Reinventarea culturii orale

697
0
Mircea V. Ciobanu la Bookfest Chișinău 2022

Se știe că știința despre trecut e împărțită în două epoci mari: preistoria, care cuprinde o eră pe care noi o restabilim după cioburile ei nestructurate: unelte sau lucruri confecționate sau/ și utilizate de om, edificii păstrate sau fragmente de construcții, obiecte de cult ș.a.; iar o altă epocă ne vine mai simplu (și mai bine structurat) s-o reconstituim, deoarece a păstrat surse scrise. Implicit, considerăm scrisul un punct de cotitură, un salt cultural important în istoria umanității. Mi-am amintit de asta nu pentru a vă da lecții de istorie (nu este meseria mea), ci pentru că am constatat o revenire destul de activă la instrumentele preistoriei.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Mă gândesc, exact în acest context, dacă nu cumva civilizația spectacolului, despre care ne vorbea Llosa, nu ar fi cumva și ea un preludiu la faza de comunicare orală. Și aici nu am în vedere pierderea gustului pentru cărți, ci renunțarea treptată la tot ce este comunicare scrisă. În acest sens, comunicarea pe rețelele de socializare nu mi se părea atât de alarmantă, precum altora. Dimpotrivă, telefonul simplu, accesibil și democratic, cred eu, e mai periculos, deoarece dezvoltă dependența de pălăvrăgeală… din care nu rămâne nimic. Cu comunicarea pe e-mail și pe rețele, lucrurile revin la faza culturală avansată: pentru a intra în rețele și pentru a folosi poșta electronică trebuie să știi, cel puțin, alfabetul. Și mai exersezi, fie și cu groaza de greșeli pe care le acumulează și le proliferează rețelele. Adevărat, și aici s-au găsit deștepți care au inventat (previzibil, de altfel) tik-tok-ul, cel ce permite comunicarea fără litere. Un fel de reinventare a logoreei telefonice, versiune video.

N-o să mă credeți dar ceea ce m-a făcut să meditez la acest subiect a avut ca pretext… cărțile. Acum o săptămână, la Chișinău a ajuns o extensiune FILIT (Festivalul de literatură și traduceri de la Iași). Motiv îmbucurător, fapt care m-a făcut să accept invitația de a modera una dintre întâlnirile scriitorilor cu cititorii. Înainte de asta participam sau urma să particip la o serie de întâlniri cu potențialii cititori de la universități, în cadrul programului patronat de președinta Maia Sandu „Cartea deschisă”. Mai devreme eram invitat la niște lansări de carte, încă mai devreme fusese Festivalul de teatru „Reuniunea Teatrelor Naționale”, urmat imediat de Zilele Filmului Românesc, iar mai departe câteva discuții la diferite posturi TV, unde tot despre literatură am vorbit, iar finalul verii trecând ușor spre toamna, care debutase cu Bookfest Chișinău, redeschis al doilea an după pandemie… Iar încă și mai devreme, la începutul verii, Teatrul Eugene Ionesco reluase de o manieră fascinantă Bienalele sale… Și mai erau niște spectacole teatrale ratate, fie de la teatrele noastre dramatice, fie de la opera, care și-a deschis stagiunea. Primul lucru pe care îl constați citind alineatul de mai sus e o abundență îmbucurătoare de evenimente culturale. Al doilea e o unitate prin cultură, pe care nu putem s-o neglijăm în niciun fel, dimpotrivă, ea trebuie încurajată.

Altceva m-a pus pe gânduri. Când să mai scriem? Și, mai ales, când să mai citim? Mai ales că textele și cărțile bune ajung, acum, cu legătura și sincronizarea cu toată lumea, imediat, în toate mediile culturale, în toate țările, în orice localitate de pe mapamond. Iar toate manifestările acestea, fie și în jurul cărții, cronofage și epuizante, de o abundență care poate să facă imperceptibile culorile, accentele și amestecate valorile implicate, sunt mostre de cultură orală. Cultură, deci, cu toate elementele ei prezente, mai mult chiar, cu valorificarea potențialului culturii orale: expresivitate, spectaculozitate, teatralitate, rezonanță imediată etc., dar cultură orală, de o arhaicitate crasă. Cam așa începe pentru epoca de după podurile de flori: un șir nesfârșit de festivaluri ale oamenilor de cultură, inclusiv, dacă nu cumva prioritar, al oamenilor din domeniul culturii scrise!

Bine, poate că exagerez și ceea ce numim noi cultura scrisă ar avea o șansă. Mai întâi, că o bună parte dintre evenimente (Târgul de Carte Bookfest-Chișinău, Festivalul de literatură și traducere FILIT, Programul prezidențial de promovare a lecturii „Cartea deschisă”) au ca țintă cititorii și cartea. Dacă vor fi eficiente și nu se vor transforma în plăcerea de a vorbi a participanților și în promovarea propriilor persoane (și „opere”), ci vor deschide ascultătorilor marile cărți ale lumii, fie și prin linkurile (după mine, implicite în toate cărțile bune și în discursurile inteligente) la aceste cărți de referință. Or, spre deosebire de cultura orală, venind din trecut și chiar adresându-se clipei celei repezi, care aparține trecutului din chiar momentul ce a recepționat mesajul, cu impact imediat și, adesea, cu mesajul gata digerat… cultura scrisă cere un minim efort intelectual, dar, mai ales, ca o calitate definitorie, ea rămâne, ea se construiește pentru o eternă posteritate. Are efect de durată și e proiectată, din oficiu, spre viitor, spre un consumator care urmează să vină. Și să deschidă cartea.

P.S. Ca să nu ne rupem de tot de realitatea noastră fadă, un fel de mostră de cultură orală sunt și discursurile electorale (că tocmai suntem în faza finală a unei campanii). Nemulțumiți de realitățile pe care nu le putem evita, ascultăm discursuri fanteziste și utopice despre ceea ce Tommaso Campanella numea Orașul Soarelui: un viitor al comunității ideale (în opinia autorului, bineînțeles)… Poveștile, deh, ca toate poveștile posibile, le ascultăm transmise pe cale orală. Pentru că această formulă de cultură orală are avantajul ei. Poate că ne trimite prea mult spre trecut, unde își are originile, dar are parfumul convingerii active, aproape agresive. Numai poveștile arhaice mai aveau această convingere: dacă n-ar fi, nu s-ar povesti… Doar că erau povești. Poate, în locul dizgrațioaselor confruntări orale să le propunem, mai în asentimentul unei culturi a viitorului, niște concursuri de proiecte (evaluabile) scrise?

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE