Numărul aleșilor locali care au declarat benevol o situație de conflict de interese este în scădere. Dacă anul trecut la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și-au declarat conflictele de interese 261 de aleși locali (subiecți ai declarării), în primele șase luni ale anului curent – doar 77. Inspectorii ANI îi încurajează pe subiecți să-și declare eventualele conflicte de interese și să ceară ajutorul instituției pentru rezolvarea unor situații de acest fel. În caz contrar, dacă o situație de conflict de interese este constatată de ANI și menținută de instanța de judecată, atunci aleșii locali pot fi revocați din funcții.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEPotrivit Legii privind declararea averii și intereselor personale, subiecții declarării, cum ar fi: Președintele Republicii Moldova, Președintele și deputații Parlamentului, Prim-ministrul, membrii Guvernului, Procurorul General, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, președintele Consiliului Superior al Procurorilor, deputații Adunării Populare a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, președinții de raioane, consilierii locali, primarii şi alţi conducători ai organizațiilor publice, sunt obligați să informeze ANI imediat, dar nu mai târziu de 3 zile de la data constatării, despre orice situație de conflict de interese real în care se află.
Despăgubiri din bani publici, semnate în familie
În anul 2020, Ion Dascăl, vicepreședintele raionului Drochia, a semnat mai multe acte de acordare a subvențiilor agricole în calitate de despăgubiri unor firme agricole care sunt conduse de tatăl său, Iurie Dascăl, și de fratele său, Eugeniu Dascăl. În calitate de președinte al Comisiei de evaluare a pagubelor, el a semnat acte prin care se aproba acordarea subvențiilor pentru firmele tatălui său în sumă totală de circa 790 de mii de lei și 7717 de litri de motorină. Mai mult, potrivit actului ANI, la unul din dosarele de despăgubire era anexat și un aviz semnat de președinta Comisiei Situații Excepționale din cadrul Primăriei Drochia, raionul Drochia, Vera Dascăl, care este primara localității, dar și mama lui Ion Dascăl, respectiv, soția despăgubitului Iurie Dascăl. Inspectora de integritate Ala Timoftică, care a examinat acest dosar, afirmă că demnitarul a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, deoarece nu a declarat și nu s-a abținut de la semnarea actelor a căror beneficiari finali erau rudele sale.
„Vinovată” – starea de urgență
Ion Dascăl le-a confirmat inspectorilor de integritate că a semnat actele în care erau vizate companiile rudelor sale, însă a explicat că… a ținut cont doar de interesul public. „Această omisiune a fost condiționată în primul rând de starea de urgență, instituită prin Hotărârea Parlamentului nr. 55 din 17 martie 2020, inclusiv a stării de urgență în sănătate publică. În sarcina autorităților publice locale și centrale a fost pusă executarea unui șir de măsuri stabilite prin Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova menite să asigure respectarea strictă a măsurilor de prevenire a infecției COVID-19. Totodată, simpla constatare și semnare a actelor de constatare a pagubelor nu a influențat exercitarea imparțială și obiectivă a obligațiilor și responsabilităților ce-mi revin, iar interesul meu a fost îndreptat spre satisfacerea necesităților publice, fiind manifestată responsabilitatea individuală și asigurată transparența și controlul public”, a explicat vicepreședintele raionului Drochia.
El a declarat că a contestat actul în instanța de judecată pentru a demonstra că a prevalat interesul public și nu cel personal.
Scade numărul declarațiilor benevole
Numărul aleșilor locali care își declară benevol situațiile de conflict de interese este în scădere. După cum ne-a informat Angela Nenița, șefa interimară a Direcției Juridice din cadrul ANI, anul trecut au fost înregistrate declarații de la 261 de aleși locali, iar în primul semestru al anului curent au fost depuse 77.
Cum se declară benevol un conflict de interese
Dacă subiectul declarării declară benevol un conflict de interese la ANI, atunci inspectorii de integritate acordă consultații și recomandări privind evitarea acestor conflicte. Dacă situația a mai fost declarată și soluționată anterior de ANI, iar conflictul se repetă având același subiect, obiect și conținut, acesta nu se mai declară, considerându-se soluționat. În caz contrar, dacă inspectorii de integritate vor constata că un subiect al declarării a admis un conflict de interese, iar actul rămâne definitiv, asta constituie temei pentru revocarea/încetarea mandatului unui ales local și a raporturilor de muncă, cu interdicția de a ocupa o funcție publică timp de trei ani. Un caz similar de interdicție a fost și cel al lui Grigore Repeșciuc, fost primar al orașului Căușeni și fost deputat în Parlament. În anul 2021, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a emis o decizie, prin care a menținut actul ANI de constatare a faptului că G. Repeșciuc, pe când era primar la Căușeni, a semnat contracte cu firma socrului său, la care și soția sa era angajată, caz mediatizat de portalul MoldovaCurata.md.
Liliana Mălachi,
reporteră, Asociația Presei Independente (API)
Acest material este elaborat cu suportul proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova” cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Opiniile exprimate reprezintă opinia autorilor și nu reprezintă neapărat poziția finanțatorilor și a GIZ. Finanțatorii și GIZ nu influențează în nici un fel selectarea subiectului materialului.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE