Patrioții de bocnă sau Despre ce mai vuiește Internetul

(scrisoare deschisă Ministrului Educației și Cercetării)

Stimate domnule ministru,

Pe pagina MEC a apărut o informație care ne-a pus în gardă (https://mec.gov.md/ro/content/reactia-mec-privind-traducerea-limba-rusa-imnului-de-stat-dintr-un-manual-scolar).

Suntem de acord cu precizarea că – în conformitate cu regulamentul – traducerea în limba rusă a manualelor este responsabilitatea editurilor. Și chiar editurile trebuie să răspundă pentru aceste versiuni. Probabil că informația afișată de Minister se putea încheia aici (încă și mai bine era să fi fost consultați și noi, editorii, înainte de a publica comunicatul, dar asta e la discreția Ministerului). Bineînțeles că suntem de acord (și) cu stipulările din Legea cu privire la Imnul de Stat, care declară expres că „Imnul de Stat este interpretat în limba română”, lege citată în acest comunicat.

Nu suntem însă de acord numai cu „convocarea” la minister (și nu doar pentru a „clarifica” – asta o mai înțelegem – ci pentru a „remedia”) a reprezentanților editurii, convocare care sună ca o amenințare din timpurile demult apuse. Iar îndemnul din finalul textului către băgătorii de seamă de a fi pe fir chiar ne derutează. Noi am trăit o vreme în care denunțurile „cetățenilor conștiincioși” erau la ordinea zilei și cunoaștem consecințele. Îndemnul nostru simplu e ca fiecare să se ocupe de domeniile lor. E cel mai educativ și patriotic lucru.

În ceea ce ține de manualul în cauză (despre care chiar băgătorul de seamă afirmă că „nu e rău”). Credem (iar noi avem o experiență bogată de examinare și elaborare a cărților didactice) că e unul dintre cele mai bune manuale de muzică din ultimele trei decenii din tot spațiul limbii române. Dar, înțelegem, problema ar fi imnul… având textul în limba rusă.

Aș vrea să pornim, domnule ministru, de la condiția esențială a manualului, care este instrumentul de lucru al elevului. Nu al profesorului, nici al Ministerului, nici al editurii sau al autorilor. Este un obiect creat la comanda copilului și a familiei, prin intermediul concursului anunțat de Minister. Consecutiv, el trebuie să fie familiar, prietenos și atractiv. El trebuie să-l ajute să intre în lumea muzicii. Celelalte efecte colaterale (cunoașterea lumii și a societății în care se află, ideile umaniste și patriotice etc.) sunt adiacente. Și acum imaginați-vă că acest copil, absolvent al școlii primare, care a intrat în clasă și a deschis manualul, este îndemnat (sau chiar obligat) să cânte un cântec în limba română, pe care el o cunoaște încă foarte aproximativ, dar încă și mai aproximativ va înțelege poezia, de loc simplă, a lui Alexei Mateevici. Aici trebuie să facem o precizare. Chiar și pentru clasele cu predare în limba română, la orele de limbă și literatură, textul lui Mateevici se predă în clasa a VII-a, cu analiza detaliată a imaginilor artistice, a contextului și a multor subtexte, fără de care poezia e o înșirare de vorbe frumoase pentru noi, vorbitorii de limba română, dar de vorbe neînțelese pentru alolingvi. Și, ca să epuizăm informația, și elevii alolingvi învață poezia lui Mateevici, doar că încă și mai târziu, la finele cursului de gimnaziu. Și o învață la orele de limba și literatură română (pentru alolingvi), cu explicațiile necesare.

Pentru a evita situațiile de acest gen (care implică nu doar stresul copiilor, ci și eventuale repulsii față de poezia lui Mateevici și față de Imnul Național), traducătorii noștri au propus (și noi am acceptat) să dăm traducerea unor cântece (iar Limba noastră este chiar textul de deschidere a manualului). Apropo, aici ar trebui să-i liniștim pe patrioții de pe Facebook: acest manual nu implică niciun pericol că rușii ne vor cânta imnul în altă limbă – de-ar fi să-l cânte, ne-am bucura, precum se bucură francezii că La Marseillese se cântă nu doar în toată lumea, ci și în diferite limbi și stiluri, de la rock la rap sau ragtime! – deoarece nu acest manual lansează versiunea rusă a cântecului. Poezia lui Alexei Mateevici a fost tradusă și în alte limbi, inclusiv în rusă, iar versiunea din manual citează traducerea lui Dmitri Olcenko, poet de limbă rusă de la Chișinău, pe care a efectuat-o încă în 1987, mult înaintea decretării acestei poezii ca text al Imnului de Stat. Și – din păcate, aș zice eu! – încă nimeni de atunci nu a atentat la Imnul nostru, cântându-l în limba rusă, deși aveau textul la îndemână.

Nu am uitat nici de stipulările punctuale ale Legii. Aici trebuie să anunțăm zeloșii patrioți și apărători ai legii că elevii din clasele ruse a V-a nu vor cânta în mod obligatoriu Imnul de Stat… cu cuvinte străine. Nimeni nu îi va impune, nici ministerul, nici profesorul, nici… manualul. Mai întâi, deoarece Curriculumul Național nu presupune intonarea Imnului de Stat ca una dintre competențele necesare elevilor din gimnaziu. Mai apoi, nici acest manual nu presupune cântarea imnului în limba rusă. Cine a citit Legea cu privire la Imnul de Stat ar fi trebuit să vadă că în lista situațiilor când este necesară interpretarea Imnului nu intră lecțiile de educație muzicală. În școli, elevii cântă, de fapt, cântecul lui Alexandru Cristea pe versurile lui Mateevici, versiunea de „până la imn”, care are un alt ritm, o altă linie melodică, ba chiar un alt conținut (se cântă toate strofele). Cine a citit atent Legea a putut observa că există multe deosebiri între melodia compusă de Cristea și aranjamentul muzical al lui Valentin Dânga sau orchestrația lui Gheorghe Mustea. Consecutiv, nici manualul respectiv nu atentează în niciun fel la Legea Imnului, în schimb îl face pe proaspătul gimnazist dintr-a cincea să recunoască Imnul, atunci când îl ascultă, desigur, și să înțeleagă despre ce se cântă în imnul nostru.

Și poate cel mai important lucru care trebuie spus: sarcinile didactice din acest manual nu îi impun elevului învățarea cuvintelor imnului, ele doar îl familiarizează, delicat și comprehensibil, cu Imnul de Stat. Iar sarcinile îi cer doar să audieze Imnul de Stat pe Internet; să îngâne melodia imnului și… să comenteze mesajul poeziei. Mesaj pe care, dacă nu îl va înțelege, pentru că-i scris în altă limbă decât limba sa maternă, ce va face?

Or, amintim, suntem la ora de educație muzicală, nu la cea de limba română, când profesorul l-ar putea ajuta. Cităm, ca să fie absolut limpede, sarcinile din manual:

• Послушай в интернете Государственный гимн Республики Молдова.
• Узнай по картинкам, в каких обстоятельствах может звучать этот гимн.
• Проинтонируй мелодию Государственного гимна Республики Молдова.
• Сопоставь выразительность мелодии со строками, в которых румынский язык сравнивается с духовным сокровищем народа.

Acestea fiind spuse, vă rugăm, Domnule Ministru, să dispuneți publicarea răspunsului nostru pe pagina Ministerului, pentru explicațiile necesare, dar și pentru a descuraja băgătorii de seamă, ca să mai caute hibe acolo unde ele nu-s. Și… să ne căutăm fiecare de treburile lui. Ar fi cea mai eficientă și mai patriotică ocupație dintre toate cele posibile. Mai ales că, în caz contrar, pe loc gol, am putea avea explozii de xenofobie, tocmai acum când ele chiar nu sunt binevenite.

Cu tot respectul, Mircea V. Ciobanu, scriitor, profesor, autor de manual, redactor-șef la Editura Știința

P.S. Normal ar fi fost să formulez, în titlul acestui text, tipologia patrioții-bocnă (care lucesc, de-ți îngheață privirile, dar și se sparg zgomotos ori se topesc mocirlos), am zis însă că – în context – putem inventa și substantivul, cândva dispărut, „bocnă”. El arată esența băgătorilor de seamă din epoca dintre postdestrămare și neointegrare.