Rusia declară indezirabili mai mulți jurnaliști și persoane publice din Republica Moldova

464
0

Ieri, 10 ianuarie, ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse. Ambasadorul a fost informat despre faptul că mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova, jurnaliști și persoane publice, au interdicția de a intra pe teritoriul Rusiei.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Ambasadorului i-a fost anunțată nota de protest față de acțiunile neprietenoase ale oficialilor de la Chișinău. S-a menționat că, în cazul continuării acestora, partea rusă își rezervă dreptul de a lua măsuri suplimentare de retorsiune”, scrie în comunicatul, emis presei, ministerului rus de Externe.

Diplomatul a fost informat cu decizia prin care mai mulți oficiali ai Republicii Moldova au interdicția de a intra pe teritoriul Federației Ruse.

Potrivit jurnal.md, lista persoanele interzise pe teritoriul Rusiei: Adrian Băluțel, șef al cabinetului Preşedintelui Republicii Moldova, membru al Consiliului Suprem de Securitate; Olga Roșca, consilier al Președintelui Republicii Moldova pentru afaceri externe și comunicare strategică; Artur Mija, secretarul general al Guvernului Republicii Moldova; Ruslan Mihalevschi, membru al Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova; Alexandru Manoli, coordonator al Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării; Adrian Buraga, director general Jurnal TV; Tudor Ioniță, jurnalist al portalului Deschide.md; Denis Dermenji, jurnalist la Europa liberă Moldova; Lorena Bogza, jurnalistă și prezentatoare la Pro TV Chișinău; Petru Beșleaga, redactor șef al portalului informațional diez.md; Stela Untila, adjunctul redactorului-șef al portalului informațional Newsmaker.md; Mihai Conțiu, jurnalist al revistei „Moldova Suverană”.

Amintim că, în noiembrie 2023, mai mulți demnitari de stat din Republica Moldova au fost interziși pe teritoriul Federației Ruse. Anunțul lansat de Moscova a fost o reacție după ce Serviciului de Informații și Securitate (SIS) a decis blocarea mai multor posturi TV și site-uri rusești, pe care Rusia ar fi putut să le folosească pentru influențarea opiniei publice la alegerile locale generale din Republica Moldova.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE