„ A murit un om blajin…”

Continuăm publicarea corespondenței lui Vasile Vasilache cu Marianna Lomako.

24 septembrie 1976

Voi fi scurt ca niciodată, Mașulea, pentru că ieri am aflat de moartea unui băiat*, într-un cuvânt, parcă m-au lovit cu un mai în creștetul capului. A murit un om blajin, chiar în mașină, într-un taxi, pe când se întorcea de la această nefastă decadă. Pe la ceasurile trei de noapte, s-a înfățișat la nevastă-sa acasă… un milițian cu un prosop alb și un colac cât toate zilele (3-4 kg) și i-a spus: „Soțul D-stră a decedat… Poftim lucrurile lui…” Da el se înapoia de la niște întâlniri poetice, de la discuții vii și pline de bucurii cu masele, împreună cu Okudjava, Kugultinov și alții.

Asta e! Și cel mai tare mă doare pentru că e singurul care m-a întrebat: „Ți-e greu, da? Uite, ține un miar-două… mi-i întorci când o să poți!” I-am luat, acum patru ani, și întotdeauna îl întrebam, întâlnindu-l:

• Petru Ivanovici, poate că ai nevoie, când să-i întorc?

Iar el:

• Ce, ai de prisos?!

Au rămas doi băieți, nevasta… și nu împlinise nici măcar 50. …Și lăsase vorbă (mai înainte!) să fie înmormântat alături de părinți, în satul natal, 250-300 km de la Chișinău. Mâine voi pleca încolo, căci sunt zdruncinat și scos din făgașul meu obișnuit – sentimentul vremelniciei și  deșertăciunii a tot și a toate nu mă părăsește în ultimele 12 ceasuri… De altfel, ultimul am aflat – parcă aș viețui într-o groapă fără fund, am ieșit întâmplător după pâine și vecinul unde îmi spune: „A decedat un confrate de-al d-stră, scriitorul…”, da el de-o zi nu mai era în viață!

Mașulea, iartă-mă, da? Voi răspunde la scrisoarea ta concret, punct cu punct, iar până una-alta îmi las capul pe pieptul tău, mă doare nespus!

Al tău V.

P.S. Îți trimit câteva poezii de-ale celui mai bun poet român – Stănescu – descifrează-le. Vei înțelege multe lucruri!

P.S. Ah, da, și Stănescu este pe jumătate slav (tatăl român, mama rusoaică!.. și mare băutor!)

27 septembrie, ora 5 dimineața

…de pe la 18 ani tot îngrop și îngrop, uneori am senzația bine-cunoscuților „gropari” din Hamlet.

Venise lume de pe lume la înmormântare, mai ales copii, vreo 150 de coroane, tot satul, brațe de flori, bocitoare secătuite și, bineînțeles, eu care, „de la distanță”, eram nespus de îndurerat – „de aproape”, văzând totului-tot, m-am înverșunat, căci erau prea multe lucruri convenționale (în fapt însă, cu trecerea timpului – o zi a și trecut – „totul e corect – absolut cum se cuvine, cu tot ce-i convențional” în detalii, s-a oglindit foarte exact în ansamblu – întocmai ca la marele Willy!).

Rațiunea ară, inima seamănă emoții – ce înseamnă „spiritualitate” raportat la femeie și bărbat eu nu știu (cred că nici tu nu știi), iar dacă știi și ai cunoaștere, luminează-ne și pe noi… Acest N. Stănescu zice: – Mulțumesc lui Vladimir Ilici că a inventat revoluția, iar mama mea aristocrată a fugit în România, iar tatăl meu a furat-o (literalmente!) și așa am apărut eu pe lume – cum să nu fiu recunoscător Cerului pentru această minune?!

Sau:

– Tovarăși – specificul național al trăsăturii naționale? O palmă de iarbă verde și o femeie gravidă…

Mașulea, când vei birui în tine „Logosul”, care a generat logica – iar adevăratul jug al culturii europene, mai bine zis păienjenișu-i, de un metru grosime – este exact păienjenișul de logică suprapusă, ei, uite, atunci vei descoperi esența a tot și a toate și te vei „îmbolnăvi” ca și Stănescu – și asta va fi spiritualitate în cel mai înalt grad.

…Căci ne întorceam de la înmormântare și toți au început să spună anecdote triviale, apoi să cânte, și era grozav de absurd și spiritual pentru că animatoarea, o femeie de 45 de ani, brusc și-a sprijinit fruntea în pieptul unui bărbat și a izbucnit în plâns!.. A durat doar un minut, după care s-a apucat iar să cânte și în clipa aceea am înțeles totul: și înmormântarea cu tot ce era convențional (în loc de muzică, răsunau continuu poeziile pe care el le citise la radio, și „doinele” moldovenești, și noi, prietenii, care ne adresam către el: „Petru!  Pe drum, venind încoace, la baștina ta, unde ne-ai poftit de-atâtea ori, am coborât din autobuz, Petru, și tu nu erai, și am mers în grădină și am rupt câteva mere – și, na, ia un măr cu tine!” Și puneam mărul în sicriu! – și închipuie-ți ce mai plângea lumea, cum ți se așezau nodurile în gât…

…Așa că nu știu ce se întâmplă (multe!) pe Pământul ăsta, Mașa, dar sunt părtaș la toate și cu inima, și cu mintea, căci una are picioare (mintea!), iar cealaltă are ochi (inima!), și amândouă aceste „tovarășe” mereu fac schimb: mintea dă cu împrumut „cârjele” prietenei sale inimii, iar inima dă minții… „ochelarii” ei, și uite-așa, țin prietenie și bombănesc… ca noi! Căci te întreb: vei sesiza ceea ce-i spiritual în afară a toate astea?

…Valeriu a fost transferat în Crimeea, la Simeiz, și acum are de șezut și de șezut acolo vreo 2 ani, și se căinează: „Când mă voi întoarce, băiatul meu va avea 4 ani…” Iar eu m-am gândit – ai noștri ar fi avut câte-un anișor, căci nu pot uita cum m-a certat Burac pentru faptul că ți-am mărturisit că sunt bunic, ba ți-am și telegrafiat: „E fără de sfârșit neamul Vasilache”… Acum însă, când stai să privești la toate astea de la înălțimea a doi ani, multe ar fi de vorbit, și anume că utilul vorbește, deoarece grecii ziceau că este util tot ce e de folos sufletului… Da uneori sufletului meu i-i de folos o țigăruie, și cât va fi să dureze această „folosință”, nu știu… După ce ți-am spus toate astea, mi s-a făcut amar în gură, Mașulea!

Ei, închei aici: doar că mă rog domnului ca Nic. Nic.** să primească cât mai curând un apartament la Moscova și eu să încep a trăi singur, ca tine, deși îmi dau seama că e în asta un fel de egoism ce frizează criminalitatea – există aici și ceva spiritual, în cel mai înalt grad, anume că ceva spiritual, dar știu cât de anevoioasă e această încercare…

_______________

*Pe data de 23 septembrie 1976 s-a stins poetul Petru Zadnipru, la doar 49 de ani. A fost înmormântat în satul natal Sauca.

**N. N. Romanenco

Traducere de Victor VASILACHE

Rubrică susținută de Cezaria VASILACHE