Îngăduie, omule!

578
0
Glebus Sainciuc (1919-2012). Portretul scriitoarei Lidia Istrati. Colecția Arte Plastice, nr. inv. 2671, MNLR

Am în față un portret obișnuit cu un chip de femeie obișnuită şi ea, la prima vedere. Dar mă ajunge din urmă fraza „Nu zi! Nu zi, soro!” Taci mai bine și nu te pronunța, dacă nu știi și nici nu bănuiești ce se poate ascunde în această fiinţă tăcută…

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Afirmațiile și portretul sunt ale Lidiei Istrati – femeie cu totul neobișnuită… personalitate puternică, căreia îi simțim tot mai acut lipsa. Portretul, executat cu mult talent de maestrul Glebus Sainciuc, este făcut, probabil, după o poză a scriitoarei. La o examinare mai atentă ochii par să ascundă enigma ce avea să se developeze mai târziu, prin anii nouăzeci.

Și imediat ne apare în fața ochilor o altă Lidia Istrati, alta decât cea tăcută, care s-a manifestat cu  verticalitate nu doar în literatură, ci şi în parlament.

Văd că ești român dat dracului. Îți sare țandăra repede.

Îngăduie, omule! Și de ce n-ai îngădui olecuță? Că nu dau turcii! Doar vin rușii!

Lidia Istrati, prozatoarea și omul politic, ţine să exemplifice şi să explice pre înțelesul tuturor de ce apare aserțiunea cum că jandarmul român este unul rău în raport cu un moldovean, că basarabeanul e blajin și darnic cu străinii, și în special cu rușii, care l-au cotropit. Cel puțin, această afirmație am auzit-o de mai multe ori. De unde provine contradicția? De unde și cum se întâmplă că cei ce te-au expropriat, cei care ți-au deportat neamul, cei care au intenționat să te șteargă de pe hartă, să te anihileze ca națiune… sunt percepuți ca fiind foarte buni? Ei, care ni s-au impus ca frate mai mare… Și, evident, din start – mai deștept, mai educat… un exemplu de urmat pentru alte popoare, pentru fraţii mai mici? 

Lidia Istrati și colegii scriitori în audiență la primul președinte al Republicii Moldova Mircea Snegur, 1991. Colecția Fotografii, nr. inv. 11826, MNLR

…Se zvonea prin sate că-i mai bine cu rușii… la Bălți, vorbește lumea, au împușcat mulți învățători și doctori, din acei care au fost pârâți că au ținut cu românii… i-au omorât pe cei mai învățați…

Rusul, bre Nicolae, n-are zi de mâine… azi câștigă, azi bea și mănâncă până într-o lețcaie… se bat la beție cu pumnul în piept și se afurisesc cum că sunt o națiune mare și drumul lor este croit și păzit de Dumnezeu.

Aș mai adăuga: se bat și se împușcă la beție pentru o mașină de spălat furată… Ăștia sunt cotropitorii… care nu te cotropesc, ci vin peste tine doar să te fericească… și trebuie să-i accepți, să asculți de ei, să te supui… că-s frații mai mari.

Cine știe ce se întâmplă până mâine? Ascunde bine pâinea, să nu ți-o ia santinela de la poartă. Iată ce voiam să aflu. Spune, mă, care basarabeni au întâmpinat rușii cu pâine și sare?

Îi suflet și rusul ista, Doamne, iartă-l și ne mântuiește pe noi păcătoșii, îndură-te de noi și trimite-ne pe la casele cui ne are, că eu împreună cu Arhip Mocanu nu avem treabă cu războiul acesta, noi vrem acasă.

Noi vrem acasă! Acasă! Există oare un cuvânt mai amplu și mai frumos decât acasă? Poate doar mama… Spinoza ne îndeamnă să-l rostim de multe-multe ori… anume pentru a-i simți profunzimea pe interior, pentru a-i înțelege sensul durut… sensul care doare departe de casă… sensul de care fug, pe care îl ocolesc cei plecați de ani buni… Ei îl tac, crezând astfel să scape de durerea lui. Doar acasă poți fi tu cel adevărat.

Puțini dintre scriitorii noștri au avut curajul Lidiei Istrati, curaj debordant, însoțit de   capacitatea de a arăta adevărata durere cu etapele tragice prin care a trecut neamul. Îndeosebi pe timpul sovieticilor.

Dacă am ajuns ca niște nemernici să-și bată joc de mine, mă duc să-mi fac seama. Las totul și-mi fac seama.  Și să-i sară ochii, să n-ajungă ziua de mâine, să n-aibă parte de copii, dacă nu le știe toate coturile. Moraru e hoț. L-au prins cei cu prinsul…

Debutând cu nuvela Îngăduie, omule!, în revista „Nistru” încă în 1968, și-a permis nu să critice, ci doar să descrie adevărata viața din colhoz. În consecință, Lidia Istrati a fost marginalizată timp de un deceniu. Evident, conform tradițiilor sovietice. Prima cărțulie cu titlul Nica  apare în colecția Debut abia în 1978. Anii de așteptare nu au înfrânt-o. A continuat să scrie, să demaște. Și să pună pe hârtie un roman despre Stefan cel Mare, utilizând un limbaj apropiat acelei epoci.

Va critica și ne va supune analizei, ne va îndemna să ne ascuțim gândirea, va încerca să ne trezească. Pe noi, poporul ei adormit sub ruși. Adormit pentru a supraviețui mai ușor?

Lidia Istrati, cu frazele ei savuroase, neaoșe, rostește adevăruri tăcute! Mai târziu avea să o facă și de la tribuna Parlamentului, fiind deputată în Parlamentul Republicii Moldova în două legislative între anii 1990-1997.

Îngăduie, omule! Nu te grăbi, dar nici nu amâna!

Răscoală-te, răzbună-te, ridică-te! Omule, nu dormi când șefii te fură… când ești înjosit și mințit. La asta ne îndeamnă Lidia Istrati. În romanul Tot mai departe prozatoarea valorifică, prin document, figura legendară a lui Ștefan cel Mare, un simbol al renașterii naționale. Romanul satiric Goana după vânt  redă „zămisliri de rău” și „vicleșuguri”, urzite fie de boierii din tinerețea lui Ștefan, fie de „boierii” noi din spațiul basarabean.

În 1991 a semnat Declarația de independență a Republicii Moldova. Președintă a Ligii Creștin-Democrate a Femeilor din Moldova în anii 1993-1997. Luptătoare aprigă împotriva corupției și a mafiei, Lidia Istrati se stinge răpusă de cancer în 1997, lăsând pe masa de lucru două romane. Unul dintre ele este Fașă albă de mătase și apare post-mortem în 2002, la Timișoara. Tema acestuia este una actuală și azi. Cine-i mai bun: rusul sau românul? Rusul cel bun? Mai circulă și azi legenda că jandarmul român a bătut. O fi bătut pe cel lenos, pe cel mârșav, pe tâlhar. Iar rusul i-a încurajat… să bea, să fure, să spună minciuni. Zilele trecute am mai auzit o afirmație, de la ucraineni: rusul cel rău – te împușcă azi, iar rusul cel bun – mâine îți va împușca nepoții. Și cine mai bine ca ei poate să știe? Noi să tragem doar concluziile de rigoare. Asta ne strigă de dincolo și Lidia Istrati.

 

Mihaela PERCIUN,

scriitoare, muzeograf,

Muzeul Național al Literaturii Române

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE