, împreună, un sprijin popular masiv pentru accederea în Uniunea Europeană! De ce ai rata șansa?

În fine, va veni decizia Curții Constituționale și ne vom conforma. Iar când se vor anunța, atât scrutinul, cât și referendumul, nu vom mai avea timp de discuție. Ne vom mobiliza, vom pune în mișcare creierii și ne vom etala preferințele, ca să-i îndemnăm și pe alții.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Dincolo de referendum, care, ca orice exercițiu democratic, presupune mai multe posibile rezultate și mai multe posibile soluții, dar întotdeauna înseamnă confruntare/ competiție…, mai există și exercițiul social la îndemâna oricui: integrarea (și popularizarea integrării) pe domenii profesioniste, având în vedere pragmatism, beneficii, colaborare…

P.S. În acest context concret al unui an electoral, al unui posibil referendum constituțional și al unui început de accedere foarte concretă în UE, pe pași concreți, îmi amintesc de o întrebare a unei jurnaliste. Întrebarea vină n-are și, cu siguranță, a fost pusă din inerția clișeului: „La ce ne putem aștepta în acest an…?” Nu mi-a sărit țandăra, dar mustața mi s-a zburlit: dacă e să ne așteptăm la ceva (așa cum occidentalii, d.e., „așteaptă” rezultatul expertizei morții lui Navalnîi, în loc să pună presiune pe Rusia și să ajute Ucraina), nu vom reuși să ne mișcăm din loc.

Întrebarea corectă e: ce vom face, fiecare pe segmentul de responsabilitate și de activitate profesională, pentru a asigura un scrutin cu rezultate previzibile și o ascensiune ireversibilă în aria lumii civilizate?

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE