Căldura care te ia cu friguri

758
0

Am descoperit o porcărie porcoasă, vorba unui om cu scaun la cap, și nu mă pot liniști. Mi-a venit o factură de plată pentru căldură de la „Termoelectrica”, str. Tudor Vladimirescu, 6 care mi-a depășit așteptările. Pentru jumătate de lună de încălzire doar a țevilor din apartament, ( din anul 2006 ne-am instalat centrala noastră; cazan i se mai spune la Chișinău) urmează să plătesc aproape 1300 de lei, ceea ce depășește de vreo patru ori suma simbolică pe care o achitam anul precedent. În cinci, zece minute aflu că vecinii de sus și de jos, care nu au centrală și au râs de mine, au de plătit cu vreo câteva sute de lei mai mult.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Pun imediat mâna pe telefon și sun la numărul indicat pe chitanță. Robotul îmi spune că sunt al optulea la rând, dar să am răbdare și să aștept. Când ajung primul și îmi vine rândul și mie să vorbesc cu cineva care să-mi explice ce și cum, robotul îmi spune că sunt deja al șaselea, dar să am răbdare și să aștept. O fi simțit robotul cela că sunt puțin supărat și mi-a mai lăsat ceva timp să mă liniștesc. I-am și mulțumit în gând, că cine știe ce prostie mai puteam să spun, înfierbântat fiind de la atâta căldură venită prin țevi. Când ajung iarăși primul, o voce feminină, caldă, ca de la o întreprindere care ne încălzește, mă întreabă cu ce întrebare sun. Îi spun vocii ce problemă am, zicând totodată că s-au comis, probabil, niște erori de calcul, că noi avem centrală, cazan adică, că în noiembrie a fost relativ cald afară și noi aproape că nu am inclus căldura proprie și nu se poate să plătim atât de mult.

  • Domnule, îmi zice vocea, dumneavoastră ați auzit de noua metodologie de calculare a plăților pentru energia termică?
  • Nu, n-am auzit, dar sunt curios, îi spun vocii feminine, calde, de la care încep să mă înfierbânt și mai mult.
  • Păi, dacă n-ați auzit, vă spun eu. Conform Hotărârii de Guvern, nr. 191, anexa 7, dumneavoastră, dacă n-ați folosit gazul pentru a vă încălzi, vă taxăm noi, căci ați primit căldură prin țevi.
  • Care căldură că abia de dezmorțeau aerul din apartament, cucoană, încep eu să ridic vocea, dar vocea de dincolo mă îndeamnă să fiu calm și să ascult mai departe.
  • Vedeți că vă contraziceți? Dacă vă era frig, trebuia să porniți cazanul și să vă încălziți. Dacă nu ați făcut asta, v-ați încălzit de la țevile noastre, deci trebuie să plătiți. Așa cere Hotărârea de Guvern!

În momentul ăsta încep să-i dau dreptate vocii… M-am încălzit, chiar dacă mai mult am înghețat. Nu am cheltuit banii pe gaz și dacă cineva vrea să mi-i ia, înseamnă că vrea să mă învețe minte: să nu mai fac economie și să ard gazul cât încă nu s-a terminat sau nu ni l-au închis rușii definitiv. Deși, până la urmă, nu prea înțeleg de ce totuși trebuie să plătesc?!

  • Da, dar nu chiar atât de mult ar trebui să achit, mă adresez cu un pic de speranță vocii care îmi spune că discuția noastră se încheie aici, pentru că așteaptă și alții să vorbească, că sunt încă atâtea probleme de rezolvat și ziua de lucru e încă înainte.

Într-adevăr, m-am gândit, de ce ar trebui să încurc eu ițele unei respectabile instituții care are deja și Hotărâre de Guvern  cu care îmi ia banii fără să mă întrebe dacă îmi place asta sau nu?

După această discuție cu vocea, am auzit vreo două zile alte voci, unele guvernamentale. Uneori și noaptea în somn. Pentru că în orice situație mai dificilă contează în primul rând sănătatea, azi am achitat factura și mi-a trecut.

P.S. Istoria aceasta cu achitarea căldurii din țevi este una veche și începe cam de pe când oamenilor li s-a permis să aibă căldura și apa caldă proprie și întreprinderea „Termocom”, așa se numea mai înainte, s-a simțit în mare pierdere. Atunci s-au gândit șefii cei mari că este necesar de perceput taxe de la „boierii” care nu vor să se spele cu apă rece, își pun căldura când vor și cât vor, au apă caldă tot anul și nici vânt rece nu-i ajunge. Oamenii, bineînțeles că nu chiar toți, au fost înțelegători și au achitat facturile, pentru că, într-adevăr, în zilele când frigul de afară nu e chiar atât de mare, de rău de bine, aerul din casă se dezmorțește de la țevi și nu este nevoie să pornești centrala care consumă gaz de te răcești. Cei care nu au vrut să plătească au pierdut procesele.

P.P.S. Pe de o parte, suntem îndemnați să economisim gazul, pe de altă parte, conform noilor reguli, suntem forțați să-l consumăm la maximum. Știe el Guvernul ce știe!

 

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE